ARHIFAB: lămpi îmbinate din solzi de lemn

Ne plac lămpile ingenioase și ne place lemnul. Iar “abajururile” create de arhitectul Csiby Zsolt, în Cluj, sunt exact conul de lumină pe care-l vedem încălzind serile de toamnă.

2Arhifab - lampi - Designist

Zsolt a creat prima lampă în vara lui 2015, iar inspirația a venit în ultimul an de studiu la Facultatea de Arhitectură, când a avut ca temă proiectarea unui stadion sportiv. Cum a ajuns de la proiectarea stadionului la forma lămpilor ne povestește chiar el:

“După multe încercări mai mult sau mai puţin reuşite, am ajuns la ideea realizării unei anvelopante (pentru stadion) realizate din solzi, având diferite mărimi şi deschideri, în funcţie de declinaţia solară şi funcţiunea din spatele învelitorii. Practic, aşa au intervenit solzii în designul lămpilor. Am obţinut deschiderea şi dimensiunea solzilor folosind un soft de proiectare parametrică. Teoretic, cu acest program poate fi generat un număr nelimitat de lămpi. Din multitudinea de posibilităţi am ales cinci modele, care, deşi fac parte din aceeaşi familie, sunt diferite. Astfel, elementele componente ale lămpilor sunt tăiate din placaj cu ajutorul unui CNC, ceea ce înseamnă precizie înaltă, iar apoi sunt asamblate manual.”

1Arhifab - lampi - Designist Elementele componente ale lămpilor sunt tăiate din placaj cu ajutorul unui CNC.  6Arhifab - lampi - Designist

Lămpile ARHIFAB ne duc cu gândul la conuri de brad, iar solzii lor lemnoși au, în viziunea noastră, forma unor căsuțe miniaturale. “Am avut norocul să am ca teren de joacă în copilărie un parc dendrologic, fapt care mi-a marcat simțul estetic. Poate de aici vine forma conului de brad și dragostea pentru lemn. Este doar o coincidență că unii solzi seamănă cu forma casei în miniatură, nu am urmărit acest aspect”, spune Zsolt.

7Arhifab - lampi - Designist 8Arhifab - lampi - Designist

Lămpile sunt asamblate manual în circa 10 minute. Finisarea prin șlefuire și tratarea suprafețelor cu ceară de albine durează însă mult mai mult. Solzii din lemn sunt (sus)ținuți de coaste, iar coastele sunt legate cu inele, ce la rândul lor țin dulia. Însă lămpile vin gata asamblate împreună cu bec, dulie, cablaj.

Zsolt a introdus și opțiunea realizării unui design personalizat: tu vii cu cu brief-ul, iar el îți trimite randarea și oferta de preț pentru lampa pe care ți-o dorești. Lămpile pot fi comandate de pe arhifab.ro (prețurile încep de la 90 euro). Iată și pagina de facebook.

4Arhifab - lampi - Designist

Pe lângă frumusețea solzilor de lemn iluminați, ne gândim și că astfel de lămpi sunt o alternativă sustenabilă în peisajul corpurilor de iluminat (lemnul poate fi ușor reciclat).

Fotografii: prin ARHIFAB

One Comment

  1. Intr-un univers limitat, explicatia inspiratiei e – perfecta. Dar…
    In 1958 Poul Henningsen lansa Artichoke lamp. Link – https://www.pinterest.com/pin/501799583450916357/ In 2011 Pavel Eekra lansa Crimean Pinecone Lamp. Link – http://eekra.com/ Ultimul, a fost acuzat de plagiat grosolan si ridiculizat. Acum vad ca cineva a inceput o forma, al doilea a mers mai departe, romanul nostru a incheiat-o. Ce valoare are asta? Un ROfake tipic.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed