Call for projects: o nouă ediție Made in RO (#15) are loc pe 16-17 mai. Am prelungit perioada de înscrieri!

Pe 16-17 mai are loc ediția de primăvară a Made in RO (#15). Trimite-ne proiectul tău până pe 15 martie, etapa Call for projects este deschisă! Află de pe madeinro.ro, dar și mai jos, toate detaliile despre cum te înscrii.

Începem acest call for projects cu un mesaj primit de la una dintre vizitatoarele evenimentului nostru, Made in RO:

“Zilele trecute mi-am dat seama că sunt înconjurată de câteva obiecte pe care le folosesc și care îmi bucură zilnic ochiul, deci și sufletul, și pe care le-am luat de-a lungul vremii de la Made in RO, așa că m-am hotărât să vă trimit un gând de recunoștință 🤗. Azi mi-am zis să vi-l trimit și într-o formulă mai clasică, să știu că ajunge la toți cei care iau parte la eveniment. Mulțumesc pentru că vă preocupați să aduceți frumosul în viața oamenilor, că e mare nevoie de el! 💜”

Exact asta ne dorim și noi. Tema acestei ediții este #EmoțieDurabilă. Nu mai cumpărăm lucruri pe care le folosim o lună și pe care apoi le aruncăm sau le punem în sertarul de “reciclare cadouri”. Cumpărăm ce ne emoționează, ce ne mișcă, ce ne transmite un mesaj puternic. Mai mult ca oricând, investim în ideea unui creator, în originalitate, în unicitate, în emoția pe care ne-o transmite un obiect pe care ni-l dorim cu adevărat să-l păstrăm. În “lumea tuturor posibilităților”, alegerea responsabilă e să cumpărăm acele obiecte care cu adevărat “aprind scânteia unei bucurii”.

REGISTER | târgul Made in RO #15
Când: 16-17 mai 2020
Unde: Impact Hub Bucharest (Timpuri Noi)
Organizator: noi, Designist.ro
Info: designist@designist.ro
Înscrierea se face completand formularul de pe madeinro.ro – AICI
Deadline aplicații: 15 martie 2020

Evenimentul va face parte din traseul Romanian Design Week.

Secțiunile-cap de afiș: design de obiect, ilustrație, mobilier, accesorii home&deco, bijuterie, ceramică, corpuri de iluminat, jucării, textile, decorațiuni etc.

Cartierul Fashion își propune să aducă laolaltă cele mai valoroase proiecte din zona designului vestimentar și a acesoriilor fashion, în timp ce Cartierul Food vrea să arate că există branduri românești care își spun povestea nu doar prin gust și calitatea preparatelor, ci și prin branding, logo, designul recipientului, prezentare – într-un cuvânt, prin package design. 

Vrei să expui la Made in RO? Aplică cu proiectul tău!

Completează formularul de înscriere de pe madeinro.ro și trimite-ne aplicația ta până pe 15 martie. Numărul locurilor este limitat, așa că e esențial să iei în calcul termenul limită: cu cât mai repede ne vei trimite aplicația, cu atât mai repede va fi procesată aplicația ta.

Nota bene: dacă nu ai încă fotografii profesionale cu piesele tale, dă-ne un semn la designist@designist.ro și te vom redirecționa către unul dintre fotografii din echipa noastră.

Costuri și pachete

Pentru a participa la Made in RO, vei achita o taxă, în funcție de pachetul ales. Standul tău va avea o dimensiune standard de max. 1.50 m x 1.50 m (aprox. 2 mp), excepție fac creatorii de bijuterie, pentru care standul standard este de 1 m x 1 m. În funcție de tipologia produsului tău, alocarea standului în zonele expoziționale rămâne la latitudinea noastră, pentru a asigura coerența și aspectul unitar al evenimentului. Dacă proiectul tău are nevoie de mai mult de 2 mp (respectiv 1 mp), pentru a fi expus, te rugăm să precizezi acest lucru în descrierea proiectului tău, iar costul poate fi recalculat, în funcție de disponibilitate.

Pachet STANDARD = 900 lei (TVA inclus)
include stand în cadrul Made in RO, cu dimensiune standard; nu include poziție preferențială a standului

Pachet FLEXI = 1.300 lei (TVA inclus)
include stand în cadrul Made in RO, cu dimensiune standard, la care se adaugă:
+ poziționare preferențială în schema expozițională, în zona indicată de organizator, în funcție de tipologia produsului tău

Pachet PLUS = 2.200 lei (TVA inclus)
include stand în cadrul Made in RO, cu dimensiune standard, la care se adaugă:
+ editorial-interviu în exclusivitate, pe designist.ro, care va prezenta proiectul tău, cu link-uri către website-ul/canalele de comunicare ale brandului tău
+ promovarea editorialului-interviu pe paginile de Facebook, Instagram designist.ro, Facebook event
+ poziționare preferențială în schema expozițională, în zona indicată de organizator, în funcție de tipologia produsului tău

Ce va aprecia juriul Designist în procesul de selecție:

  • Autenticitatea și creativitatea proiectului tău.
  • Proiectele cu nota de inedit inclusă: noi, originale, inovatoare, cu un concept bine definit și o prezentare pe măsură.
  • Noutatea creațiilor: au prioritate proiectele ce vor fi expuse în premieră la evenimentul Made in RO.

Made in RO este mai mult decât un târg de design. Este evenimentul conceput și curatoriat de platforma editorială Designist.ro, care susține și promovează prin articole de conținut designerii români de produs și industriile creative din România. Proiectele prezentate sunt atent selecționate în urma unui apel de proiecte. Astfel, Made in RO by Designist.ro îi aduce laolaltă pe cei mai talentați designeri români, creează oportunități de vizibilitate, atât online, cât și offline, și este, de peste 8 ani, o rampă de lansare pentru multe branduri de design românesc.

Iată AICI cum a fost la edițiile anterioare. Iar AICI un review de la cea mai recentă ediție. Mai multe despre Made in RO pe www.madeinro.ro.

Fotografii eveniment: Marian Teodorescu, arhiva Made in RO.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed