Bianca și Adi și-au propus să relocheze și să restaureze o casă tradițională din satul Cașva. Și au nevoie și de ajutorul tău.

I-am cunoscut pe Bianca și Adi acum câțiva ani, în București. Pe atunci, Bianca era jumătate din Cai verzi pe pereți, iar Adi tocmai lansase Creative Brick. În timpul ședinței foto a apartamentului în care acum aproape 3 ani încă locuiau, mi-au povestit că se gândesc serios să se mute la țară, în satul părinților și bunicilor lui Adi, la Cașva (în județul Mureș). M-a surprins un pic schimbarea de care vorbeau și, în agitația vieții urbane, vestea mi-a intrat pe o ureche și mi-a cam ieșit pe cealaltă, gândindu-mă că mutarea lor va urma probabil într-un viitor mai îndepărtat.

vedere inspre CasvaVedere din Cașva

Numai că, între timp, Bianca și Adi sunt de aproape 2 ani locuitori ai satului Cașva și, acum, că deja au prins rădăcini în zonă, și-au propus să relocheze, să restaureze și să transforme în casă de oaspeți o veche casă din lemn, tradițională, pe care vecina lor, Floarea, le-a donat-o. Floarea urma să dărâme casa și să pună lemnul vechi pe foc. Au creat un blog unde postează imagini din sat, exemple de arhitectură tradițională, prezintă meșteșugarii din zonă, documentează sărbătorile și evenimentele comunității.

exemplu de arhitectura traditionala din satExemplu de arhitectură tradițională din satul Cașva. În spate se percepe strălucitor, ca în “Mândrie și Beton”, un non-exemplu de arhitectură rurală.

Acum câteva zile, Bianca și Adi au lansat o campanie de crowdfunding care să-i ajute să srângă suma necesară relocării, restaurării și transformării casei tradiționale. Proiectul lor este un exemplu de urmat și, pentru a vă convinge și pe voi, i-am rugat pe ei să vă spună povestea care i-a făcut să treacă la fapte pentru a recupera, atât cât le stă în putere, măcar o parte din patrimoniul rural construit.

IMG_20150720_204249Bianca și Adi, în Cașva

Noi suntem Bianca și Adi, copii urbani, care acum aproape doi ani s-au mutat din București într-un mic sat din Transilvania, numit Cașva. Este satul în care au crescut, trăit și de care s-au îndrăgostit părinții și bunicii lui Adi. Aici ne simțim ca acasă și vrem să punem bazele unui proiect durabil, în care să fie implicați și localnicii, care poate aduce multe beneficii comunității pe termen lung.

Dorim să începem prin relocarea, recondiționarea și amenajarea unei vechi case de lemn, ce ne-a fost donată de o localnică, pe care să o transformăm într-o casă de oaspeți. Aceasta va avea 3 dormitoare cu băi proprii, o bucătărie cu zonă de luat masa, un hol de intrare și un târnaț (prispă închisă, ca un cerdac).

casa 3 casa,locatie actuala Casa ce va fi relocată și recondiționată

casa2-1961

Ne-am gândit la un astfel de proiect în momentul în care am aflat că proprietara casei dorea demolarea ei și folosirea lemnului pentru încalzire. Ne-a părut rău să dispară această casă din peisajul satului, unde casele tradiționale sunt din ce în ce mai puține și, din păcate, încep să fie întrecute de construcțiile noi, din beton, acoperite cu tablă roșie și fără niciun gust al proporțiilor.

Ca vizitatori ai satului Caşva încă din copilărie şi ca localnici de doi ani, observăm direcția spre care se îndreaptă zona rurală de la noi: casele ţărăneşti nu mai sunt consolidate, ci sunt înlocuite de altele realizate din materiale mai ieftine şi mai noi, obiectele specifice zonei sunt depozitate în poduri şi înlocuite cu cele de consum, iar tehnicile tradiţionale de producere a hranei sau ocupaţiile riscă să fie uitate în lipsa oamenilor care să le continue şi să poată trăi de pe urma lor. Experienţa ne-a arătat că relaţiile sociale și comunitatea se deteriorează în timp, iar spaţiul rural se „urbanizează”.

simulare noua locatie 2 simulare noua locatie Simulare cu noul loc pe care va fi amplasată casavechea vs. noua locatie

Credem că acum este momentul să facem ceva pentru moștenirea arhitecturală rurală pe care o avem. Dacă nu, peste câteva zeci de ani va fi doar o amintire. Și este păcat, pentru că toate casele vechi vorbesc de un bun simț estetic – atât al proporțiilor sau componentelor unei gospodării (casa, șura, grajdul), cât și al finisajelor – cu care nu ne mai întâlnim.

curte din Casva sheepfold

Valea Gurghiului este o zonă bogată din punct de vedere al patrimoniului cultural şi al potenţialului natural turistic. În special pe malul drept al râului Gurghiu, unde se află satul Caşva, natura este încă nealterată de proiecte de infrastructură sau industriale şi încă poate susţine viata localnicilor, aşa cum o ştim din generaţii. În același timp, zona rămâne încă activă în păstrarea anumitor sărbători, obiceiuri sau organizarea de evenimente specifice acestui spațiu. Am pus laolată imagini cu obiective turistice din zonă și imagini de la evenimentele din sat pe blogul Cașva Village, pe care l-am creat.

mesteri Meșteri tradiționali din Cașva, ale căror produse le vei primi în schimbul donațieisarbatoarea Plugarului

Pe termen lung ne dorim ca alte case recuperate să devină spații de cazare pentru turiști sau ateliere pentru meșteșugarii din zonă, unde localnicii pot împărtăși din cunoștințele lor turiștilor, și chiar să impulsionăm localnicii să își păstreze casele țărănești și să urmeze modelul pe care îl propunem.

Vrem să creștem, chiar dacă puțin la început, bunăstarea economică și socială în zona satului Cașva, prin crearea de noi locuri de muncă pentru unii săteni (bucătar, îngrijitor, grădinar) și venituri suplimentare pentru alții (meșteșugari, meșteri construcții, producători locali, crescători de animale).

ciclism plimbari in Casva

Ne dorim ca în viitor să contribuim la schimbarea percepției oamenilor din zonă, și anume că turismul este o alternativă durabilă pentru dezvoltarea locală și că satul românesc are ce le oferi oamenilor din mediul urban, în special.

Suntem convinși ca o astfel de inițiativă reprezintă îmbinarea ideală între dezvoltarea unei afaceri durabile, eco şi social conștientă, prin utilizarea unor materii prime prietenoase cu mediul, crearea de noi locuri de muncă pentru localnici și o contribuție mică la salvarea patrimoniului rural construit.

activitati in martie

Pentru că nu avem resursele necesare demarării acestui proiect, avem nevoie de ajutorul a cât mai multor oameni. Am lansat o campanie de crowdfunding în care oferim mai multe recompense pentru ajutorul oferit. Toate produsele oferite ca recompense sunt realizate de mână, de meșteri locali, așadar, odată cu susținerea proiectului nostru susțineți și micii artizani din zona satului Cașva.

Proiectul poate fi susținut aici

plan mansarda plan parterPlanurile de amenajare a casei

Bianca și Adi au realizat și un grafic pentru a înțelege de ce au nevoie de 40.000USD și cum va fi investită suma aceasta.

ce fom face cu suma stransa-

Pe noi ne-au convins cu proiectul lor. Ce ziceți, îi susțineți și voi și punem satul Cașva pe Harta Designist a României?

toamna in casva

Filmul creat pentru campania de pe Indiegogo:

Pagina de facebook a proiectului aici.

Fotografii: prin Cașva Village Guesthouse

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed