Un apartament interbelic din Cluj: unde poți locui, dacă mergi la TIFF sau doar în vacanță

apartament_interbelic _n cluj_designist_01

Una din marile plăceri atunci când pleci în vacanță este să simți locul respectiv ca și cum i-ai aparține. Atunci intervine acea detașare. Să fii pentru câteva zile, o săptămână sau mai mult (dacă stai bine la capitolul răgaz în timpurile acestea, în care informația vine peste noi și cu ușa închisă) un om de-al locului. Să te simți berlinez, londonez, madrilen, parizian când tu ești, de exemplu, bucureștean.

Anul acesta la TIFF, dorim să ne simțim clujeni pentru câteva zile sau măcar să încercăm. De aceea nu ne vom caza impersonal la hotel, ci într-un apartament interbelic, cu tavane înalte de 4 m, dintr-o clădire monument istoric, aflată în Piața Unirii. Odinioară, în acest apartament, și-a pictat viața artistul clujean Incze Ferenc.

apartament_interbelic_in_cluj_designst_04

Apartamentul se află în Casa Teleki, o clădire de secol 19 din centrul Clujului, și este fostul atelier al pictorului clujean Incze Ferenc (1910-1988), care a pictat aici sute de tablouri, după ce s-a stabilit în Cluj, în anul 1939. Se pare că numele său vine mai mereu însoțit de caracterizarea “artist controversat”. Deși a fost marginalizat pe perioada comunismului, el a reușit în 1973 să câștige un premiu la Salonul din Paris, ceea ce l-a determinat să devină și mai prolific. Astfel, după ce a împlinit 60 de ani, a creat nu mai puțin de 600 de tablouri. Creația artistului evoluează din acel moment în direcţia unei reinterpretări în cheie personală a unui limbaj alegoric, caracterizat de unii critici drept suprarealism, în maniera lui Dali. sursa

apartament_interbelic_in_cluj_designst_02

Apartamentul are o suprafață de 70 mp, iar camera de zi (unde este făcută și fotografia veche de mai jos) este spațioasă și aerisită, cu o zonă pentru luat masa și bucătărie-insulă, separată printr-un glasvand de dormitor și baie. O parte din piesele de mobilier Art Deco și scaunele Thonet originale (care au fost completate cu câteva contemporane, în manieră Thonet) au fost cumpărate împreună cu apartamentul, căruia i-au aparținut de generații.

apartament_interbelic_in_cluj_designst_16

Înainte de restaurare, apartamentul se afla într-o stare tare nefericită: pereți cojiți, instalații vechi și aproape nefuncționale, mobilier de-a valma. Câteva rânduri de chiriași își lăsaseră și ei amprenta personală destul de modestă. “Atmosfera boemă a vechiului atelier de pictură, încărcat de lucrări de artă panotate pe pereți de jur împrejur, cu pictorul Incze în fotoliu, contemplandu-și lucrările sau primind oaspeți, am regăsit-o într-o fotografie oferită de familia sa, de la care am și cumpărat apartamentul”, ne spune Dacian Morar, cel care a transformat acest apartament într-un frumos home away from home, alături de alte 3 apartamente, la fel de speciale și încărcate de istorie. Le puteți vedea pe toate pe www.clujapartments.ro.

apartament_interbelic_in_cluj_designst_09

Totul a început de la tentația de a transforma în business câteva preferințe personale. Apartamentele au fost concepute și gândite exact în maniera în care i-ar plăcea și lui Dacian să fie întâmpinat. Astfel, a pus în ele câte ceva din ceea ce l-a inspirat pe el călătorind prin lume și, mai mult decât atât, ceva din aerul boem al Clujului.

“Descoperisem de câțiva ani posibilitatea de a închiria un apartament pe termen scurt atunci când călătorești, în locul clasicului hotel. Experimentasem deja cu mare plăcere și conceptul de home-exchange cu câteva familii din Mexic, Franța sau Elveția. Așa s-a născut ideea Cluj Apartments, spații pline de șarm care doresc să ofere călătorilor care le închiriază pentru o zi sau pentru o săptămână, o experiență frumoasă, o atmosferă caldă, o alfel de ședere”, ne povestește Dacian. Fiecare apartament are fanii lui, iar clienții fideli le încearcă de obicei pe toate.

apartament_interbelic_in_cluj_designst_12

Turiștii Cluj Apartments nu sunt niște simplii turiști. Lui Dacian îi place să-i numească “călători”. Oaspeții lui nu sunt aceia care doar caută “cazare”, ci o experiență memorabilă, o atmosferă familiară, să se simtă acasă departe de casă. Caută să se rupă de stigmatul turistului de masă și doresc să se simtă ai locului. Ce ar putea să-i trădeze ar fi doar accentul vorbirii lor. 🙂

