Multe lucruri s-au schimbat din 2019, dar plăcerea noastră de a urmări peisajul autohton de artă digitală a rămas la fel de mare. Tot în 2019, îți povesteam despre ilustratoarea clujeană Cristina Barsony, cea care a desenat key visual-ul ediției de primăvară Made in RO, Blossoming Heart. Este un vizual cu toate ingredientele poveștilor noastre preferate: și fragilitate, și emoție, și detalii fine, și elemente surprinzătoare.

Acesta este vizualul ediției Made in RO din 2019. Stay tuned – o nouă ediție a târgului Designist va avea loc anul acesta, în luna mai.

De altfel, aceasta este esența tuturor lucrărilor semnate de Cristina Barsony, fie ele ilustrații sau piese ceramice: sunt combinații de realități cotidiene și multă pasiune, reflectate printr-un strop de magie, simbioze și natura care se strecoară în fiecare lucrare. O pace care își găsește locul. Adică exact ce ne lipsește acum.

Acesta a fost motivul care ne-a convins să începem o discuție alături de Cristina despre reducerea lucrurilor la esență, ilustrații cu sens și realități care nu dispar, oricât le-am da noi la o parte. O să vezi că ne-am restrâns intervențiile la maximum și am lăsat răspunsurile Cristinei, la fel de grațioase ca ilustrațiile ei, să populeze povestea de mai jos.

Cristina  Barsony

Wallflower

Mica lume minunată a realității

Pentru Cris, ilustrația a apărut ca un click. Descoperise o carte de mitologie bască pentru copii, în care totul arăta diferit de tiparele cu care era obișnuită – mult mai realist, mult mai incomod – iar asta a făcut-o să își regândească traseul.

“Când ne gândim la cărți pentru copii avem tendința să <<ascundem>> lucruri sau să le exagerăm calitățile și să le îmbrăcăm într-un val de ireal și inocent. Totuși, cartea aceea m-a convins că, uneori, și copiilor trebuie să le spunem lucrurile așa cum sunt. Nu prea îmi place autocenzura, așa că această revelație mi s-a potrivit perfect. De altfel, nu cred că trebuie să desenăm lucruri în mod gratuit, iar dacă ignorăm realitatea, asta nu înseamă ca ea și dispare, ba dimpotrivă. Cartea a spart un tipar pe care îl aveam și a deschis o portiță în care m-am regăsit mai mult“, ne spune ea. 

Piesă ceramică din Botanical Collection

Cristina se descrie ca ilustrator freelance care pendulează între ilustrație și ceramică, așa că trebuie să-ți spunem că pasiunea ei pentru ceramică este și una pentru tactilitate, pentru obiecte care își continuă viața dincolo de momentul în care a ieșit din mâinile autorului ei. Iar punctul zero al acestei legături a fost un atelier de fabricare manuală de azulejos, plăcile ceramice tradiționale, unde Cris a experimentat când a locuit în sudul Spaniei, lângă Granada.

“Atelierul era împărțit în două: zona pentru clienți și zona de lucru, care dădea spre o grădină de portocali și lămâi. Atelierul era și casă, aveam acolo un pat supraetajat, iar în zilele de ardere în cuptor a ceramicii, primul lucru pe care îl făceam dimineața era să verific temperatura cuptorului, care indica dacă puteam să îi deschidem ușa. În paralel, lucram la piese personale, iar asta a fost o curbă de învățare fantastică pentru mine. Experimentam de la zero,  fără prea mare presiune pe rezultat. E ceva foarte satisfăcător legat de ceramică, acel obiect care iese efectiv din mâinile tale, e palpabil și te cheamă să interacționezi cu el, să-l iei în mână”.

Hide

Bird me

În spatele ilustratoarei-ceramiste…

…stă o femeie introvertită, dar curioasă, așa cum ne-a spus Cris (nu-i așa că ilustrațiile de mai sus se potrivesc la fix cu această descriere ?😊). Sigur, e lesne de văzut că asta se materializează în munca ei propriu-zisă:

“E singura trăsătură care reușește să mă facă să plonjez în situații care nu vin din zona mea de confort fără să simt că mă sabotez singură. E felul meu de a prinde curaj. Ca atunci cand vreau să observ omenii în rutina lor, pentru că mereu caut tipare în care să mă înscriu ca să simt că aparțin lumii acesteia”.

Unseen Conversations

Călătoriile, ca act al integrării și cunoașterii, sunt un alt element cu care ilustratoarea se identifică. O sursă sigură de inspirație și întoarcere la sine:

“Când sunt în Franța, sunt ca o bucățică din puzzle ce se reîntregește, e ca o extensie a mea care se activează și vrea să descopere ceva nu neaparat nou, dar ceva care să mă sensibilizeze, să-mi vorbească doar mie, să-mi aducă aminte mereu de cine sunt eu. Poate, până la urmă, de aceea avem nevoie de artă. E un privilegiu să trăiești, chiar și pentru puțin timp, în orașe ca Parisul și să ai acces la atâtea expoziții, librării, evenimente, dar și la angoasa că te poate înghiți. Când sunt acolo, sunt pe modul loading, charging și-mi face bine”.

Am întrebat-o pe Cristina care a fost unul dintre cele mai recente lucruri pe care le-a învățat și, recunoaștem, ne-a răspuns cu atâta pasiune că nu a mai durat mult până când am început să răscolim site-urile companiilor aeriene în căutarea următoarelor călătorii la Paris și Londra ❤️.

“Dacă e să pun degetul pe ceva concret, ar fi o expoziție din vara trecută de la Centre Pompidou, “Elles font l’abtraction” (Femei în Arta Abstractă). Dincolo de o trecere în revistă, a fost o încercarea de a sublinia contextul recunoașterii lor ca femei artiste. Când parcurgi expoziția, înțelegi tot acel proces de invizibilitate care a marcat arta femeilor și asta te face să te gândești la nevoia constantă de a rescrie istoria artei cu ajutorul unori noi narative mult mai inclusive, nu doar ca o succesiune de practici de pionerat cu focus doar pe numele reprezentative, vârful de lance din anumite curente artistice. Văd că muzeele înțeleg tot mai mult să arate contextul în care femeile artiste și-au găsit vocea și scot de la “naftalină” operele lor, cum se întamplă acum cu Artemisia Gentileschi, pictorița italiană barocă. Recent, National London Gallery au anunțat că a cumpărat un autoportret de-ale ei cu o sumă deloc derizorie și înainte de pandemie pregăteau o retrospectivă”.

Dreams

Revenind la personajul principal al poveștii noastre, trebuie să spunem că lumea, însă, este un concept elastic, mai ales când vorbim despre activități creative care deschid, descriu și multiplică. Acolo unde creativitate e, și lumea, și personalitatea se extind. Ne-am bucurat că și Cris ne-a confirmat asta:

“Când nu ilustrez, lumea mea e mică, nu am foarte mulți prieteni, dar am grijă să aduc în ea tot ce îmi face plăcere din cărți, muzică (cum aș fi trecut prin viață fară?!), să fotografiez pe film și cred că toate astea mă fac să cred că sunt mai multe lucruri odată, că am mai multe fațete“.

Mslexia – the magazine for women who write

Mult, cu mijloace puține

De altfel, despre fațete multiple, fie ele simultane sau nu, este vorba și în lucrările Cristinei: știe că personajele ei au o strânsă legătură cu felul ei de a fi și a se raporta la lume – “e greu să separ ceea ce sunt de ceea ce desenez, până la urmă.”

“Cred că ilustrația mea vorbește despre diferite stadii în care mă aflu, poate de aceea îmi este greu să mă uit înapoi la lucrări mai vechi. Pe lângă faptul că le privesc extrem de critic, îmi dau seama că nu mai relaționez cu ele. Poate că e ca atunci când ai ceva de zis și îl faci să iasă din tine ca să poți să treci mai departe (“you separate yourself when you name it”). Când desenez ceva, trebuie să simt că am ceva de zis, că trebuie desenat. Altfel, rar îmi vine să desenez, de exemplu, obiecte fără vreo relație aparentă. Sunt mulțumită când reușesc să transmit multe lucruri în puține linii și elemente de desen, când am redus totul la esență.

Ailleurs

Lucrează uneori la proiecte comandate, și, firește, fiecare brief primit din partea clienților ei primește la schimb o interpretare proprie, care naște emoții, agitație și o grijă permanentă, cu care sigur poate empatiza orice creativ: oare clientul a înțeles ce am vrut să spun? 

“Diferă așa de mult o zi “obișnuită” de alta pentru că fiecare proiect îmi cere un alt set de atenție și dedicare. Proiectele de carte înseamnă că trebuie să fiu foarte organizată pe termen mai lung și aici rutina mă ajută, dar la fel de bine pot să am zile în care nu îmi iese nimic și atunci prefer să las totul și să ies din casă, să mă plimb. Alte proiecte mă prind așa de tare încât simt că sunt ca într-o buclă: mă culc desenând și mă trezesc mergând direct la masa de lucru fără să mă deconectez. Nu recomand, firește 😋“.

“Destinul Prințesei de Nor”, de Cătălina Miciu

În tot acest context creativ, destul de retras și introvertit, Cristina a resimțit începutul pandemiei, acum doi ani, ca pe o situație în care se simțea în elementul ei: dintr-o dată, toată lumea experimenta cum e să lucrezi de acasă când ea făcea asta de ceva timp. Treptat, însă, coordonatele au devenit mai înfricoșătoare și confortul inițial s-a deformat:

“Contactul meu social era deja sub limita acceptabilă chiar și pentru o introvertită ca mine. Pe lângă asta, mi-a lipsit că nu am putut călători, că nu am putut să fac planuri și nu mi-am văzut prietenii. Am simțit efectul perioadei ăsteia într-un mod neașteptat, la metrou în Paris, când schimbam la Chatelet și m-am trezit într-un disconfort teribil când mi-am dat seama că sunt printre atâția oameni care fugeau în toate direcțiile. O normalitate, de alfel”.

Treptat, lucrurile au revenit la un normal reinventat, o obișnuință a schimbării. Astăzi, proiectele s-au întors, iar Cris ne-a spus că reușește să echilibreze balanța creativitate – antreprenoriat colaborând cu o agenție care reprezintă ilustratori și ia de pe umerii lor partea legată de contracte, negocieri și alte “balamale” funcționale.

While in Between

A fost, va urma și tot ce se întâmplă între 

Momentan, Cris lucrează la două proiecte personale: unul, felin, mustăcios, albinos și iubăreț (un motan avut în grijă vreme de o lună), despre care și-a dat seama că rezonează cu melancolia ei, cu dualul indiferență – nevoie de atenție. Celălalt, feminin, un fel de icoană reinterpretată, despre care așteptăm vești când va fi gata.

În rest, a finalizat recent vitrina unei cafenele-prăjitorii locale…

…și o lucrare despre Delta Văcărești – relația dintre urban și natură, pentru proiectul de antropologie socială “Sfertul Academic”, pe care îl recomandă ca podcast sau ca lectură, alături de alți ilustratori talentați.

“Îmi este dor de lumina naturală, ritmul meu de lucru depinde uneori așa de tare de asta, așa că aștept tot ce vine după iarna ca și când. Natura este singurul loc în care lucrurile fac sens pentru mine și îmi alină anxietățile. Și mi-e dor de ceva care să mă entuziasmeze, mi-e dor să mă mir și să descopăr ceva în care să mă pierd. De un concert bun care să mă facă să uit de orice și doar să vibrez”.

Music Love

La final, te lăsăm cu un răspuns care funcționează în egală măsură și ca un mic exercițiu de onestitate, și ca un plan inspirat și inspirațional:

“Mă gândeam că nu sunt obișnuită să vorbesc despre mine și încă nu înțeleg de ce ar fi interesant pentru cineva să citească aici 😊. Și mă mai gândeam ce bine ar fi să mă pot ridica mereu la cuvintele pe care le scriu/zic“.

Ilustrații și fotografii: prin Cristina Barsony