Flux chair: scaunul care se face plic şi merge oriunde cu tine!

Săptămâna trecută, la invitaţia Institutului Polonez din Bucureşti, am ajuns la Łódź Design Festival. Despre surprizele şi descoperirile din Łódź, vă vom povesti mai multe şi mai pe larg pe Designist, azi însă începem cu un teaser: una dintre primele piese peste care am dat la centrul festivalului – scaunul Flux.

La parterul centrului expoziţional, într-un pop-up shop plin ochi de obiecte de design, din care nu am plecat chiar cu mâna goală, din primul moment al sosirii noastre ne-a atras Flux. L-am pipăit cum se cuvine, ne-am aşezat, nu prea ne venea să credem că scaunul ăsta cool e realizat dintr-o singură foaie de polipropilenă şi se face plic. Un plic cu care aproape poţi pleca sub braţ!

Aşa arată Flux împachetat!

Flux din profil, simplu şi sculptural

Liniile îmbinărilor vizibile la partea din spate. Plicul se transformă în scaun în câteva minute şi totul se face cu 2 mâini dibace, chiar şi mai puţin dibace 🙂

 Flux nu este un design polonez, despre ele vă vom vorbi destul de curând şi detaliat. Este creaţia a doi designeri olandezi, Tom şi Donwe, care, inspiraţi de sculpturile din hârtie ale artistului Richard Sweeney , şi-au propus să folosească proprietăţile hârtiei pliate în realizarea unui scaun. Iar scaunul a ieşit, iniţial din hârtie pliată, apoi au creat un prototip.

Flux are 5 kilograme, ceea ce îl face foarte uşor de scos în oraş sau în natură. Dimensiunile lui sunt de: L 66 x l 67 x h 84 cm. Iar pliat, pachetul măsoară: L 85 x l 77 cm.

Pe site-ul Flux, Tom ne arată cum îl asamblăm din câteva mişcări (şi chiar sunt câteva – fără exagerare).

Au realizat şi pernuţe care-l fac şi mai confortabil. Preţul unei pernuţe, cu faţă din acrilic şi umplutură de poliuretan, este de 49 euro.

Cel mai mare obstacol pentru ei a fost producerea industrială a lui Flux dintr-o singură foaie de polipropilenă: pe scurt, li s-a spus că producerea unui singur astfel de scaun ar costa o avere. Cum avem de-a face cu doi creatori încăpăţânaţi în a-şi urma visul, au strâns banii necesari şi au folosit o tehnologie prin injecţie, punând în mişcare cea mai mare maşină de turnare şi modelare din Olanda – de dimensiunea a două autobuze. Odată scaunul produs, succesul a venit firesc, iar acum îl vând cu 129 euro.

Flux la iarbă verde! E ideal să-ţi poţi lua scaunul cu tine atât de uşor şi să te poţi bucura de momente stylish şi pe balcon, dar şi la marginea pădurii.

O terasă plină de scaune Flux. Pentru cei care trebuie să închidă terasa când vine vremea rece, Flux chiar e cea mai practică soluţie de design!

Iar după ce plecam de lângă Fluxul pentru adulţi, gândindu-ne cum practic îl puteam lua cu noi în bagaj, la etajul întâi al centrului expoziţional l-am găsit pe Flux cel mic, distribuit simpatic într-un scenariu colorat pentru pici.

Mmm, o grădiniţă cu Flux Junior, de ce nu? 🙂

Flux cel mic are 2,3 kilograme, L 49,5 x l 50 x h 63 cm, şi costă 79 euro. Un cadou tare simpatic, am spune.

Ne-am bucurat să-l descoperim pe Flux şi povestea celor doi designeri olandezi, care de la un vis cu hârtia au ajuns să creeze un scaun practic, contemporan, cu ceva premii de design, al cărui preţ este unul accesibil, decent. Şi da, ne dorim şi noi unul. Vă ţinem la curent cu demersurile, dar şi cu alte descoperiri de la Łódź Design Festival.

Ca nişte pescăruşi pe plajă… Avem deja soluţia pentru orice petrecere sau eveniment mai neconvenţional – scaunele Flux se cară uşor oriunde!

Fotografii prin Flux.

2 Comments

  1. […] site-ul Designist.ro am descoperit azi cel mai versatil, interesant si util scaun, este vorba de scaunul Flux, inventat […]

  2. […] impecabil conturat al sălii pentru conferințe, am descoperit scaunele noastre preferate – Flux. Un proiect în care fiecare detaliu a fost tratat cu rigoare & good […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed