3 cursuri care-ți pun creativitatea și mâinile la treabă. Book your creative weekends!

Și pe voi vă apucă așa, un chef aparte de a face lucruri noi, imediat ce apar primele semne de primăvară? Și pe noi. Și parcă acum, primăvara, e mai simplu să faci schimbările pe care ți le-ai propus: să dai 2 kilograme jos, să schimbi tunsoarea și chiar să accepți provocările unei schimbări în carieră sau de perspectivă. Dacă cu primele propuneri nu te putem ajuta, cu cele din urmă suntem aici pentru tine. Cum te antrenăm? Cu două cursuri ce pun accentul pe designul de obiectceramic și textil, și unul pe graphic design.

Ai spune, poate, că sunt mai degrabă provocări pentru un hobby cu bătaie lungă. Dar adevărul trebuie completat. Pe de o parte, îți dezvoltă pasiunea pentru design (ceramic, textil și graphic) și o duc la nivelul următor. Pe de altă parte, sunt primul pas care te pregătește pentru un job mai creativ. Sămânța creativității e (im)plantată, know how-ul dobândit, îți mai rămâne start-up-ul. În plus, vei exeprimenta un altfel de weekend break – cu impact creativ asupra alegerilor tale.

14Graphic Design 2015 - foto Dedi Grigoroiu

Sesiunea de primăvară Creative Learning te așteaptă, înscrierile au fost deschise, așa că grăbește-te să îți “rezervi” cât de curând weekend-urile creative.

1. La cursul de Ceramică: Design de obiect, înveți să realizezi un obiect ceramic, de la A la Z, din faza de schiță și matriță până la arderea finală. Spre deosebire de alte cursuri, unde iei contact doar cu una dintre etapele procesului – cel mai adesea cu pictura pe obiectele ceramice –, în cele trei workshop-uri de weekend afli foarte multe despre tehnicile, materialele și instrumentarul de care ai nevoie pentru a crea design de obiect ceramic. Și le pui, pe toate, în practică.

41Curs Ceramica - sesiunea toamna 2015 - Designist Creative Learning

Cursul începe în 27 mai, iar o grupă are maximum 1o cursanți. Găsești toate informațiile despre programă, înscriere, costuri, aici. Iată de ce îți recomandăm acest curs și cum va arăta experiența ta completă de design.

Cursul de Ceramică: Design de obiect are deja peste 30 de absolvenți. Mulți dintre cursanții noștri fie își doreau să pună bazele unui start-up în domeniu, fie pur și simplu să-și dezvolte pasiunea într-un hobby creativ. Sau activau deja în domeniului designului și urmau cursul pentru a explora & învăța lucrul cu tehnici și materiale noi.

7Curs Ceramica - sesiunea toamna 2015 - Designist Creative Learning 75Curs Ceramica - sesiunea toamna 2015 - Designist Creative Learning

2. Cursul de Graphic Design începe în 27 mai. Acesta este cursul pe care îl recomandăm graficienilor la început de drum, antreprenorilor și celor al căror job implică să dea feedback pe creații vizuale. Vei deprinde, în timpul celor patru workshop-uri intensive, de weekend, criteriile de evaluare – DO’s & DON’Ts în Graphic Design, fără de care nu poți activa și evolua în acest domeniu:

“Consumăm zilnic enorm de mult design grafic, iar în România avem de-a face cu un bazar vizual plin de exemple negative. Criteriile de evaluare a graphic designului sunt utile oricui, fie că produce sau foloseşte designul. În final, eşti ceea ce alegi.”, spune designerul Alexe Popescu, trainerul cursului.

12Graphic Design 2015 - foto Dedi Grigoroiu

Cursul are deja peste 100 de absolvenți și mizează pe o abordare inedită, neconvențională: te învață să fii creativ și să creezi compoziții coerente, cu mesaj și impact, folosind minimum de mijloace: forme geometrice, o selecție limitată de fonturi, culori etc. Pe parcursul cursului este disponibilă și o minibibliotecă de Graphic Design, din care poți împrumuta titluri noi, pe care le returnezi la finalul cursului. Este unul dintre cele mai interactive cursuri Creative Learning, care-i implică pe cursanți să participe cu feedback și sugestii în proiectele colegilor de grupă.

17Graphic Design 2015 - foto Dedi Grigoroiu

Începe în 27 mai, iar o grupă are maximum 15 cursanți. Găsești toate informațiile despre programă, înscriere, costuri, aici. Iată de ce îți recomandăm acest curs și cum va arăta experiența ta completă de design.

16Graphic Design 2015 - foto Dedi Grigoroiu

3. Cursul de Textil: Design de obiect are loc pe 21 mai și este susținut de Erika Popliceanu, creatoarea brandului textil cool wool studio.

Pentru că să croștezi e din nou cool, de ceva vreme ne doream să învățăm cum putem crea obiecte home & deco croșetate. Visam la abajururi și pleduri decorative, a căror textură să ne încălzească suav decorul și să aibă o amprentă personală. Cu siguranță multe dintre voi mai știu să croșeteze, de pe la orele de lucru manual din școală. Dar cum transformi know how-ul (de multe ori aproape uitat) în design de obiect și accesorii cu twist contemporan, ce dau un refresh ușor nostalgic spațiului tău?

 

Vei învăța tehnici de tricotat și croșetat, multe lucruri despre fire și texturi și, între noi fie vorba, secrete ale tricotatului și croșetatului. Vei lucra cu benzi textile din bumbac, moi și plăcute la atingere, ideale pentru a crea accesorii home & deco. Dacă știi cum să aduci în contemporan vechile metode de decorare cu fibre textile, atunci înveți să creezi design textil pentru casa ta.

Începe pe 21 mai, iar o grupă are maximum 15 cursanți. Găsești toate informațiile despre programă, înscriere, costuri, aici.

Casa ManiaNe-au inspirat, pentru proiectul nostru de design textil, abajururile croșetate de la Casamania.

Book your creative weekends!

Am uitat să adăugăm ceva. Toate weekend-urile de curs vor însemna descoperirea unui spațiu designish din oraș, pe fundalul apetisant al bunătăților ce te vor delecta la cafea. Pentru că învățarea, pe lângă creativă și interactivă, trebuie să mai fie și o experiență care te inspiră prin toate detaliile ei. Iar dacă te înscrii împreună cu un prieten până pe 28 februarie, ai și 10% reducere la oricare dintre cursuri. Te așteptăm!

contact@creativelearning.ro
www.creativelearning.ro
Facebook Creative Learning

Fotografii: Dedi Grigoroiu; Creative Learning

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed