Suntem în București, unde un apartament dintr-un bloc socialist își valorifică ADN-ul designist și îi adaugă trăsături fresh

Credem că e important să descoperi și să te folosești de partea plină a paharului, mai ales dacă e vorba de unul designist 🙂 . Așa că ne-am bucurat în ultima perioadă, când am tot descoperit povești de amenajare ale unor apartamente vechi în care designerii și-au propus să salveze și recupereze cât mai multe dintre obiectele și finisajele inițiale. La fel s-a întâmplat și în cazul apartamentului dintr-un bloc socialist de pe strada Ion Câmpineanu, pe care echipa Oblic Studio, formată din Ștefan Prigoreanu, Iulia Cîrcei, Ana Leuștean și Mihai Rotaru, l-a transformat într-un mix eclectic de piese vintage și piese fresh.

socialistMini-fotoliul din hol face parte dintre piesele de mobilier recuperate din vechea amenajare. Dăm o notă mare neonului care salută oaspeții în fața intrării și încăperilor care se cuprind una pe alta.

“În viziunea noastră, provocarea oricărui proiect de amenajare de interior este de a analiza și înțelege spațiul inițial și de a încerca recuperarea și revalorificarea obiectelor și finisajelor găsite. Acesta a fost și cazul apartamentului în cauză, unde am fost plăcut surprinși ca în timpul șantierului să descoperim primele finisaje ale apartamentului, care, alături de câteva piese de mobilier, au dictat amenajarea impunând un mix eclectic al spațiului. Încercăm să păstrăm cât mai mult din ADN-ul locului prin amintirea sau punerea în lumină a finisajelor inițiale“, ne-a povestit Ștefan. 

socialistNe-au plăcut corpurile de iluminat din întregul apartament – accente discrete de alamă pe care le-am observat și în cazul întrerupătoarelor și profilelor. 

Începem povestea de la bază: într-o primă etapă, apartamentul de 52 mp a trecut printr-o decopertare a parchetului inițial din living. Iar aici a intervenit și surpriza! Designerii au descoperit că mai bine de 80% din primul finisaj al apartamentului era încă în stare bună și putea fi refolosit. Din păcate, pentru că nicio minune nu ține prea multe încăperi 🙂 ,  pardoselile din hol, din bucătărie și din dormitor nu au mai putut fi recuperate, așa că echipa a ales o pardoseală simplă, de beton, și a mizat astfel pe un material neutru care să nu contrazică restul finisajelor.

socialistCanapeaua îmbrăcată în catifea este o altă piesă revitalizată, cea care a dictat nuanțele marine în living și micul dining.

socialistsocialistÎn dormitor, paleta cromatică este dictată de micile noptiere metalice, care trasează stilul industrial-eclectic al încăperii.

socialistBaia, deși încăperea cu cele mai mici dimensiuni, este locul preferat al echipei Oblic Studio și asta tocmai pentru că le-a ridicat designerilor cele mai mari probleme: mozaicul din anii 1960 nu a mai putut fi recuperat, așa că a fost nevoie de o soluție custom made. Rezultatul a fost o combinație de terrazzo, beton și lemn, care, așa cum ne-a mărturisit Ștefan, “a ieșit mai bine decât ne așteptam” 🙂 .

Ne oprim aici cu povestea proiectului semnat de Oblic Studio, dar nu înainte să îți spunem că apartamentul așteaptă oaspeți în regim AirBnb, așa că îl poți descoperi și tu la cald 🙂 .

Fotografii: Mihai Rotaru

4 Comments

  1. Valentina Taroi

    Corpul de iluminit “Hi” de unde poate fi cumparat sau e facut custom? Multumesc

  2. Designist

    Pentru informații despre amenajare, vă rugăm să luați legătura cu designerii.

  3. Ana

    Exista si alte poze cu baia? Nu se vad multe detalii/ solutii si ne-ati trezit curiozitatea in text.

  4. Designist

    Bună, Ana! Ne bucurăm că v-am trezit curiozitatea 🙂 Din păcate, acestea sunt singurele imagini pe care le avem.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed