Biophilic Design Workshop pe 6 octombrie, în București. Câștigă o invitație de la COS & Interface!

Poate suntem primii care folosesc astfel tradus, design biofilic, conceptul de “Biophilic Design”, tocmai de aceea vă vom și provoca în cele ce urmează să ne împărtășiți viziunea voastră asupra acestui concept de design. Știm că este un termen nou, mai ales pentru contextul de la noi, însă cât se poate de important pentru spațiile în care ne ducem viața: de la birou… la dormitor și toate interioarele prin care trecem într-o viață de om.

Primul workshop dedicat acestui subiect – Biophilic Design, dintr-o serie europeană inițiată de Interface și COS, are loc pe 6 octombrie, în București.
Avem 5 invitații pentru voi, iar până la Concurs vă introducem în subiect.

cos-interface-design-biofilic

Ce este Designul Biofilic? Preocuparea nu doar pentru a integra materiale și texturi sustenabile, cât mai naturale, ci și de a imprima spațiului o conexiune cât mai reală cu natura: prin elemente naturale, prin iluminat, culoare, texturile cu care intri in contact etc.

Studiile globale (compania Interface a inițiat un prim studiu în 2014) demonstrează cum, într-un mediu în care te simți conectat naturii exterioare, starea ta de bine se îmbunătățește cu 15 procente, productivitatea cu 6, iar creativitatea tot cu 15 procente. Acum imaginează-ți cum e să trăiești doar în astfel de spații! Pentru că designul, cum bine spune Oliver Heath, profesionistul ce va susține workshop-ul de la București, nu este ceva ce se adaugă, ci acel ceva responsabil de starea ta.

De ce Interface și COS?

În ultimele luni am pus pe tapet câteva subiecte ce ne-au atras atenția legate de producătorul mondial de mochetă modulată sustenabilă – Interface. Aspecte care, pentru noi, au reprezentat o revoluție în domeniu: de la asumarea Mission Zero (misiunea companiei, lansată în 1994 de fondatorul Ray Anderson, ca până în 2020 producția acestei afaceri inițial petrochimice să devină 100% eco), la reciclarea năvoadelor abandonate în apele oceanelor și transformarea lor în fir pentru mochetele modulare Interface.

Preocuparea Interface merge dincolo de calitatea produsului și ajunge la calitatea spațiului. Alături de COS, specialiști internaționali în amenajarea spațiilor de lucru, și-au propus să schimbe modul în care sunt privite și amenjate interioarele în care trăim și lucrăm.

3biophilic-design-workshop 4biophilic-design-workshop

5biophilic-design-workshop

Oliver Heath este profesionistul pe care abia așteptăm să-l cunoaștem: este designer, scriitor și prezentator TV (poate l-ai văzut la BBC Changing Rooms sau BBC DIY SOS), foarte implicat și în tot ce ține de schimbări climatice și energii regenerabile. A fondat Heath Design, studio preocupat de regândirea cât mai sănătoasă, orientată către natură, a spațiilor comerciale și personale.

În cadrul workshop-ului de la București, de pe 6 octombrie, Oliver vă va ajuta pe voi, arhitecți și designeri, să înțelegeți care sunt principiile designului biofilic și cum texturile, culorile, piesele unui spațiu de lucru pot influența pozitiv activitatea celor care-l folosesc.

Be there!

oliver-heath

Cum ajungi la Workshop?

Seria europeană a workshop-urilor inițiate de Interface începe pe 26 septembrie. Workshop-ul de pe 6 octombrie, care va avea loc în superba clădire Point, din București (Str. General Eremia Grigorescu nr.10), este un eveniment privat, adresat specialiștilor. Durata workshop-ului este de 3 ore: de la 15:00 – 18:00.

Echipa COS România a pus deoparte 5 invitații pentru voi: designeri, arhitecți, profesioniști interesați de designul inspirat de natură, ce schimbă în bine viața.

2biophilic-design-workshop

Câștigă-ți invitația!

Spune-ne, printr-un comentariu la acest articol, care este reperul tău pentru “Designul interior al unui spațiu inspirat din natură”. Lasă, în comentariu, link-ul unei amenajări reprezentative sau link-ul unei imagini grăitoare pentru designul unui spațiu în conexiune cu natura. Și argumentează-ți, în câteva rânduri, alegerea (ce-ți inspiră, de ce rezonezi cu acel interior etc.).

Deadline: 30 septembrie, orele 24:00! Fiecare concurent are voie să se înscrie cu un singur răspuns, drept comentariu la acest post, ce conține atât link-ul imaginii sau amenajării reprezentative, dar și argumentarea alegereii.
Cei 5 câștigători vor fi desemnați, începând cu 3 octombrie, de echipele COS & Interface.

Update: Cei 5 câștigători, care vor primi invitația la workshop-ul dedicat Biophilic Design, de Joi – 6 octombrie, sunt: Ioana, Laura Cotoban, Ana-Maria Lungan, Rucsandra și Hanna. Vă felicităm! Și le mulțumim tuturor celor s-au implicat și ne-au arătat ce înseamnă pentru ei designul biofilic.

7biophilic-design-workshop

Abia așteptăm să vă cunoaștem la Workshop! Între noi fie vorba, un astfel de eveniment nu e de ratat.
Pentru mai multe detalii legate de workshop, poți lua legătura cu Alexandra Banu, Marketing & PR Responsible @ COS România – alexandra.banu@cos.ro.

Fotografii: prin COS și Interface

9 Comments

  1. Ioana

    Am ales amenajarea interioara de la EFdeN, casa solara participanta in competitia de arhitectura Solar Decathlon 2014. Aici am facut voluntariat pentru o perioada scurta, dar fructuoasa din punct de vedere al informatiilor si am pus in practica teoria dobandita in cadrul facultatii de Arhitectura de Interior. In plus, am luat contact cu sustenabilitatea si am avut ocazia sa o studiez in detaliu. Conceptul amenajarii a fost integrarea naturii in spatiul interior si plasarea sustenabilitatii ca focus central.

    http://arhitectura-1906.ro/wp-content/uploads/2014/12/14531976217_c41f3de590_o.jpg

  2. Pentru mine reperul pentru “Designul interior al unui spațiu inspirat din natură” este reprezentat de inserarea plantelor , a peretilor verzi si a tot ce poate directiona atentia si starea de spirit catre mediul natural prin culoarea verde. Verdele este sinonim cu sănătatea şi natura. Creează senzaţia de relaxare. Mulţi vorbitori, înainte de a ţine un discurs important, stau în camere verzi pentru a se relaxa. Verdele simbolizează prospeţime, frig, dezvoltare, bogăţie, siguranţă, stabilitate.

  3. Recunosc, nu sunt nici designer, nici arhitect, dar sunt o impatimita iubitoare a arhitecturii si a naturii. Si cum fara acest pamant nu am mai exista , consider ca imbinarea celor doua , fara a distruge natura este lucrul cel mai bun. De cand visez sa avem si noi, in Bucuresti genul acesta de blocuri ca in figura atasata ! Si ,sincer, mi-as dori o invitatie la workshop :). Andreea Glodeanu

  4. safari&hl=en-ro&prmd=imvn&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwiC3Ijt46nPAhVD8RQKHRSYDGAQ_AUIBygB&biw=375&bih=559#imgrc=uA3kMOIKPyCAFM%3A
    Arhitectura si designul creeaza stari, creeaza un mod de a trai, indiscutabil. Fallingwater este un exemplu de integrare a unui obiect arhitectural in natura atat la exterior dar mai ales la interior prin felul in care patrunde lumina, prin continuarea zonelor verzi catre interior, prin asezarra atat de non-envaziva a casei pe cursul apei. Un copil care se naste si creste intr-un spatiu cat mai conectat la mediul nostru natural se dezvolta armonios si fizic si intelectual si cu siguranta va proceda la fel si la randul sau cu proprii copii la maturitate. Arhitectul/ designerul de azi are chiar obligatia de a readuce normalitatea si frumosul in viata oamenilor.

  5. Va prezentam in linkul de mai jos un proiect foarte drag biroului nostru de design interior, in care am reusit sa aducem intr-o clinica exact conceptul de biophilic design: am lasat sa patrunda in interioare cat mai multa lumina naturala, am introdus plante si licheni stabilizati, conceptul de apa si fluiditate in interior este introdus printr-un numar mare de oglinzi ce decoreaza peretii, fiecare cabinet a primit tematica unui anotimp folosindu-se culorile specifice: verde pentru vara, caramiziu pentru toamna, etc. De asemenea, pentru ca pacientele privesc marea majoritate a timpul catre tavan, acesta a fost complimentat cu forme organice.
    Actualmente, feedback-ul clientilor este exact cel dorit de noi la realizarea conceptului: o oaza de liniste si relaxare intr-un oras tot mai agitat.
    Speram ca si voi sa apreciati astfel!

  6. In ziua de astazi suntem cu toii sedentari, poate mai mult decat ar trebui. Departarea noastra de natura, atat prin petrecerea timpului intre peretii locuintei sau biroului ne afecteaza atat sanatatea cat si starea de spirit. Aducerea naturii in interiorul spatiului locuit este ceva atat de necesar pentru noi toti, fie ca ne dam seama sau nu de acest lucru!
    Eu sunt arhitecta si in ultima vreme am ales sa ma specializez pe designul de interior, deoarece directia actuala principala in societate este de a ne descoperi pe noi insine si a ne dezvolta din interior spre exterior…. iar locul in care traim spune multe despre noi si gasind designul potrivit ne gasim de fapt pe noi insine.
    Natura a reprezentat intotdeauna punctul central al evolutiei noastre deoarece de la Ea pleaca Totul. Fara Natura nu exista Viata, asa ca pentru a ne gasi echilibrul interior trebuie sa revenim la aceasta veche legatura.
    Designul cu Natura ma preocupa extrem de mult si m-am bucurat foarte tare cand am vazut acest anunt. Imi doresc sa particip la orice prezentare care vine in sprijinul acestei idei si ne ajuta pe noi, cei care profesam in acest domeniu, sa putem crea spatii in care armonia si echilibrul fiintei noastre sa fie targetul principal.

  7. Vreau,vreau ,vreau sa ajung la acest workshop! Iubesc natura,consider ca este terapie curata,limpezeste minti,datatoare de energie si stare de bine. Sunt designer de interior,iubesc tare mult ceea ce fac si imi doresc sa aflu cat mai multe despre acest subiect. Am auzit de Biophilic Design la GIS, anul acesta si de atunci am avut ocazia sa propun o solutie pentru un spatiu de birouri, care sa aiba la baza acest concept. Gasiti mai jos un link cu randarile. Consider ca investitia intr-un astfel de design se justifica si se recupereaza datorita efectului benefic pe care il are asupra utilizatorilor.
    Multumesc!

  8. Casa Miclescu, aflată pe Șoseaua Kiseleff, a fost o casă spelndidă, construită în stil neoromânesc la începutul secolului XIX. Astăzi, casa boierească se află într-o stare precară, salonul cândva spectaculos (fostul atelier al pictorului Mirea) nu este mai mult decât o ruină. Fotografiile realizate de câțiva curajoși care au îndrăznit să pătrundă în interiorul casei și să descopere tainele ne amintesc de gravuri romantice cu ruine antice invadate de vegetație. Această imagine ne-a inspirat să visăm la o posibilă reabilitare/conversie, unde încercăm să revocăm epoca de glorie a casei, însă prezența puternică a naturii – a cerului, ale plantelor – rămâne o mărturie veridică a trecerii timpului.

  9. The Willow House – pentru ca exteriorul si interiorul sunt intr-o simbioza perfecta.
    In ziua de astazi suntem cu toii sedentari, poate mai mult decat ar trebui. Departarea noastra de natura, atat prin petrecerea timpului intre peretii locuintei sau biroului ne afecteaza atat sanatatea cat si starea de spirit. Aducerea naturii in interiorul spatiului locuit este ceva atat de necesar pentru noi toti, fie ca ne dam seama sau nu de acest lucru!
    Eu sunt arhitecta si in ultima vreme am ales sa ma specializez pe designul de interior, deoarece directia actuala principala in societate este de a ne descoperi pe noi insine si a ne dezvolta din interior spre exterior…. iar locul in care traim spune multe despre noi si gasind designul potrivit ne gasim de fapt pe noi insine.
    Natura a reprezentat intotdeauna punctul central al evolutiei noastre deoarece de la Ea pleaca Totul. Fara Natura nu exista Viata, asa ca pentru a ne gasi echilibrul interior trebuie sa revenim la aceasta veche legatura.
    Designul cu Natura ma preocupa extrem de mult si m-am bucurat foarte tare cand am vazut acest anunt. Imi doresc sa particip la orice prezentare care vine in sprijinul acestei idei si ne ajuta pe noi, cei care profesam in acest domeniu, sa putem crea spatii in care armonia si echilibrul fiintei noastre sa fie targetul principal.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed