A venit momentul să vedem cum arată apartamentul unui burlac
În ultimele două săptămâni, te-am plimbat prin apartamentul cu șarm parizian în care locuiesc Ana Maria și băiețelul ei, le-am făcut o vizită celor două studente care locuiesc într-un apartament cu influențe tradițional jucăușe din Centrul Vechi și am ajuns și acasă la Sorana și Andrei, în Floreasca. Ce au în comun toate aceste amenajări? Influențele feminine, nuanțele pastelate și delicatețea texturilor. Deși în plin 1-8 martie, a venit momentul pentru o schimbare de perspectivă la 180 de grade. Mergem în vizită în apartamentul unui tânăr avocat din București, lângă Cișmigiu. De ce l-am și etichetat “burlac”? Pentru că am rămas marcați de camerele burlacilor români grupate de Vice, prin urmare, ne ambiționăm să schimbăm perspectiva, înspre design. 😉 Fiu rătăcitor al tendințelor post-moderniste, stilul industrial este perceput ca un rebel incomplet, caracterizat de materiale reci și texturi neșlefuite. Amenajarea acestui apartament ne face să răstrunăm din nou perspectiva: în loc să-ți dea un sentiment rece și distant, decorul te duce cu gândul la… vacanță. Mai ales datorită accentelor vintage care-l îmblânzesc. Industrialul vintage, domesticit, accesorizat și umanizat de Camina Nicolau și Iulia Oniciuc, tinerele arhitecte de la Ioka Design, demonstrează cum acestui stil îi stă foarte bine acasă, nu doar în oraș. De cum intri, te întâmpină pereții de cărămidă și beton aparent, mobilierul din lemn brut și metal, corpurile de iluminat din inox și accesoriile vintage. Comoda cu valize de călătorie vine de la Exotique, iar accesoriile decorative îndulcesc atmosfera masculină.
Canapeaua galbenă a fost găsită la Home Design Mall, din Ghencea, și este pata de culoare a livingului. Îi ține companie măsuța de cafea cu mâner metalic, achiziționată prin Retroboutique.
Bucătăria este IKEA, iar masa de dining cu picioarele din fiare vechi, de la Uzina 55 Ploesci. Pentru a optimiza spațiul de 50 de metri pătrați, dressing-ul a fost amplasat în fostul balcon.Orice bărbat, fie el burlac sau nu, are nevoie de o colecție de vinuri și, mai ales, de un raft decorativ unde s-o poată etala. Masculin, cu un decor artsy, piese de mobilier cu personalitate și un puternic impuls de a pleca în vacanță. Pereții au fost vopsiți într-o nunță de gri antracit, găsită la Benjamin Moore, patul vine de la Mobilă din paleți, iar noptiera nu putea să fie altfel decât din fier forjat. Ce mod mai bun de a aduce acasă amintirile din vacanță decât o colecție de fotografii, editate black&white și așezate într-o dezordine ordonată chiar la capul patului? 🙂 În baie, a fost realizată o delimitare a zonelor folosind finisaje diferite ca stil, de la Progetto Casa. Nici aici Camina și Iulia nu au scăpat din vedere accesoriile industriale decorative, ce continuă firul roșu al întregii amenajări. Am pus ochii pe bara metalică, ce susține peretele de sticlă, și mașina de cusut pe care stă lavoarul.
Amenajarea apartamentului a durat opt-nouă luni și a fost nevoie de un buget de 23.000 de euro, dar în final a rezultat un apartament cu iz industrial designish, în care întorsul acasă este sinonim cu entuziasmul și bucuria unei vacanțe. Și, da, suntem mândre să spunem că aici locuiește un burlac din București. 🙂 Fotografii: prin Ioka Design |
Usor kitchos 🙂
Am si eu o intrebare. S-a folosit ceva pentru rostul dintre parchet si gresie in zona de trecere din bucatarie? Si daca da, ce anume! Va multumesc!
De ce a durat atat de mult? 8-9 luni ….
gresia din bucatarie e de la manufactura?
Au fost pereti sparti, am refacut intreaga instalatie electrica (comutatorii sunt din Thailanda, ebay, am asteptat ceva livrarea), am intampinat intarzieri de la furnizori (pentru robinetaria din baie am asteptat aproxiativ 3 luni si jumatate, prima livrare fiind total gresita, pentru calorifere la fel), am avut probleme cu taierea fronturilor la bucatarie (pentru frontul din inox, IKEA ofera doar cateva dimensiuni standard). In plus, peretele de beton a fost, initial, altfel realizat; ulterior a fost dat tot jos si refacut. In fine, dormitorul a fost dat de 3 ori cu lavabila pana cand s-a ajus la culoarea dorita…
Avem Benjamin Moore in Romania?
Simona, pentru astfel de treceri se foloseste material din pluta. Nu stiu exact cum se numeste dar poti sa intrebi in companii de acest gen: http://www.produse-pluta.ro/contact/ro
Mie sincer, dormitorul îmi pare un cavou. Sorry!
Bună, Alexandra,
Da, avem! Caută doar Benjamin Moore Romania pe facebook sau google și vei găsi. 🙂
Mulțumim!
De gustibus… Nouă ne place mult griul. 🙂
Noi îl găsim stylish! 🙂
De unde este achizitionar raftul din baie? Cel alb gen scara?
IKEA.
faianta metro nde se poate gasi?
Faianta din baie?? Caut de f multa vreme
Buna, Ana! Sunt mai mulți furnizori în România care comercializează genul acesta de faianță. Poți, de exemplu, încerca la Delta Studio.
Mie imi place foarte mult noptiera. Unde o pot gasi? Multumesc.
Parchetul de unde este cumparat sau de cine este realizat?
Multumesc.
Salut! De unde a fost achizitionat raftul de vinuri?
In articolele noastre ne axam pe conceptul designului interior si povestea spatiului, nu pe furnizorii obiectelor. Daca am avea informatia, te-am ajuta cu drag.
Foarte interesante ideile !
Ingenioase idei !