“Sunt oameni care, călătorind cu familia sau însoțiți de prieteni, apreciază să locuiască cu toții sub același acoperiș. Iar opțiunea închirierii pe termen scurt a unui apartament în inima orașului are toate aceste calități. Oameni de afaceri, sătui de viața în banale camere de hotel, familii sau grupuri de prieteni care vizitează Clujul, cu treburi sau doar pentru loisir, mai ales străini, dar și români… cam aceștia sunt oaspeții la Cluj Apartments“, adaugă Dacian.

apartament_interbelic_in_cluj_designst_15

Dar să revenim la Apartamentul Alb. Amenajarea lui a durat cam 3 luni, ceea ce nu e deloc mult având în vedere amplitudinea transformării. Din elementele sale originale, s-a păstrat tot ceea ce s-a putut: parchetul, tâmplăria și, așa cum spuneam, o bună parte din piesele de mobilier.

Au mai fost eliminați câțiva pereți de compartimentare, care nu erau ai apartamentului original. Ce nu v-am spus este că Apartamentul Alb reprezintă doar o parte din vastul apartament de secol 19, care pe la 1920 a fost împărțit în 3 locuințe individuale, una dintre acestea devenind ulterior proprietatea pictorului Incze Ferenc, și astăzi un apartament care primește călători cu suflet sensibil și minte deschisă din toată lumea.

apartament_interbelic_in_cluj_designst_13

Câteva piese de mobilier au fost cumpărate din magazine sau târguri de antichități, iar altele sunt noi, realizate într-un atelier local.

apartament_interbelic_in_cluj_designst_05

Dacian însuși s-a ocupat de amenajre și a preluat rolul de șef de șantier. Experiența amenajării primelor două apartamente și-a spus cuvântul, iar echipa de “meșteri” era deja formată și verificată. A reușit să aducă împreună un instalator bun, un electrician extraordinar, doi zidari care au înțeles de ce nu voia să folosească produse pe bază de ciment într-un imobil de secol 19 și un parchetar cu experiență în restaurări.

apartament_interbelic_in_cluj_designst_07Pereții au fost finisați cu un glet de var ceruit, nu cu vopsea lavabilă.

“Din fericire mai există încă artizani tâmplari care iubesc lemnul îndeajuns încât să realizeze cu pasiune piese unice, în tradiția vechilor ebeniști”, spune Dacian. Așa au fost create măsuța de cafea, șevaletul alb pentru televizor, insula de bucătărie și multe alte piese care decorează și celelalte apartamente.

apartament_interbelic_in_cluj_designst_08

Prețurile sunt între 58 și 78 de euro/zi/apartament, cu reducerile aferente în funcție de perioadă. Prețurile ni se par foarte bune și accesibile în condițiile în care la Cluj Apartments primești și o mică lecție de istorie. Ca să nu mai vorbim că toate apartamentele au o capacitate între 4 și 6 persoane, iar pentru șederi de lungă durată, vei primi o reducere. Pentru a fi la curent cu toate noutățile lor, urmărește pagina de facebook.

apartament_interbelic_in_cluj_designst_03 Baia a fost amenajată în stil retro: gresie cadrilată, lambriuri albe, cadă de fontă cu picioare (este o cadă de epocă, restaurată), obiecte sanitare retro.

apartament_interbelic_in_cluj_designst_11

Noi abia așteptăm să locuim pentru câteva zile în centrul Clujului cu drepturi de clujean depline.

Fotografii: prin Cluj Apartments

7 Comments

  1. Alina

    Sunt superbe! bunul gust, daruirea si rabdarea pe care Dacian si mesterii lui le-au “pus la bataie” chiar au dat roade faine.. like like like

  2. Ducu

    “ClujApartments…” sunt adevarate bijuterii… Le-am vazut personal (Grand, Retro si White) si am fost extrem de placut surprins. Dacian a facut o treaba extraordinara, imprimandu-si gustul fin si experienta de “calator” pe care el insusi a dobandit-o in jurul globului.. Le recomdand din tot sufletul pentru cea mai frumoasa experienta pe care un calator prin Cluj o poate avea. Personal, desi sunt clujean, ma gandesc ca uneori sa evadez in adevaratul Cluj, in epoca de glorie a acestui oras, inchiriind macar pentru o saptamana unul din aceste apartamente unice…

  3. […] începutul lui iunie, noi vom fi la TIFF. Iar în fruntea listei noastre cu locuri de văzut sunt Cluj Apartments, unde ne propunem să locuim în acea perioadă, și musai o ieșire la Boiler Club. Despre […]

  4. Roxy Deac

    Nice work!

  5. julieta

    am si eu o astfel de cada pe care doresc sa o reconditionez. din ce am citit pe net ca si solutie ar fi sa apelez la o firma specializata insa in constanta, din pacate,nu am gasit vreuna cu un feedback pozitiv.mi-ati putea indica dumneavoastra una? sau eventual o alta solutie, mai putin DIY 🙂 multumesc!

  6. Mihaela

    Unde as putea sa gasesc gresia neagra 10/10?

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed