De vorbă cu Andreea Ioana Vasilescu despre creaţiile ei din piele şi pânză pictată

Peştii pictaţi ai Andreei ne-au sărit prima oară în ochi în decembrie trecut, la târgul cadourilor Marché de Noël, organizat de Dan Pierşinaru. Ne-am apropiat instant de micul ei “stand”, denumit Pam Pam, ca să descoprim genţi, plicuri, săculeţi şi naproane din pânză pictate manual. Totul arăta foarte delicat! Însă întâlnindu-ne apoi cu Andreea, cu geanta ei cu peşti pe umăr, am înţeles că delicateţea e mai degrabă în ochii privitorului. Creaţiile ei rezistă (sunt pictate în culori ce vor rămâne la fel după multe spălări), iar accesoriile pe care le foloseşte (fermoare, aţe, capse etc.) sunt îndelung căutate pentru calitatea şi aspectul designish al fiecărui produs.

Andreea Vasilescu este arhitect, iar nouă ne-ar plăcea să ne plimbăm pe străzile deja încinse cu peştele albastru ca marea la braţ, ca să nu mai vorbim de restul plicurilor şi portmoneelor dichisite, cu pattern-uri grafice, cool, în care ne-am purta, pe afară sau în casă, accesoriile. Ultimele ei creaţii au ceva în plus: mai multă piele, şi au apărut chiar genţi din piele şi sac, unisex. Şi pentru că, am zis-o, sunt cool, vi le prezentăm într-un photo shooting găzduit de ubercool-ul Atelier Mecanic.

Când a început aventura Pam Pam şi ce te-a determinat să-i dai curs?

Totul a început absolut întâmplător acum un an de zile, când în căutare de ustensile pentru desen am dat peste o gamă de culori pentru textile. “Am dat curs” este mult spus. Mai degrabă am continuat să pictez și să cos genți, pentru că prietenilor le-a plăcut ceea ce  făceam și pentru mine a fost suficient la momentul respectiv.

Cum s-a petrecut schimbarea de la arhitectură şi amenajări interioare la creaţii din pânză pictată manual? A venit firesc, a fost ceva cu totul nou, te-ai mai jucat cu pânza şi şevaletul şi înainte?

Trecerea a venit în timp, după ce am născuto-o pe Anastasia, a doua fetiță a noastră, moment în care simțeam că arhitectura și amenajările nu mai reprezintă un focus pentru mine. Cam tot ce am făcut până acum a fost firesc pentru mine și, da, sunt obișnuită cu pânza și planșeta din anii de școală, la arte plastice Nicolae Tonitza.

Noile genţi, din piele şi bumbac. Genţile costă 250 lei.

Ce înseamnă Pam Pam pentru tine, cu ce rimează?
De la cea mică, Anastasia, am luat numele. Ea obişnuia să ne sperie şi să spună Pam Pam!!!

Cum e să creezi cu mâna ta lucruri: ai găsit uşor materialele de care aveai nevoie? Care ar fi aspectele mai greu de rezolvat cu ce se găseşte la noi?

Nimic nu este ușor, mai ales găsirea de furnizori buni de materiale. Tocmai din această cauză am hotărât că voi face singură cât pot de mult. de mână, inclusiv eticheta textilă pe care o cos pe fiecare geantă. Și etichetele de carton au ștampilat peștele pe care tot eu l-am făcut. De la textil la părți mecanice multe totul a mers anevoios, pentru că la noi încă nu poți găsi lucruri de calitate necesare în marochinărie. De la piele la textile, fermoare, riveţi, capse, ace, ațe, totul a fost foarte greu de găsit. Și încă nu sunt total mulțumită de ele, dar până la urmă sunt sigură că voi găsi toți furnizorii potriviți (am reușit totuși să lucrez numai cu furnizori interni).

Naproane din pânză pictată manual, realizate în colaborare cu Ioana Sebe, de la Zwei. Costă 50 de lei.

Ce ne poţi spune despre feedback? Oamenii ţi se par suficient de deschişi în a încerca accesorii create şi personalizate de cineva anume, cu care pot vorbi face to face, care acum îşi conturează practic identitatea, “brandul”?

Toate produsele mele se adresează unu anumit public, unei nișe care “gustă și poartă” acest gen de lucruri. O parte din public este deschisă unor idei noi, cum ar fi geanta care nu se închide cu fermoar; altă parte încă trebuie “educată”, dar sper că în timp nișa căreia mă adresez să se mărească.

Plicuri proaspete, unul texil şi unul 100% piele. Plicurile mari pictate costă 100 lei.

Unde crezi că ar trebui integrate creaţiile tale: handmade sau mai mult decât handamde, având în vedere că tu urmăreşti un concept, o calitate şi un aspect cât mai designish al fiecărui produs?

Este greu să mă încadrez unui concept, dar știu că nu cel handmade mă reprezintă, cu atât mai mult cu cât am văzut ce înseamnă handmade la noi.

Plicuri şi portmonee de luat la plimbare sau decorat grafic camera

Prima dată ţi-am văzut creaţiile la Marché de Noël şi nu am uitat uşor peştişorii pictaţi pe portofele, naproane, genţi. Apoi am descoperit şi mai multe imprimeuri şi mai multe produse, ultimele văzute fiind portofelele din piele colorată cu interior textil contrastant, făcute împreună cu Zwei. Ce ne mai pregăteşti?

Pregătesc în continuare lucruri noi, dar în viitorul apropiat voi face o selecție de modele și le voi executa numai pe acelea. Ce este nou sunt gențile bărbătești sau unisex și portmoneele. În paralel voi duce mai departe și colaborarea cu Ileana Sebe, de la Zwei, dar și acolo vom pregăti de fiecare dată modele și idei noi mai ales pentru că nu producem cantități mari. Eu caut cât mai multă diversitate.

Plicuri din piele colorată şi interior textil contrastant, realizate în colaborare cu Zwei.
Vorbesc cel mai bine despre vară 🙂 De la 80 de lei.

Te-ai gândit la imprimeuri sau materiale care să contureze anumite colecţii? Şi pentru că am ajuns aici, cu ce materiale sau culori ţi-ai dori să experimentezi?

Da, vreau să lucrez mai mult cu piele groasă, foarte groasă şi să pregătesc gama de accesorii.

Ce fel de accesorii pentru casă sau de purtat de fiecare dintre noi ţi se pare că nu sunt foarte prezente pe piaţă în momentul ăsta (mă refer la o anumită calitate, look sau chiar accesibilitate)?

Întâmplător sau nu, exact lucrurile pe care le fac nu sunt prezente la noi. De fapt, nu sunt deloc prezente comparativ cu ce se întâmplă în SUA pe această nișă. Dar aici este vorba de modelele, calitatea, conceptul care definesc produsul.

Genţile mari unisex, din piele şi sac. Sunt între 150 şi 300 lei.

Cum te simţi tu ca şi creator în contextul actual? Având în vedere că ai fost tot timpul în contact cu ce se întâmplă în arhitectură, în designul de la noi, cum e să priveşti acum lucrurile din perspectiva celui care creează produse?

Simt că încă mai am de muncă, în sensul figurat. Asta pentru că oamenii încă trebuie educați, trebuie insistat în continuare și nu o să fac compromisuri, chiar dacă uneori mi-au fost cerute. Și cînd lucram în arhitectură mă loveam de clienți, de gusturi și obiceiuri. Acum diferența este că eu singură produc lucrurile așa cum cred eu , după gustul și ideile mele. Riscul pe care mi-l asum acum este că lucrurile nu vor fi apreciate, dar încă nu am trecut prin așa ceva.

Portmoneu pictat cu motive româneşti, în context urban industrial

Unde vom putea găsi de acum încolo creaţiite tale în afară de blog şi târgurile de cadouri? Te gândeşti şi la showroom-uri sau boutique-uri de design?

Pe blog vor fi prezente mult mai mult decât până acum și poate chiar pe un magazin on line, iar la târguri voi participa din ce în ce mai puțin. Momentan produsele mai pot fi găsite și la 5, concept store-ul Irinei Marinescu, pe Nicolae Golescu . Încă sunt în discuții și cu alte shoowroom-uri și boutique-uri, dar cînd vom definitiva voi anunța locurile pe blog.

Portmonee cu fermoar. Costă 60 de lei.

În acest weekend (5-6 mai) creaţiile Andreei vă aşteaptă la Târgul V for Vintage, de la Sala Dalles, Bucureşti. Noi zicem că v-am convins să-i faceţi o vizită, aşa că descoperiri şi întâlniri frumoase vă dorim 🙂

Fotografii de Andreea Ioana Vasilescu (Pam Pam) şi Ileana Sebe (Zwei: naproanele şi portofelele din piele colorată)

5 Comments

  1. Foarte haioase!

  2. Eleonor

    da, da, da….foarte misto

  3. Roxana Iulia

    Imi place la nebunie plicul cu pestele 🙂

  4. Rux Dinescu

    Awesome! Cel mai mult imi place geanta mare unisex, din sac si piele, army type cu gri! Good job

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog