Nicio grijă! De acum copilul tău va mânca tot ce are în farfurie.

Designul unor obiecte de zi cu zi poate crea bucurii zilnice celor mici. Dar și celor mari deopotrivă. Mofturoșii se vor converti la “păpat tot” și o vor face chiar cu zâmbetul pe buze. Poate că am fi mâncat și noi legumele din supă când eram mici, dacă ne-ar fi fost aduse pe farfurie de un elicopter sau de o locomotivă cu aburi. O să înțelegeți despre ce vorbim, când veți vedea farfuriile de mai jos. Designul, bată-l vina. 🙂

1. Sunny Side
Când gălbenușul e soarele și albușul e norișorul, rezultă un mic dejun scăldat în lumină, la care nici un copil nu va strâmba din nas. Responsabil pentru o zi însorită, chiar dacă afară e înnorat, este designerul Avihai Shurin, care a ceat din silicon forma Sunny Side pentru Monkey Business Design. Costă 12 dolari și se poate comanda direct de pe site-ul acestui brand.

Instrucțiuni de folosire: oul se va pune în partea rotundă a formei, iar albușul se va scurge în restul formei din silicon datorită unei mici ridicături a “soarelui”. Atenție! Forma nu se scufundă în ulei. Îți trebuie o tigaie specială, în care să “coci” oul, nu să-l prăjești. E mai sănăstos așa, nu?

 

2. Breakfast Express
Adică trei vagoane: suport pentru ou, vagon pentru sare și piper și încă unul pentru feliile de pâine prăjită. Va fi dificil de gestionat orice întârziere a trenulețului care aduce micul dejun. Vagoanele din ceramică cu roți din lemn se prind între ele prin magneți ascunși. Se  pot cumpăra și separat de la reikokaneko, UK. Costă 20 de lire fiecare. Ei, cum face trenul? 🙂

3. Egg & Soldiers
Micul dejun devine o cucerire cu Egg & Soldiers. Calul poartă vitejește soldații care vor cuceri oul din fortăreaţă! Design: Takae Mizutani pentru yoyoceramics, UK, de unde se și poate comanda. Setul din ceramică costă 23,50 lire, la care se adaugă și o taxă de transport.

4. Farfuriile transportatoare
Despre designerul polonez Boguslaw Sliwinski și farfuriile sale extraordinare ai mai citit pe designist.ro. Dacă lingurița-avion nu face gura să se deschidă cu poftă, atunci mai aveți o șansă cu farfuriile care transportă tot felul de “mărfuri” bogate în vitamine. Ce ziceți, talentele de hair stylist, vatman sau pilot se exersează de mic? O farfurie costă în jur de 30 de euro, însă pentru un preț actualizat contactați designerul via mail.

5. Farfuriile Donnei Wilson
Pisica Mog nu e deloc mofturoasă. Își face repede prieteni și are putere de convingere. Dacă mănânci tot, îți va aduce pe frunte prăjitura preferată. Poveștile țesute de designerul britanic Donna Wilson sunt unele dintre cele mai frumoase povești de design, atât pe ceramică, cât și în fetru sau lână. Mog Plate și Owl Plate costă 22 de lire fiecare și pot fi comandate de pe site-ul designerului.

6. În final, două căni hazlii pentru ca ceaiul sau laptele să nu rămână pe jumătate nebăut. Ca să nu mai zicem, că și diminețile tale vor fi mai însorite.

Smile Cup este o jumătate de cană, dar râde în hohote, ceea ce compensează pentru cealaltă jumătate. 🙂 Costă 15 USD și o poți comanda de pe psyho.ua

Japonezii de la Kinto au creat Mugtail și uite așa îți bei cafeaua trăgând mâța și alte animale de coadă. 🙂  Am găsit întreaga serie de cumpărat aici, costă 15 euro/ buc.

Fotografii: prin designerii și brandurile prezentate

Atenție! La prețurile produselor se mai adaugă și o taxă de transport. Consultați magazinele online recomandate pentru prețul final.

Sunteți părinți în devenire sau aveți deja experiență?
Intrați pe totuldespremame și aflați tot ce trebuie să știe un părinte.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog