Posts Tagged 'proiecte artistice'
IQOS susține două proiecte creative sub umbrela Together We Art în cadrul festivalului DIPLOMA
A început cea de-a opta ediție DIPLOMA, care se desfășoară până în data de 17 octombrie, la Combinatul Fondului Plastic (Str. Băiculești nr. 29), în București, unde pot fi admirate lucrările care fac parte din universul DIPLOMA 2021: de la

Scaune și bănci din elemente reciclate sau reconvertite, made in Ro
Odată ajunși la vernisajul Dancing Frames, la Aiurart, am remarcat în încăperea noastră preferată (cum intri în stânga, unde stă lampa curgătoare albă de la Atelier A4) un scaun nou, cu spătar dintr-un snowboard. Așa am aflat că este vorba