Numărul Igloo de noiembrie este unul special: Ediție aniversară

Dacă nu ați cumpărat deja numărul de noiembrie al revistei Igloo, încă o mai puteți face până apare numărul de decembrie. 🙂

În luna noiembrie Igloo media a sărbătorit împlinirea a 13 ani și, așa cum ne-a obișnuit, a pregătit pentru aceast moment un număr special igloo, ce vine cu noutăți în structura grafică și editorială. Rubrica dedicată inițiativelor, inaugurată cu această ocazie, prezintă o serie de organizații implicate în salvgardarea patrimoniului industrial, împreună cu proiectele lor de cercetare, educație și conversie.

coperta

Dosarul acestui număr este dedicat unui program arhitectural extrem de interesant – al centrelor culturale – reprezentat în ultimii ani de o serie de proiecte inovatoare a căror arhitectură spectaculoasă reflectă valorile culturale ale societății pe teritoriul căreia au fost construite.

Găsești prezentate trei centre culturale din Brazilia (Cidade das Arte), Azerbaidjan (Heydar Aliyev Center) și Spania (Daoiz y Velarde Cultural Center), semnate de Christian Portzamparc, Zaha Hadid și Rafael de La-Hoz.

Lectura continuă cu un amplu material dedicat lui Frank Gehry, în care puteți găsi clădirea Fundației Louis Vuitton și expoziția retrospectivă de la Pompidou-Paris. Citește apoi despre cel mai nou centru de afaceri al Clujului, The Office, dar și despre proiectul de reabilitare a unui imobil interbelic din zona Cotroceni. La rubrica de design găsești două noi spații din Cluj, Napolact și Panemar. Nu lipsesc recomadările de carte, film, teatru, expoziții și concursuri.

Articol Igloo - DesignistArticolul despre Mecanism, semnat de DESIGNIST 

Împlinirea celor 13 ani e sărbătorită și cu noi albume în colecțiile igloo: Cule. Casele fortificate între fală și ruină, noul volum al colecției igloopatrimoniu, Interludii în cheie fotografică. Cornel Brad, colecția iglooart, Promenada. Radiografia unei clădiri, colecția igloobooks și Case din România 6, din colecția igloobest.

Revista pe scurt aici.

Editorialul numărului este semnat de Bruno Andreșoiu și poate fi citit online aici.

Revista poate fi comandată online aici şi poate fi găsită în librăriile Cărtureşti, Humanitas, Inmedio, Galeria Galateca, Dizainăr, standul igloo de la Plot&Coffee Shop.

Facebook: Igloo Media

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed