Despre simplitate, originalitate și o bibliotecă de poveste, într-un apartament din Barcelona

Când am văzut imaginile apartamentului RA, semnat de Francesc Rifé Studio în Barcelona, primul lucru la care m-am gândit a fost un joc de perspicacitate și simț al observației pe care îl aveam în copilărie și care consta dintr-o ramă și o colecție întreagă de forme geometrice pe care trebuia să le ordonez, să le includ unele în altele și să le suprapun așa încât să fructific la maximum tot spațiul pe care îl aveam la dispoziție.

Casa barceloneză, minimalistă și geometrică, este un spectacol al casetelor, volumelor și al logicii designului, iar echipa Francesc Rifé Studio a făcut întreaga amenajare să arate atât de firesc încât pare că și ei s-au inspirat din același joc 🙂 .

Barcelona

“Scopul nostru principal în acest proiect a fost să reflectăm personalitatea și modul de viață al proprietarilor. Punctul de pornire a fost dezvoltarea conexiunilor între trecut, prezent și viitor și conceperea interiorului în armonie cu spiritul clădirii. Printr-un proces meticulos de renovare, am încercat să păstrăm cele mai multe dintre elementele arhitecturale, ca stucaturile, boltele și tavanele înalte. Forma era absolut esențială și nu am vrut să pierdem acele linii în camerele principale”, ne-a explicat echipa de arhitecți.

Barcelona

Living-ul este compus din zona pentru lectură și zona de zi, în care a fost construit un nou șemineu – surprinzător pentru Barcelona în primă fază, dar suficient de schematizat ca aspect încât să își găsească locul perfect în peisajul minimalist al casei.

Scopul a fost îndeplinit. Camerele duplexului sunt largi, luminoase și reprezintă definiția strictului necesar fără să facă rabat de la un șic minimalist și curat, scandinav. Predomină suprafețele din stejar natural și în cazul pieselor de mobilier, și în cel al parchetului.

“Ne-am dorit să creăm o casă care să vorbească o limbă contemporană prin eliminarea elementelor superflue și unde materialele naturale, alături de lumină și de cărți, să joace rolurile principale”.

Barcelona BarcelonaParcursul casetat al casei curge din living direct în dining, în care designul scaunelor CH24 este semnat de clasicii designului danez, Carl Hansen & Søns.

BarcelonaZonele de depozitare se aliniază de-a lungul holului. Holul rămâne astfel liber, jucând din nou cartea casetării deschise. Echipa Francesc Rifé Studio s-a folosit de înălțimea camerelor,  pe care a accentuat-o cu ajutorul ușilor lungi de până la 3 metri. 

BarcelonaOricât entuziasm am avut până acum pentru apartamentul RA este insuficient pentru ce urmează. Ajungem acum la partea noastră fa-vo-ri-tă a casei, zona scării interioare care duce spre nivelul superior. Este inima casei, în funcție de care a fost creată  recompartimentarea. Și asta pentru că scara inițială, cu trepte înguste și… riscante, era plasată la intrare, secționând apartamentul. Echipa de arhitecți și-a dorit să o lărgească și să o reproiecteze în interiorul casei, așa încât să păstreze continuitatea amenajării. Pentru asta, au fost nevoiți să renunțe la una dintre băi, însă au obținut o zonă care ni se pare că seamănă cu un colț adus în contemporan al Școlii de magie Hogwarts 🙂 .

BarcelonaAtmosfera de poveste e păstrată de fereastra care sparge rafturile de cărți, un nou volum în volum (printre volume). 

BarcelonaPrimele trepte (nu cele care par că plutesc, adăugând un strop de magie zonei 🙂 ), ascund un mic artificiu de design: se continuă pe orizontală într-o structură cu rol triplu – susține scara, poate fi folosită ca raft și spațiu de depozitare și face trecerea către cubul de sticlă care închide bucătăria, lăsând-o vizibilă.

BarcelonaBarcelonaÎți spuneam la început despre fructificarea tuturor spațiilor disponibile și acum avem exemplul potrivit: la etaj, balustrada a fost doar un pic extinsă și transformată ingenios în masă de lucru. Ne imaginăm scriindu-ne articolele privind în jos spre biblioteca magică 🙂 . 

BarcelonaBarcelonaZona de lectură de la etaj ademenește cu priveliștea terasei și cu Eames Lounge Chair & Ottoman. 🙂

BarcelonaȘtim că te-am îndemnat la lectură și liniște cu imaginile de până acum, dar nouă ni se pare că terasa aceasta e perfectă pentru o petrecere. Mai ales că panorama Barcelonei se întinde la picioarele noastre 🙂 . 

Fotografii: Fernando Alda

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed