Un apartament din București unde albul e înviorat de accente diafane de culoare

Ne plac interioarele albe, luminoase, pentru că pur și simplu deschid perspectiva locuințelor noastre în general nu foarte ample. Suntem în vizită într-un apartament de 80 de metri pătrați, din complexul Urban Spaces – proiectul biroului de arhitectură ADN, care a fost pe shortlist-ul Premiului Uniunii Europene pentru arhitectură – Mies van der Rohe 2015 (cea mai prestigioasă competiție de arhitectură din Europa).

Arhitectura complexului a mizat pe spații relativ mici pentru apartamente, completate de spații comune mai largi, abordare ce marchează noul trend de locuire urbană. Iar amenajarea acestui apartament este semnată de echipa de arhitecți Laboratorul de Arhitectură.

4Apartament Laboratorul de Arhitectura - Designist5Apartament Laboratorul de Arhitectura - Designist 8Apartament Laboratorul de Arhitectura - Designist

Nota feminină, diafană a amenajării se datorează faptului că aici locuiesc o mamă și cele două fetițe ale ei – de 11, respectiv 7 ani. Suprafața de 80 de metri pătrați e împărtiță de trei dormitoare, baie, bucătărie, living, hol și dressing.

Totul arată atât de aerisit, fluid, amplu nu doar datorită fundalului neutru, pe care se proiectează piese cu linii simple, geometrice, în nuanțe deschise, înviorate de accesorii în culorii vii și accente florale. Ci mai ales datorită unei organizări foarte practice a spațiului: mobilierul a fost realizat pe comandă de LINIA, noua divizie a Laboratorului de Arhitectură, specializată pe conceperea și execuția pieselor de mobilier. Însă poți apela la ei și pentru reparații, revopsiri sau recondiționări.

7Apartament Laboratorul de Arhitectura - Designist În living, masa, scaunele și corpurile de iluminat vin de la Moir.17Apartament Laboratorul de Arhitectura - Designist Ne place încadrarea oglinzii: rama decorativă completează linia corpurilor de iluminat.

16Apartament Laboratorul de Arhitectura - DesignistColțul nostru preferat e holul! Datorită jocului de pattern-uri ale mobilierului (realizat pe comandă) și lămpilor pop, ce vin de la Luminna.

18Apartament Laboratorul de Arhitectura - DesignistAm pus pe ochii pe cuierul custom-made, ca o pânză de păianjen ce va “agăța” cool hainele.19Apartament Laboratorul de Arhitectura - Designist

Secretul organizării sunt spaţiile de depozitare atent proiectate și… bine mascate – dotate cu uşi glisante, sisteme silenţioase de deschidere a uşilor sau prinderi ascunse. Dressingul este un exemlu în acest sens: ușile lui glisante îl fac să pară… doar un dulap, însă din dormitor chiar intri într-un dressing adevărat. O mică încăpere care în spatele rafturilor închise are și un sistem rotativ ce găzduiește muulte perechi de pantofi într-un spațiu foarte mic.

10Apartament Laboratorul de Arhitectura - Designist 11Apartament Laboratorul de Arhitectura - DesignistUşa dormitorului este o uşă culisantă inclusă în dressing. Practic, prin dressing intri în dormitor:

Laboratorul de Arhitectura - ap alb - Designist

Laboratorul de Arhitectura - dressing - Designist

Ușile dressing-ului în mai multe ipostaze, deschise parțial sau închise total, cu vedere dinspre dormitor.

Colaj 1 dormitor - DesignistColaj 2 dormitor

Dormitoarele copiilor păstrează același stil diafan, aerisit, cu mobilier alb. Și aici au fost prevăzute multe spații de depozitare, incluse discret în decor, tocmai pentru a avea suficient spațiu de depozitat jucăriile și accesoriile mereu în schimbare și… creștere.

3Apartament Laboratorul de Arhitectura - Designist

2Apartament Laboratorul de Arhitectura - Designist 1Apartament Laboratorul de Arhitectura - Designist

Fun fact: fetițele le-au cântat la pianină arhitecților în timp ce era montat mobilierul. 🙂

Laboratorul de Arhitectura - Designist

Despre un alt apartament, din Timișoara, unde aproape toate piesele de mobilier sunt realizate pe comandă, citești aici.

Iar despre vizita noastră acasă la arhitectul Laurențiu Stănescu, din echipa Laboratorul de Arhitectură, aici.

Fotografii: Cosmin Dragomir

8 Comments

  1. Diana

    Arata superb!Felicitari! Imi puteti spune va rog, corpurile de iluminat de unde sunt schizitionate? Multumesc

  2. Cristina Stroe

    Buna Diana, obiectele de iluminat sunt achizitionate de la Moir.

    http://www.moir.ro/

  3. Loredana

    Superb arata! O sa ma mut saptamana viitoare intr-un complex din n-e bucurestiului si vreau sa decorez chiar in acest stil, am gasit aici cateva idei pe care nu le-am mai vazut in alta parte, iar un dressing asa mare cred ca e visul oricarei femei. Imi plac foarte mult si accentele de culoare din living, dar mai ales corpurile de iluminat. Unde as putea gasi ceva in acest gen?

  4. Ce imi place cand se asorteaza lucrurile neobisnuite cum au facut ei cu scaunele si vaza turcoaz. Mi-a placut mult cuierul “paienjenis”, dressing-ul indecent de mare si peretii din sticla, caci nu le mai poti numi ferestre. Super! 🙂

  5. Mirela

    foarte fain apartamentul dar si complexul in care este situat. Deoarece si eu renovez, ma inspir mult de pe designist iar acum am ajuns la studierea parchetului 🙂 Ati putea va rog sa imi spuneti de unde e cumparat parchetul din acest apartament? Multumesc!

  6. Cristina Spirescu

    imi plac enorm scaunele. imi puteti spune de unde au fost luate? multumesc mult.

  7. Cristina Stroe

    Scaunele sunt de moir.ro

  8. Cristina Stroe

    Parchetul este cel instalat de dezvoltator.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed