Un birou din Timișoara într-o casă de secol 18

Presslabs_31

Casa Nedelkovich, una dintre casele monument istoric din Timișoara, găzduiește biroul celor de la Presslabs, o companie care oferă servicii de găzduire pentru platforme editoriale de WordPress. Headquarters-ul lor, aflat la mansarda clădirii ce datează din secolul al 18-lea, este ca o pânză de păianjen frumos țesută din grinzile și stâlpii din lemn care s-au conservat impecabil de-a lungul atâtor ani.

Presslabs_06 Presslabs_12Când au văzut spațiul, și-au dat seama că are un potențial fantastic, dar că e cazul să intre pe mâinile unui designer. Astfel, cei de la Presslabs au demarat lucrările de amenajare împreună cu designerul Ștefania Țiplea, care urma să găsească acel “ceva” de la care să pornească totul. Ștefania a început să schițeze conceptul, iar primul gând care i-a venit după ce a văzut ca întreaga echipă gătea la birou și chiar purta papuci de casă a fost un spațiu care să fie un fel de home away from home, așadar familiaritatea și ideea de acasă au fost doi factori importanți în schema conceptului de design interior.

Presslabs_14După ce au fost notate și pasiunile membrilor echipei, Ștefania a conturat doua zone: una dedicata jocurilor și IT-ului (cum altfel?) și implicit legată de profilul muncii lor și cealaltă, dedicată hobby-urilor – ski, snowboard și sailing. Astfel “The Snowboard Room” și “The Ski Room” sunt încăperi pentru întâlniri, care pot fi rezervate de membrii echipei.  “The Sailing Area” găzduiește birouri temporare pentru cei care doresc să se retragă din zona de open space și să aibă ceva mai multă intimitate, precum și pentru internii care se alătură echipei.

Presslabs_05Dar cel mai căutat loc din birou, știți care e? Un mic spațiu aflat în supantă unde ajungi dacă urci scara aceea de lemn pe care o vedeți în bucătărie.  “E un loc magic, unde putem lua o mică pauză, unde ne putem relaxa puțin. Am inclus chiar și o mică zonă de dormit, ascunsă”, ne spun cei de la Presslabs. Probabil că uneori proiectele îi mai țin peste program. Sau, oricum, nu strică ca în loc de o a doua cafea să închzi ochii pentru 15 minute și să revii fresh la computer. 🙂

Presslabs_02 Presslabs_01

Presslabs_09 Presslabs_17Pernele sunt personalizate cu personaje alese de membrii echipei: Fredo și Pidjin sau PacMan.

Presslabs_16

“Și știți ce am descoperit? Că acest spațiu, așa cum arată el acum, nu este doar un birou minunat pentru noi, ci și un loc unde clienții și colaboratorii noștri vin cu plăcere să lucreze alături de noi sau să se relaxeze”, adaugă cei de la Presslabs.

Presslabs_24 Presslabs_22Echipa proiectului
Interior Design: Ștefania Țiplea
Textile Design: Consuela Gudiu
Floral Interior Design: Root Design

Presslabs_28Foto: Sorin Popa

4 Comments

  1. CJXander

    Mega fain, bravo Stef!

  2. Alex

    Toti britanicii in afara londrei au asa ceva , incepand de la periferie pana la cele mai indepartate colturi ale angliei , clasic banal , ceva normal , se cheama lodge sau medow sau barn.

  3. Bună, Alex,

    Nu te contrazicem, numai că toți românii nu au așa ceva. Iar în contextul de la noi nu e nici banal, nici normal. Ci mai degrabă un exemplu de cât de simplu & fain pot fi făcute lucrurile. Chiar dacă în alte părți ale Europei astfel de exemple fac parte din cotidian. Hai să zicem că mai avem ceva până acolo. 🙂

    Mulțumim!

  4. Mira

    Minunat!!!:)

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed