Search Results for: traseu designist
Cum ar putea schimba lumea în mai bine proiectele a 5 arhitecți români din noua generație
Universul DIPLOMA Show 2022 propune, în perioada 7-16 octombrie, la Combinatul Fondului Plastic din București, o experiență completă de artă contemporană, care îți face cunoștință cu lucrările noii generații de artiști emergenți. Anul acesta, DIPLOMA Show 2022 îți dă întâlnire

Molteni&C deschide primul flagship store din România, iar noi am fost să-l vizităm
Mijlocul lunii septembrie a venit cu tot felul de noutăți, dar mai ales cu o celebrare a designului high-end italian, ca și cum o frântură din faimosul festival de design de la Milano (I Saloni) ar fi sosit la București.

Festivalul SoNoRo 17 – o călătorie în care muzica și rafinamentul își dau întâlnire în trenul Orient Express
A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în perioada 16 septembrie – 2 octombrie 2022, în București și Cluj-Napoca. Tema din acest an, inspirată din călătoriile luxoase cu trenul celebru

Dacă iubești muzica și te gândești să-ți construiești un studio muzical chiar la tine acasă…
Ți-ai fi imaginat o colaborare între IKEA și o trupă de muzică electronică? Pentru lansarea unor noi produse, la asta ne referim :). Ei bine, compania suedeză și trupa Swedish House Mafia și-au unit forțele, cu scopul de a oferi

Viața zidurilor în spațiul public – cartografierea artei urbane din România
Save or Cancel lansează un nou proiect editorial care tratează subiectul artei în spațiul public, intitulat „Viața zidurilor în spațiul public”. Viitoarea carte prezintă peste 100 de intervenții ale unor artiști locali și internaționali remarcabili situate în 15 orașe din

A început Romanian Design Week 2022, festivalul dedicat industriilor creative locale
Pe 13 mai 2022, a început Romanian Design Week, cel mai amplu festival multidisciplinar dedicat industriilor creative locale, organizat de The Institute. Anul acesta, destinația principală a festivalului rămâne Combinatul Fondului Plastic, pentru o ediție aniversară ce va oferi o

Vrem să locuim altfel: locuințele colective care explorează țesutul urban local
Trăim într-un țesut urban fragmentat, așa că, printre multe altele, arhitectura primește și rolul de explorator: fie unifică, fie valorifică. Astăzi, “răsfoim” din nou prin Anuala de Arhitectura Bucuresti și punem reflectorul pe arhitectura locuinței colective. Am ales 7 proiecte

Ascuns într-un imobil postbelic bucureștean, un apartament mic devine atemporal
Spunem fără teamă că, tratate cu respect și atenție, unele apartamente vechi sunt resurse evidente de mai luminos și mai armonios. Acest apartament de trei camere, dar doar 52 mp, este exemplul clar: se află într-un imobil dintr-un cartier rezidențial

De vorbă cu ilustratoarea Cristina Barsony: “Când desenez ceva, trebuie să simt că am ceva de zis.”
Multe lucruri s-au schimbat din 2019, dar plăcerea noastră de a urmări peisajul autohton de artă digitală a rămas la fel de mare. Tot în 2019, îți povesteam despre ilustratoarea clujeană Cristina Barsony, cea care a desenat key visual-ul ediției

Arhitectură de top în vârf de munte: un refugiu alpin ca o stâncă îmbrăcată în cupru
Refugiul alpin Sasso Nero pare că a luat-o înaintea naturii. Imită silueta stâncilor bătute de vânturi și înghețate de geruri, dar se ridică împăcat printre zăpezile din provincia Bolzano (Italia) și strălucește cu toată silueta lui uriașă, parcă turnată în