Apartamentul Deco din Cluj: mulți clujeni au auzit de el. Dar tu?

Apartamentul Deco Cluj Designist 01Am fost la Cluj pe perioada TIFF, în formație completă Designist & friends. Ne-am zis că e momentul să ne luam o binemeritată vacanță după ce am încheiat cu succes încă o ediție Made in RO – Târg de design românesc. Așa că am pornit spre Cluj, fiecare oprindu-se pe drum, care la Sibiel, care la Vâlcea, care la Alba.

Am ajuns la Cluj într-o vineri după-masă, după ce am admirat la orizont un curcubeu dublu în toată splendoarea lui. Am alergat după el precum vânătorii de tornade, cu mașina, ca să-l prindem în cea mai frumoasă postură fotografică. Asta s-a întâmplat după mai multe opriri în drum spre Bonțida, unde am făcut popas ca să vizităm Castelul Banffy.

Apartamentul Deco Cluj Designist 09 Dar nu despre TIFF vă povestim acum, nici despre Piața Unirii, Bistro Vienna, Cluj Arena, aerul tânăr, studențesc al orașului sau fabrica Clujana ori cornulețele fragede cu magiun, de la patiseriile Panemar. Vă povestim tot despre Cluj, dar așa cum am avut ocazia să-l cunoaștem și cum nu l-am cunoscut niciodată. Pe interior.

Apartamentul Deco Cluj Designist 08Și asta nu ar fi fost posibil dacă nu am fi locuit (pentru că verbul “ne-am cazat” ar fi fost folosit greșit și complet impersonal în aceste circumsanțe) pentru câteva zile și nopți într-un apartament dintr-o clădire de secol 19, adiacentă Pieței Muzeului și clasată monument istoric. Nu ne-a venit să credem că ne aflam în buricul târgului, la doi pași de casa lui Matei Corvin, în centrul istoric al orașului.

Apartamentul Deco Cluj Designist 12Călătoria la Cluj a fost o ocazie de a ne revedea prieteni și cunoștințe, locuitori ai Clujului, care, surprinzător (sau nu) știau toți povestea apartamentelor clujene renovate și reabilitate de Dacian Morar, cel care a pus admirabil locuitul de altădată într-o lumină contemporană. Nu degeaba într-o dimineață a venit să facă un reportaj în apartamentul nostru – Apartamentul Deco din Cluj –  și o echipă de la Știrile PRO TV.

Apartamentul Deco Cluj Designist 13

Apartamentul Deco Cluj Designist 11

Despre Dacian și Cluj Apartments tot noi ți-am povestit cândva prin martie, când îți prezentam Apartamentul Alb, în care a locuit artistul clujean Incze Ferenc. Nu știam pe atunci că vom merge la Cluj într-un grup mai mare de doi, așa că ulterior, când formația a devenit completă, am schimbat rezervarea.

Așa am ajuns în Apartamentul Deco, care are 98 mp împărțiți astfel: un living cu bucătărie deschisă, două dormitoare (unul matrimonial imens, care include și un salon) și o baie (cam cât o bucătărie de apartament de bloc cu două camere, ca să vă faceți o idee). Poate găzdui confortabil 4-6 persoane.

Apartamentul Deco Cluj Designist 07 Măsuța de cafea este un cufăr vechi reinvestit cu un nou rol.

Apartamentul Deco Cluj Designist 03Pentru Dacian, totul a început de la tentația de a transforma în business câteva preferințe personale. Apartamentele au fost concepute și gândite exact în maniera în care i-ar plăcea și lui Dacian să fie întâmpinat. Astfel, a pus în ele câte ceva din ceea ce l-a inspirat pe el călătorind prin lume și, mai mult decât atât, ceva din aerul boem al Clujului. Astfel s-a născut Cluj Apartments, locuințe în care ai o altfel de experiență, în care orașul devine al tău și care îți oferă și o lecție de istorie.

Apartamentul Deco Cluj Designist 14 Apartamentul Deco Cluj Designist 10 Amenajarea acestui apartament amintește de stilul Art Deco datorită mobilierului de epocă din lemn de paltin și frasin în culoarea mierii care a fost cumpărat o dată cu apartamentul și păstrat, după ce a fost restaurat. Este vesel, cu multe accente contemporane și câteva accesorii deco create de Dacian însuși (cum este corpul de iluminat de deasupra mesei de dining, creat din borcane cu capac).

Apartamentul Deco Cluj Designist 17 Diningul văzut din dormitorul matrimonial, în lumina amiezii.

Apartamentul Deco Cluj Designist 02Dormitorul matrimonial împreună cu salonul sunt separate prin uși de restul locuinței.

Apartamentul Deco Cluj Designist 15

Nu știm ce ne-a plăcut mai mult: soarele de amiază care apune în living, peretele din cărămidă lăsat netencuit, camerele spațioase, cu tavane înalte, parchetul și tâmplăria originale, confortul locuirii sau mulțumirea de a te simți acolo, ancorat în evenimentele festivalui TIFF și totodată retras într-o filă de istorie…

Îi mulțumim Clujului pentru această amintire specială, dar și lui Dacian Morar, cel care face posibilă și accesibilă o așa găzduire pentru turiștii care vor să se simtă locuitori cu drepturi depline ai orașului transilvănean. Ne vom întoarce.

Apartamentul Deco Cluj Designist 16 Soba din dormitorul matrimonial, impecabil păstrată. 

Apartamentul Deco Cluj Designist 06 Baia are cadă pe picioare, iar jocul de oglinzi și faptul că pereții nu sunt acoperiți cu faianță, ci cu vopsea hidrofugă,  o fac să fie ca o continuare a livingului, nu e un spațiu rece, impersonal și delimitat clar decorativ de restul casei. 

Apartamentul Deco Cluj Designist 05 Cât costă? 88 de euro pe zi (degresiv în funcție de perioadă). Ceea ce înseamnă 17.5 euro/persoană, dacă pleci într-un grup de 5, câți am fost noi. Un preț excelent având în vedere minunata experiență.

Apartamentul Deco Cluj Designist 04

12 Comments

  1. Pahontu Alina

    Hello. Intrebarea mea: cine este designerul fotoliilor atat de viu coloarate?

    Multumesc.

  2. Buna, Alina! Fotoliile sunt piese vechi de mobilier, restaurate de proprietar si retapitate cu material textil IKEA.

  3. Pahontu Alina

    Multumesc frumos.

  4. […] creat din borcane din sticlă Ceea ce ne duce cu gândul la borcanele din diningul apartamentului retro, din […]

  5. LS

    Foarte bun materialul foto si comentariile. multumesc!

  6. LS

    Foarte bun materialul foto si comentariile. felicitari!

  7. Sandu Cristian

    “…accesorii deco create de Dacian însuși (cum este corpul de iluminat… din borcane…)”

    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=397504453694239&set=a.269500076494678.57957.222669577844395&type=1&theater

    Imi pare rau, dar prin “create de” se intelege ca le-a inventat/imaginat, nu ca doar le-a executat cu manutele lui.

  8. Imi place baia enorm de mult! Gandita in ansamblul intregii atmosfere, nu ca un element separat, baia iti aduce un sentiment de relaxare, fara a avea parte de un “soc” prin schimbarea brusca a decorului de fiecare data cand o folosim.

  9. Alex

    in acelasi stil e si Hostel Costel din Timisoara 😉 realizat de niste tineri acum 2 ani – check them out !

  10. […] tot am vorbit de home away from home în  inima Clujului, și apoi în zona Armenseacă din București, nu putea să lipsească de pe listă Centrul […]

  11. […] Decorul Mint Bistro  este creat de Dacian Morar, care împreună cu un prieten a deschis în iunie micul bistro cochet. Dacă vă mai amintiți, Dacian este și creatorul Cluj Apartments. […]

  12. Foarte frumoasa prezentarea apartamentului! Mie mi-a placut foarte mult apartamentul provensal de la Cluj Apartments.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed