Dacă iubești lemnul natur…

Da, și în Thailanda se creează mobilier cu look nordic european. Iar după ce vizitezi lumea cosmopolită a Bangkok-ului nici nu te mai miră. Ne-a plăcut la nebunie mixul de naturalețe, versatilitate ingenioasă și atenție pentru nevoile zilnice de confort ale oamenilor, pe care le-au transpus în piese de mobilier și accesorii designerii de la THINKK Studio și Studio 248.  Un joint venture foarte designish, expus la Milano Design Week 2012, în cadrul Ventura LAB.

7-day closet este un dulap care te îmbracă în outfit-ul potrivit fiecărei zi a săptămânii. Să ne gândim la el ca la un shortlist sau un podium al ținutelor tale. 🙂 Cum adică? Uite așa: îți faci selecția de ținute în weekend, le calci, le aranjezi frumos în funcție de cum ți se derulează agenda săptămânală și îți rămâne timp în fiecare zi, înainte de a pleca la birou, să citești știrile pe net și să-ți bei cafeaua. Nici nu te mai împiedici de masa de călcat în drum spre ușă. 🙂

Dimensiuni: L 70 x  l 40 x h 155

Designul este versatil: poți roti cadrul în exterior, ca să ai loc pentru rochii mai lungi, paltoane etc. În cele trei sertare, așezi garderoba mai casual: tricouri, eșarfe, pulovere, tot ce poate sta frumos împăturit. Ai loc deasupra și de o pălărie sau o geantă. Ca să nu mai zic ca parcă îl și văd 7 zile din 7 pe holul meu îngust de la intare. Baza dulapului are doar 40 cm lățime!

Design: Studio 248

Și tu iubești lemnul natur? Este lemn de frasin.

Dar ce zici de un scaun care, pe lângă că arată impecabil, are grijă să te simți confortabil în cât mai multe posturi: citind o carte, cu ambele brațe relaxate, cu capul sprijinit dacă, la o adică, aștepți prea mult să vină salata pe care ai comandat-o (și uite că le vindem un pont proprietarilor de localuri, pentru menținerea unei clientele mai senine în serile aglomerate din Centrul Vechi).

Dimensiuni : L 60 x adâncime 49 x h 75

Se numește Arms Chair și este foarte versatil. Ideea le-a venit designerilor urmărind de-a lungul timpului posturile oamenilor pe scaune (la cafenea, acasă, în aeroport, la conferințe etc.) și nevoile lor. A venit ca o reacție la multe designuri de scaune lansate în ultimii ani, care îți iau ochii, dar nu sunt deloc confortabile.

Design: THINKK Studio, lemn de frasin.

Macarele… râd în soare argintii și inspiră designerii în creare unei lămpi de birou simple, dar jucăușe. Elementele din lemn care o formează se fixează între ele prin îmbinări simple și ascunse, astfel încât Crane se dă peste cap după cum ai chef. Ne place că arată ca o mică sculptură în lemn, ca un obiect decorativ, care exact când ai nevoie se aprinde de la un buton.

Design: Studio 248, lemn de frasin

Merging Top este o vază de sine stătătoare, din marmură, care însă, poate poate primi la nevoie, în interiorul ei, un locatar din lemn, pentru ca aranjarea florilor să fie mai fun. Evident, în lemn nu poți pune apă, dar acolo își va găsi locul o frunză de toamnă, o floare uscată sau una decorativă din lemn pictat. Este inspirată de o jucărie clasică, care se rotește – Spinning Top.

Design: THINKK Studio

 Fotografii: prin Thinkk Studio și Studio 248

6 Comments

  1. Dora

    Frumos! 🙂

  2. Dan

    Imi place dulapul, chiar e util pentru hol

  3. Alex

    Made in Thailand! Super cool 🙂

  4. Dulapul nu ma atrage, dar scaunul…ei, asta e alta poveste!:)

  5. Tudor

    nu mai folositi cuvantul “versatil” gresit…tradus din engleza nu inseamna acelasi lucru!!!

    VERSATÍL, -Ă, versatili, -e, adj. (Livr.; despre oameni) Care își schimbă cu ușurință părerile; nehotărât, nestatornic, schimbător, instabil. – Din fr. versatile, lat. versatilis.

  6. […] și forma grafică a unei lămpi din porțelan, ca un pocal întors, prezentată în cadrul Milan Design Week 2012. Iar când am aflat că echipa de designeri vine din Olanda, ne-am și imaginat o casă […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed