Un apartament de trei camere, din București, cu bucătărie turcoaz

Ce se întâmplă atunci când arhitecta Oana Gavrilă, de la Diez Office, începe să spună povești? Se naște apartamentul Copper, pe care probabil îl știi deja, o sursă ingenioasă de inspirație pentru decorul de acasă și, astăzi, apare pe lista de imobiliare, la secțiunea “de închiriat”, un nou apartament cu o amenajare contemporană, o bucătărie turcoaz și detalii simpatice. Update: între timp, s-a închiriat. 🙂

Oana-Gavrila_Point_Designist46

“Nu am dorit să creem un spațiu foarte personal, pentru că, de fapt, nu știam cine o să fie persoana care o să se bucure de el. Așa că, practic, am compus o propoziție fără subiect,” 🙂 ne spune Oana.

Oana-Gavrila_Point_Designist36

“Cactușii au fost cadoul meu de casă nouă pentru beneficiari. I-am ales pentru că aveam nevoie de puțină viață în apartament. 🙂 Sunt plantele cele mai rezistente și mai puțin pretențioase pe care le poți crește într-un spațiu indoor,” povestește arhitecta. 

Oana-Gavrila_Point_Designist35

Apartamentul de trei camere și 100 de metri pătrați se află în București, mai precis într-un imobil nou din zona Aviației și a fost gândit, din start, cu un decor destul de neutru, dar actual, cu influențe industriale. Acum, așteaptă cumințel noi chiriași tineri și dinamici, care să personalizeze cele două dormitoare, să gătească de drag în bucătăria turcoaz și să ude, din când în când, cactușii. 🙂

Oana-Gavrila_Point_Designist31

În living, canapeaua și covorul grafic vin de la IKEA, iar mini-măsuța de cafea a fost găsită pe Vivre.

Oana-Gavrila_Point_Designist34

Oana-Gavrila_Point_Designist33

Corpul de iluminat a fost achiziționat de la Kika și vopsit într-o nuanță mai prietenoasă.

“În momentul în care am început amenajarea, apartamentul avea aproape toate finisajele aplicate, mai puțin accentele din living și dormitor. Acolo am adăugat perețiilor vopsea decorativă care te duce cu gândul la un beton aparent, de diferite nuanțe. Mi-am “făcut de cap” cu nuanțe pastelate și materiale naturale precum lemnul, metalul sau ceramica,” ne spune Oana.

Oana-Gavrila_Point_Designist44

Draperia cu motive etnice dă culoare livingului.

Oana-Gavrila_Point_Designist38

Adaugă un strop de personalitate holului. Mai ales că sunt în vogă accentele de cupru, nu mai zicem de becurile vintage! 

Oana-Gavrila_Point_Designist39

Iar dacă am învățat câteva tips&tricks, dintr-un articol mai vechi, despre cum să dai personalitate unui apartament de închiriat, acestea ar fi grija pentru detalii, decorarea simplă și discretă, atât cât să încolțească idei în mintea noilor chiriași, și, per total, schimbarea impresiei de rece și auster. Noi, cu siguranță, i-am întâmpina pe cei veniți la vizionări cu flori și fructe proaspete pe masă, un pled moale pe canapea și un miros îmbietor de cafea. Nu-i așa că acum îți sună și mai a acasă? 🙂

Oana-Gavrila_Point_Designist8

Bucătăria a fost realizată pe comandă de către Wassmar. Lemnul și turcoazul pal fac casă bună împreună!

Oana-Gavrila_Point_Designist2

“Am ales turcoazul pastelat în ideea că spațiului îi trebuia o culoare caldă, care să te inspire atunci când vrei să gătești sau, pur și simplu, să îți dea o stare de bine când îți bei cafeaua de dimineață într-o zi ploioasă de primăvară,” aflăm de la designer.

Oana-Gavrila_Point_Designist21

Oana-Gavrila_Point_Designist7

Elemente turcoaz, de design, se regăsesc și sub blatul barului din lemn, ce poate fi folosit atât ca loc de gătit, cât și masă de dining.

Oana-Gavrila_Point_Designist19

Oana-Gavrila_Point_Designist5

Bucătăria este finisată cu metro tiles albe și accesorizată cu corpuri de iluminat cromate de la Kika.

Oana-Gavrila_Point_Designist27

Detalii din dormitorul, care își așteaptă noii chiriași. 🙂

Oana-Gavrila_Point_Designist9

Oana-Gavrila_Point_Designist12

Cu un buget de 14.000 de euro, în trei luni de muncă, Oana a reușit să transforme un spațiu gol într-un apartament primitor și confortabil, îndulcit cu nuanțe pastel, accente de lemn și figuri geometrice. Între noi fie vorba, l-am închiria cu siguranță pentru bucătăria turcoaz și ferestrele mari, luminoase. 😉

Fotografii: de Diana Oros

18 Comments

  1. Madishu

    Foarte dragut amenajat apartamentul! Comoda din dormitor, de unde este achizitionata?

  2. Emilian

    Salut,

    O persoana de contact si un nr de tel la care putem afla mai multe detalii privind inchirierea acestui ap f frumos.

    Mersi
    Emilian

  3. Buna ziua,

    Comoda este luata de la Kika.

    O seara frumoasa,
    Oana

  4. Fulga

    O amenajare extrem de inspirata si de curajoasa. Imi place mult bucataria, combinatia inedita de culori si materiale. Mi-ati putea spune la ce firma a fost comandat barul de lemn din bucatarie? Multumesc!

  5. Buna ziua,

    Imi va rog o adresa de mail? Sau imi scrieti Dvs. pe adresa “oana@diezoffice.ro”

    Multumesc,
    Oana

  6. Buna ziua,

    Barul este un produs realizat pe comanda, este executat de aceeasi firma care a facut si bucataria. Wassmar se numeste.

    Multumesc,
    Oana

  7. *imi dati va rog
    🙂

  8. Denisa T.

    Buna ziua!

    Un contact de la cei de la Wassmar se poate, va rog?

    Multumesc

  9. Ioana C.

    Buna ziua, de unde a fost achizitionata draperia cu motive etnice din living? Multumesc !!

  10. Oana Gavrila

    Buna ziua,

    Draperia a fost achizitionata de la Sophia.

    O zi frumoasa!
    Oana

  11. Oana Gavrila

    Buna ziua,

    V-am raspuns la mail si aveti contactul acolo.

    O zi buna!
    Oana

  12. Cristina U.

    Buna, imi puteti spune de unde s-a achizitionat faianta din bucatarie, metro tiles alba? Multumesc!

  13. George Lazar

    Buna ziua! Se poate,va rog, sa obtinem si noi un contact al celor de la Wassmar?Multumesc!

  14. Adriana

    Buna ziua. Am incercat sa gasesc un contact de la Wassmar si nu am reusit. Mai exista aceasta firma? Daca da, ma puteti ajuta cu un nr. de tel? Multumesc anticipat.

  15. Flavia Matei

    Buna ziua!

    as putea avea si eu datele de contact de la cei de la Wassmar va rog?

    Multumesc frumos!

  16. Designist

    Adriana, noi nu ii cunoaștem personal pe cei de la Wassmar. Te sfătuim să iei legătura cu biroul de arhitectură Diez Office, care a realizat amenajarea, pentru mai multe detalii.

  17. Designist

    Nu ii cunoaștem personal pe cei de la Wassmar. Te sfătuim să iei legătura cu biroul de arhitectură Diez Office, care a realizat amenajarea, pentru mai multe detalii.

  18. Andrei Singureanu

    Buna seara,

    Stiti cumva daca apartamentul a fost inchiriat?

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed