Ne plac suedezii și interioarele lor

O prietenă ne povestea de curând că, în timp ce își renova apartamentul proaspăt achiziționat, câțiva vecini curioși mai trăgeau cu ochiul când ușa rămânea larg deschisă pentru aprovizionarea constantă cu materiale. Întrebarea mirată (și oarecum previzibilă) nu s-a lăsat mult așteptată: “Ce faceți aici? Cabinet medical?”, și asta pentru că albul, o non culoare, rămâne pentru majoritatea românilor, deși locuim în spații mici, o non alegere. S-a impus deocamdată doar la nivelul pereților. Dar hai să vedem cum ar putea să arate locuințele noastre, dacă albul devine piesă de bază în decor. Ca la suedezi.

Nordicii în general, nu doar suedezii, sunt constrânși să aleagă albul de condițiile climatice și nevoia acută de lumină. Firește, le și place. Cum noi stăm mai bine la capitolul climă, ce ar putea să ne constrângă ar fi spațiul mic, din apartamentele de bloc. O să vezi că aceste exemple (ce alcătuiesc portofoliul unei agenții imobiliare din Göteborg, Suedia, care deține și un magazin de decorațiuni interioare) sunt în cea mai mare parte încăperi din case destul de spațioase, însă din fiecare avem ceva de învățat și idei de furat chiar și pentru o garsonieră de 30 mp.

Dacă fundalul e alb, se impunea o pată de culoare. De ce să fie maro, când galben Kodak pentru ușă nu au mulți îndrăzneala să aleagă. Cu ocazia asta, adaugi și bună dispoziție încă din vestibul.

Decorul holului se mai îndulcește puțin cu dușumea lăsată în culoarea lemnului natur și câteva traverse country. O canapea clasică, de două locuri, poate fi și un colț de citit, dar și locul unde te așezi să te încalți.

Știm din proprie experiență că nu avem cum să trăim la comun cu bicicleta, dar ne-a plăcut mult cadrul ăsta și nu ne-am putut abține să nu-l prezentăm. Ce ar fi de reținut: folosirea glafului pentru obiecte decorative, pereți deloc încărcați și măsuțele diafane, din sticlă transparentă, prin care trece lumina.

Nu spune nimeni că este interzis să folosești negru, dar depinde în ce proproții și în ce context. Nuanța de miere a dușumelei, pereții și ușile albe, covorul vesel, lampa argintie creează un fundal numai bun. Iar coordonarea scaunelor negre cu portretul de pe perete dă un aer urban contemporan.

Tipic suedez am spune. Și parcă avem un sentiment de déjà vu. Răspunsul e catalogul IKEA, pe care tocmai ce l-am răsfoit. Parchetul alb dă adâncime spațiului, totul e imaculat, doar câteva pete de culoare. Iar dacă nu ar fi balansoarul Eames, am sta pe jos, atât de mult ne place pardoseala. 🙂 

Less is more, iar un interior devine cosy până la urmă fără prea multă aglomerație de obiecte. Biblioteca deschisă, formată din rafturi suspendate, e piesa de bază aici. 

Iată dovada vie a faptului că alb nu înseamnă “spital”. Da, fundalul e alb, dar în rest putem crea toată veselia de care avem nevoie. 

Un dining country style, cu masa și scaunele voluminoase, din lemn masiv, nu știm ce esență, dar închisă la culoare. Ce s-ar fi întâmplat dacă ferestrele aveau tâmplăria maro și erau accesorizate cu o perdea bej, pardoseala era wenge, usa era maro închis, iar husele sacunelor aveau un imprimeu floral în nuanțe calme, de cafea cu lapte? Ne-am fi simțit prizonieri într-un univers maro. 🙂  Așa, se profilează altfel pe un fundal alb, curat, diafan.

Un dormitor simplu ca “Bună ziua”.  Dar e odihnitor? Este. Pata de culoare o dă cadrul cu camera copilului. 

O bucătărie în care să gătești fără să te mai oprești. E mai spațioasă decât o bucătărie tipică de bloc de la noi, dar se aseamănă ca formă: frontul de lucru e dispus pe un singur perete, cu toate electrocasnicele încastrate, iar masa rotundă e un loc de dining pentru 4 persoane, fără să încurce lucrul. 

O bucătărie îngustă, în care ai totuși muuuulte de depozitat, poate arata ordonată și primitoare. Jocul grafic îl dai din finisajul în tablă de șah al pardoselii. 

Un spațiu mai mare îți permite chiar o masă pe centru. Sau renunți la peretele despărțitor dintre bucătărie și living și separi spațiile, vizual, printr-un dining ca acesta. Nu finisezi cu faianță decât zona de lucru, în rest folosești alb, nuanțe de lemn și un bleu pastel, luminos. 

O soluție cu lambriuri, dar nu maro și lăcuite, ci albe ca zăpada. Iar comoda sau vitrina pot fi înlocuite cu succes de câteva etajere din lemn, care te vor obliga să înnoiești vesela. Nu de alta, dar ca să etalezi cele mai frumoase piese. Va arăta mai cosy așa și vei salva spațiu. 

Pare dormitorul unui mic palat de prințesă a zilelor noastre, nouă asta ne inspiră godinul și hainele aruncate pe taburet. Ce putem prelua din această imagine: ideea peretelui tapetat cu un model clasic de tapet, diafan și pastelat (vezi și alte sugestii aici) și patul simplu, din lemn vopsit alb, care poate lumina orice dormitor mai întunecos. 

Alb pe alb, cu accente de negru și gri, într-un birou destul de îngust. O sofa pe care să te relaxezi citind, lângă fereastră. Nu știm dacă ne vom simți mai suedezi, dar sigur vom fi mai senini! 🙂

Fotografii: prin alvhemmakleri.se

8 Comments

  1. Anda

    Superb! Chiar imi doresc sa vad astfel de idei si prin apartamentele noastre, sa nu se mai sperie vecinii ca usile si finisajele albe inseamna un cabinet pe scara lor :))

  2. ANDA

    Exact! Superb!

  3. Foarte multe idei bune aici! Albul vara racoreste iar iarna…iarna iti da lumina de care ai nevoie. Chiar daca suntem “mai jos” ca suedezii, orele de lumina din iarna sunt prea putine.

  4. Ușa galbenă… love at first sight 🙂

  5. […] Puteți savura mai multe astfel de interioare aici. […]

  6. Mirela U

    Dragele mele,
    Sunt la randul meu o fana a interioarelor suedezilor si mi-as dor tare mult sa pot reproduce un astfel de design intr-un apartament din Romania.
    M-am lovit insa de o dificultate: gasirea unei dusumele de buna calitate.
    In periplurile voastre ati descoperit locuri de incredere de unde se poate achizitiona?
    Multumesc tare mult.

  7. Alina M

    Si mie mi s-a zis ca am exagerat cu albul (pereti, mobila, faianta albe, parchet si gresie deschise la culoare), insa am preferat aceasta (non-)culoare deoarece imi da multa libertate in ceea ce priveste piesele statement si decoratiunile (pe care le pot schimba cat de des imi doresc), pot alege ce culori vreau pentru fiecare camera. Odata ce ai ales albul, there’s no going back, mi se par uratele si extrem de incarcate interioarele clasice romanesti, unde totul este maro, nici nu-mi dadeam seama inainte cat de apasator este.

  8. Designist

    Suntem total de acord! 🙂

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed