Hai la Moscova să vizităm un apartament de vacanță mai artsy decât altele
Ne-a toropit căldura orașului, așa că am început să căutăm case de vacanță cât mai îndepărtate. 🙂 Dacă luna trecută îți arătam cum e amenajată o casă din Shelter Island, astăzi ne întoarcem la liniștea naturii. De această dată, într-un peisaj din nordul Moscovei, mai exact la Vodniy Stadium, o zonă recunoscută pentru aerul său boem, care în parte se datorează râului Moskva, devenită pentru localnici una dintre destinațiile preferate de weekend. Aici, Oleg Klodt Architecture&Design a amenajat stylish, fresh&cosy contemporan un apartament de vacanță pentru o familie cu copii, dornică să se rupă de ritmul agitat al vieții din metropolă.
Canapeaua vine de la Minotti, harta artsy de pe perete e semnată de Art&Floritude, iar comoda din lemn a fost găsită la Julian Chichester. Prezența unui day bed și combinațiile de nuanțe marine fac ca designul să fie o reinterpretare a unui interior parizian, senzație accentuată de un mix eclectic de opere de artă abstracte și corpuri de iluminat elaborate, feminine, diafane, cu efect wow. Și când te gândești că aici erau înainte birouri și că firma de arhitectură a fost nevoită să recompartimenteze totul, să înalțe tavanul că să mărească spațiul și să lase la vedere grinzile originale din metal. Colțul de citit este preferatul familiei, pentru că include șemineul cu design Oleg Klodt, fotoliul Amy Somerville și măsuța Julian Chichester. A fost nevoie de radiatoare suplimentare pe timp de iarnă, așa că aceastea au fost camuflate ingenios în oglinzile elegante din living, sub formă de rame.
Candelabrul OCHRE plutește peste masa de dining, ca o ploaie de vară cu stropi mari și reci. 🙂 Echipa Oleg Klodt a creat patul capitonat și panoul turcoaz de pe peretele din spatele său, iar pictura abstractă “February” este semnată de pictorița Olga Shagina. Candelabrul din dormitorul matrimonial este OCHRE, iar fotoliul vine de la Munna. Baia matrimonială. Este interesantă folosirea oglinzilor pentru ușile dulapului, iar oglinda de sus glisează pe șină, astfel încât să poți deschide geamul sau să lași mai multă lumină naturală să intre. Dormitorul copilului păstrează accentele tucoaz din restul încăperilor. Iată și baia micuțului, semnată tot de Oleg Klodt. Un pic prea serioasă, am zice noi. 🙂 De la mânerele ușilor Oleg Klodt, la candelabrul neoclasic Corbett Lightning și la bustul ce te întâmpină de cum intri, holul este impunător și sobru. Bucătăria este compactă, simplă și a fost realizată pe comandă de Eggersmann. Unul dintre marile atuuri ale acestui apartament este turnul pe două niveluri, care a fost transformat în zonă pentru copii. La parter se află dormitorul, iar la etaj, unde se ajunge urcând scara din bronz, este un birou-spațiu de joacă. Pentru a permite luminii naturale să ajungă în spațiul inferior, arhitecții au creat un luminator în podeaua biroului de la etaj. Cu siguranță, ți-e un pic frică să calci pe sticlă. 🙂 Grilajul decorativ din lemn al ferestrelor, precum și biroul poartă semnătura Oleg Klodt, în timp ce scaunul funky a fost găsit la Poltona Frau. Dacă toata lumea care a vizitat acest apartament a spus că n-ar mai pleca, noi, și dacă ne-am strădui, n-am putea face notă discordantă. Nu ne putem imagina decât că ne trezim cu peisajul râului, ce-ți taie răsuflarea, și luăm micul dejun sub corpul de iluminat Ochre. Fotografii: prin Oleg Klodt Architecture&Design |