O căsuţă din Cluj, unde totul este personalizat

Prima casă în care te muţi poate fi, pentru ambiţiosul decorator la început de drum din tine, experimentul sau pregătirea pentru ce va urma. Povestind cu Mădălina Mihailovici, creatoarea Lightsquare, ale cărei creaţii le-am prezentat pe larg pe Designist.ro, despre căsuţa pe care şi-a cumpărat-o vara trecută, am trecut prin planurile iniţiale, apoi prin cum s-a întâmplat de fapt totul şi am ajuns să vorbim despre noua casă pentru care deja se pregăteşte. Cum spuneam, prima casă nouă este pretextul pentru a realiza cum vei face lucrurile data următoare 🙂

Podul foarte înalt a fost transformat în mansardă (living şi dormitor), iar la parter sunt bucătăria, baia şi atelierul Lightsquare. Grinzile mansardei sunt cele originale, curăţate şi tratare cu impregnant pe bază de apă, iar unele dintre ele îmbrăcate în scândură. Lampa din living este una destul de veche, iar Mădălina a revopsit-o. Arată retro fin şi e o idee de pus la caiet 😉 Ne mai face cu ochiul scaunul vintage vopsit gri, de la maşina de cusut.

Este foarte ataşată de căsuţa care la parter îi găzduieşte şi atelierul. Nici nu ar avea cum altfel! Deşi l-a găsit într-o stare foarte precară, aflat într-o clădire de la 1940, apartamentul cu pod înalt deasupra avea o suprafaţă totală de 94 mp şi un potenţial de compartimentare pe care îl căuta demult. Astfel, a reuşit să facă loc şi pentru atelier (la parter), şi pentru spaţiu de locuit împreună cu prietenul ei (podul transformat), iar totul arată foarte dichisit. Povestea căsuţei Mădălinei, cumpărată vara trecută, a început cam aşa:

Este practic un apartament cu o cameră într-o casă, la parter, cu un pod foarte înalt. Căsuţa era destul de distrusă, dar pereții erau groși, din cărămidă, orientată spre sud, cu o mică grădină în față. Am știut în acel moment că era exact ceea ce căutăm. Un parter unde să îmi pot instala un mic atelier pentru lămpi și scaune, pod pentru o viitoare mansardă – perfect! S-a lucrat la ea două luni, iar mici ajustări am mai tot făcut pe timpul iernii împreună cu prietenul meu.

Livingul din mansardă, cu grinzi aparente şi scaunele create de Mădălina: taburetul tapiţat cu blăniţă şi cel din lemn recuperat, de lângă el. Pernuţa de pe canapea, creată tot de Mădălina (mai multe aici), spune aşa: I can raise your blood pressure. Ne place!

Pentru că era vorba de o casă veche, au încercat să păstreze lucruri de la bătrânica ce locuise acolo şi să le reintegreze decorului nou. Astfel, lustra revopsită din living şi corpul de mobilă care acum e lângă mașina de cusut, rama oglinzii din baie, şi ea revospsită, sertarele din dormitor care fuseseră la mobila din bucătărie, sunt toate vechi şi personalizate de Mădălina.

Dormitorul este foarte cochet, iar pe lângă lămpile care fac atmosferă (toate create de Mădălina: cea de la tăblia patului vine foarte ingenios!) privirea pică pe scaunul Fucsia, retro şi cochet – proiectul ei de master la Arte şi Design, în Cluj. Alăturarea verdelui calm, cu gri şi un strop de roz e foarte relaxantă şi învăluie totul într-un aer cosy, feminin.

Detaliu din dormitor: sertarul de la mobila din bucătărie a fost revopsit şi transformat într-un răftuleţ de perete! Arată delicios cu ceasul cel vechi, cerbul şi accentul de turcoaz al “flacoanelor” retro.

Încă un detaliu din dormitor, cu sertar transformat ludic, fluture, inimioară şi-o regină… to fall in love with 🙂

În afara pieselor recuperate şi transformate de la fosta proprietară şi a celor create de Mădălina (care sunt şi cele mai multe în decor), s-au adăugat câteva restaurate:

Picioarele de la mașina de cusut, respectiv biroul meu de la parter, le-am primit de la tatăl meu, care a avut împreună cu bunicul un atelier de blănărie unde lucra cu mașini vechi. Corpurile de iluminat sunt majoritatea realizate de mine, mobilierul în mare parte la fel, cu excepția a două dulapuri pe care le-am vopsit.

La parter, unde sunt baia, bucătăria şi atelierul. Scările duc în mansardă, la living şi dormitor. Sunt foarte haios vopsite.

Baia ne place şi este şi încăperea preferată a Mădălinei! Jocul retro de alb şi negru al gresiei e completat cu accente de verde şi turcoaz. Iată cât de frumos poţi transforma o baie mică!

Cel mai mult îmi place baia, la cadă am prins în perete o sticlă securizată vopsită pe spate, am mers pe combinația alb-negru-turcoaz, etajera e făcută de mine și prietenul meu, rama oglinzii a fost rama unui tablou mai vechi, spune Mădălina.

Bucătăria albă, cu parchet într-o nuanţă deschisă, este însufleţită de detalii vesele şi cochete.

Detaliu din bucătărie, cu accente vintage şi verde proaspăt

Fără un buget mare, dar cu multă implicare în tot ce ţine de decor, căsuţa Mădălinei are o amprentă, un suflu al ei care o individualizează. Este acel gen de loc care ştie şi poate să vorbească despre cine îl locuieşte – un sentiment pe care îl regăseşti acolo unde lucrurile nu au fost doar colecţionate, ci atent potrivite, personalizate.

La parter, zona de la intrare. Biroul Mădălinei se sprijină pe picioarele restaurate ale maşinii de cusut din vechiul atelier de blănărie al tatălui şi bunicului ei.

Banchete, lustre, genţi agăţate şi pernuţe lucrate de Mădălina. De aici se intră în atelier.

Spuneam la început că o astfel de experienţă te pregăteşte pentru abordări viitoare, îţi dă atâta inspiraţie pentru “ce ar mai fi de făcut”. Am întrebat-o şi pe Mădălina ce ar fi făcut altfel şi cum ar proceda acum, dacă ar lua totul de la capăt. Aşa am aflat că se gândeşte serios să ia totul de la capăt, să vândă căsuţa şi să amenajeze din nou una asemănătoare, pentru că în timpul lucrului şi locuirii aici i-au venit foarte multe idei pe care vrea să le pună în practică, plus că deja se simte nevoia unui atelier mai mare.

Amenajarea a trebuit terminată rapid și, cum e normal să se întâmple, au apărut şi unele compromisuri. Voiam să îmi fac blatul din bucătărie din zinc, podeaua în mansardă din scândură, nu prea voiam gips-carton; îmi doream să pun inițial lemn stratificat îmbrăcat în pânză de in, ca un tapet,  să am o baie la etaj sau măcar o cadă în dormitor… Dar nu-i nimic, le voi face în următoarea casă. Mă gândesc să o scot la vânzare pe cea de acum, pentru că am prea multe idei de amenajare și nu m-ar deranja să mă mut. Vreau să iau un spațiu similar și să îl fac pe mai multe nivele, unde spațiul să fie exploatat la maximum. Poate într-un an, doi…

 

Şi am aprins şi lampa!

Noi chiar îi dorim Mădălinei să reuşească până la anul şi abia aşteptăm să-i vedem şi căsuţa cea nouă. Până atunci ne vom gândi la mansarda în care am citi cel puţin o carte şi asculta pe puţin 2 albume mai jazzy (ne inspiră o Melody Gardot), lămpile, scaunele şi ideile ei cu care a reuşit să contureze un spaţiu frumos! Ceea ce vă dorim şi vouă şi promitem că vom reveni cu astfel de exemple care demonstrează că un decor cu personalitate… mereu învinge 🙂

Fotografii prin Lightsquare.ro

Vino cu noi pe designist.ro, chiar dacă stai la bloc, într-un apartament obișnuit, fără ferestre mari și bovindouri! Trimite-ne (la designist@designist.ro) câteva imagini din casa ta, o încăpere-două sau doar colțișorul tău preferat, cu un tapet nou, un sticker ori un artificiu deco de designist. Povestea ta, despre lucruri pe care le-ai vrut la tine acasă și acum le ai, poate merge mai departe… Hai!  🙂

14 Comments

  1. Ador acoperisurile in panta cu fereastra! Visul meu e sa stau intr-o mansarda sau sa am o camera care sa aduca a mansarda.
    Mi se pare foarte chic podeaua din baie. 🙂 Are farmec!

  2. cris

    totul a fost OK pina am dat cu ochii de usa din plastic (“termopan”) din poza in care se vad scarile ;i o parte din baie. Mi s-a strepezit retina. Si Madalina e designer, da?

  3. Buna Cris, imi pare rau daca te-a deranjat usa de la intrare, dar pentru noi a fost cea mai decenta solutie pentru exterior avand in vedere ca era cea mai simpla si izoleaza foarte bine pe timpul iernii. O usa din lemn costa foarte mult, iar una metalica se degradeaza intr-un an, plus ca face condens in interior iarna pentru ca nu are izolatie intre foi. daca tu ai o solutie mai buna pana in 700 lei care sa arate cat mai simplu, te rog da-mi si mie un link sau o adresa. multumesc.

  4. Buna Cris,

    Dupa am am spus si noi, si Madalina in articol, casuta ei a fost gata intr-un timp scurt, iar unul dintre motivele pentru care se gandeste sa ia totul de la capat este pentru a reface lucrurile asa cum si-a dorit, cu alte solutii, alte idei. Prima casa, primele incercari, experiente, care apoi ajung sa fie continuate, transformate… ceea ce din nou reiese din articol.

    Altfel, aceasta casuta este un exemplu de decor cu personalitate, obtinut cu un buget mic, intr-un timp scurt: un decor in care implicarea a fost foarte mare, cu piese create special, recuperate, restaurate etc. Ne-am dori sa descoperim cat mai multe astfel de exemple, frumoase si sincere.

    Multumim!

  5. @Madalina: ai o casa foarte faina, cocheta, in care mi-as dori oricand sa savurez o ceasca de ceai sub lumina unei lampi realizata de tine. Felicitari!!

  6. John

    In afara de baie, in care totul e ingenios (am apreciat in special rama oglinzii si culorile folosite) si de biroul de la parter, impresia pe care o lasa camerele e de dezordine, dizarmonie, dezechilibru. Barnele, superbe de altfel, nu ies deloc in evidenta, sufocate de zecile de tablouri, obiecte si rafturi dispuse pe pereti. E “interesant” cum o mansarda, un spatiu extrem de luminos in general, a reusit sa arate ca un demisol…A, si cam multe covorase, pleduri, paturici, perinite de care ti se loveste privirea, parca ai fi intr-un labirint.

  7. Oana

    Imi place pentru ca e foarte luminos, relaxat si firesc: iti da senzatia de casa locuita, cu lucrurile personale dragi, la vedere. Plus ca toate lucrusoarele si lampile create pentru spatiu il fac destul de special, are o amprenta a lui. Felicitari pentru cat de bine v-a iesit in timpul atat de scurt! 🙂

    P.S. Am cumparat un spatiu de 2 ori mai mic si am avut doar o luna la dispozitie. Abia l-am putut contura. Asadar, bravo!

  8. mirela, mama lui Ile

    Imi place mult de tot! E un spatiu unic, viu si cu personalitate.

  9. […] Mihailovici, de la Lightsquare, v-am povestit pe larg aici. Iar de curând v-am prezentat şi căsuţa ei din Cluj, unde se regăsesc multe dintre piesele semnate de ea. Pentru că şi Mădălinei, şi nouă ne […]

  10. Wow. Rafturile de dulap vechi pe post de etajere le voi folosi si eu 🙂
    Multumesc 🙂

  11. Alexa

    Buna, ma puteti ajuta va rog cu o informatie?

    Unde ati gasit gresia aceea alb-negru din baia mica? De ceva timp caut ceva asemanator insa nu am gasit.

    Multumesc

  12. Buna Alexa,
    Gresia a fost adusa pe comanda din Italia, prin showroom-ul Marazzi din Cluj, si a costat cat tot restul baii la un loc 😀

  13. Alexa

    :)) bun. multumesc de raspuns

  14. Coco

    Tare drăguț! Sa o stăpâniți sănătoși! ??

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed