Cum a reușit un apartament nou din Floreasca să ia locul unui cottage fermecător de lângă București.

De câte ori auzim cuvântul “navetă” ne imaginăm distanțe parcurse între orașe și, în general, trasee mai “exotice” decât de la periferia Bucureștiului până în centru. Dar viața urbană bate imaginația și, pentru mulți, orele petrecute în trafic devin un motiv serios să facă schimb de case… în același oraș.

Cam așa începe și povestea Soranei și a lui Andrei: tineri și foarte dinamici, cu doi copii, un cățel și locuința în afara Bucureștiului, le devenise aproape imposibil să-și împartă timpul între acasă și to do-urile din oraș. Au hotărât să se mute, dintr-o casă fermecătoare la periferie, într-un apartament nou, de patru camere, în zona Floreasca.

În mod clar trecerea nu a fost ușoară, mai ales că a trebuit să intervină serios în compartimentarea noii locuințe. Acum grădina de acasă este înlocuită de o terasă și o curte mică. Însă încăperile luminoase, tratate cu mult lemn frumos lucrat, și plantele verzi te transportă destul de repede într-o oază lejeră, cu iz de vacanță pe alocuri. Poate și datorită accentelor marocane, preferatele lor, pe care designerul Andreea Mureșan le-a integrat subtil amenajării cu note contemporan nordice.

Apartament Mozart_Andreea Muresan_Designist10

Andreea ne-a povestit savuros despre cum a început colaborarea lor:

Amenajarea apartamentului cu trei dormitoare din zona Floreasca este rezultatul colaborării cu Liana Vasilescu, jurnalist convertit în creator – de bijuterii, de obiect, de eveniment cultural şi, cu această ocazie, de decoruri. Şi, evident, rezultatul întâlnirii cu Sorana şi Andrei, proprietarii locuinţei, care sper eu că au, în final, un spaţiu în care se simt acasă.

Pentru că mie îmi place casa lor și rezultatul ideilor noastre, la care au contribuit, pe rând şi laolaltă, arhitecta Alina Rizescu, care a gândit remodelarea apartamentului, Liana, care mi-a propus să mă implic, beneficiarii înşişi. Sorana nu e doar un om de producţie şi de media, ci şi una dintre cele trei minţi din spatele Diorama Concept.”

Apartament Mozart_Andreea Muresan_Designist9

“Bucătăria este IKEA, în combinaţie cu o insulă centrală cu structură din gips-carton placată cu stejar. Pe partea dinspre bucătărie sunt numeroase corpuri de depozitare, iar pe partea dinspre canapea, spaţiu pentru TV şi sistemul audio. Latura dinspre fereastră este locul de luat masa, înspre hol avem o mică etajeră, aşa că întreaga activitate din acest spaţiu gravitează în jurul insulei,” ne-a spus Andreea.

Apartament Mozart_Andreea Muresan_Designist8Pufurile, precum și tabloul Wild Dream vin de la Diorama Concept, magazinul online în care Sorana este implicată. Ne plac dinamismul și vibrația pe care o imprimă livingului.
Apartament Mozart_Andreea Muresan_Designist12Canapeaua plușată vine de la Mobexpert, masa de cafea de la BoConcept, iar ghiveciul cu Calamondin din țări mai calde.Apartament Mozart_Andreea Muresan_Designist13

“Pardoselile Natural Wood Floor, din lemn de stejar uleiat, curg în întreaga casă, inclusiv în bucătărie şi în cele două băi. Plinta şi cornişa sunt de la Orac Decor,” ne mai spune Andreea.

Și, bineînțeles, cum o provocare nu vine niciodată singură, designerul ne-a destăinuit și micile obstacole inerente oricărei colaborări:

“Când mă gândesc că a fost cât pe ce să nu trecem de alegerea bucătăriei… Am avut o colaborare cu năbădăi, mai ales la început. De vreo trei-patru ori am jurat că las baltă proiectul şi ceva îmi spune că şi Sorana a avut momentele ei. Pe mine m-a convins Liana să nu abandonez. Argumentul decisiv: “Nu te înţelegi cu ea pentru că aveţi aceeaşi fire. Încearcă să o tratezi cum te-ai trata pe tine.”

Şi uite aşa proiectul a luat naştere şi mi-e foarte aproape. Pentru că e nepretenţios, neforţat, firesc. Şi, în plus, a fost prima colaborare cu Liana, care are instincte excelente şi un ochi format pentru designul contemporan, fie el autohton sau de aiurea. Dar mai ales pentru că am rezonat cu profilul acestei familii tinere, cu o fată adolescent şi un bebeluş – exact situaţia mea de la acel moment.”

Apartament Mozart_Andreea Muresan_Designist14

“Un amestec confortabil şi lejer de piese customizate din lemn masiv, de elemente simple cu artă nouă şi piese vechi, deoarece Sorana provine dintr-o familie de restauratori,” sintetizează Andreea aerul amenajării.

Intervențiile în compartimentarea noului apartament s-au tradus însă și în avantaje pentru viața de familie. Suprafața actuală a rezultat din unirea a două apartamente mai mici, “unite printr-un culoar lung şi îngust care fentează zona scărilor şi liftului”, cum ne explică Andreea. Astfel, cele două zone ale locuinței, cea de zi și cea de noapte, capătă autonomie în noua configurare: spațiul generos a livingului, cu vedere la stradă, este un 3 în 1 (include livingul, diningul și bucătăria deschisă); lângă se află dormitorul fiicei lor și o baie; apoi culoarul şi partea din spate, cu dormitorul matrimonial, camera celui mic şi o baie, plus curtea-terasă.

Apartament Mozart_Andreea Muresan_Designist11

Ai în living un spațiu mic, nefolosit, chiar ușor retras? Poți oricând să-l transformi într-un birouaș la îndemână pentru toți membrii familiei. Accesorizat cu un set de polițe din inox fixate direct în perete, vei descoperi că ai creat rapid un spațiu unde te poți juca săptămânal cu obiecte decorative. Merită și ele să fie scoase din cutii, din când în când. ?

Apartament Mozart_Andreea Muresan_Designist4Apartament Mozart_Andreea Muresan_Designist5Prima baie este finisată cu metro tiles albe, pardoseală din lemn de stejar, are un decor foarte aerisit, iar casa și accesoriile vin de la Casara. Prezența lemnului imprimă căldură întregii încăperi. Pentru cea de-a doua baie te mai ținem, însă, puțin în suspans. 🙂

Apartament Mozart_Andreea Muresan_Designist16

“Dormitorul matrimonial, singurul care asigură accesul spre o curte privată – argument decisiv în achiziţia apartamentului  – a fost amenajat foarte simplu, cu un pat dublu aşezat contra unei structuri din gips-carton cu rol vizual de tăblie supradimensionată, accentuată cu un contur discret de lumină (bandă LED). Accesoriile sunt de la IKEA, Casara şi Diorama Concept,” aflăm de la designer.

Apartament Mozart_Andreea Muresan_Designist2

“În camera fiicei lor adolescente am îmbinat un element pe care şi l-au dorit foarte mult, acel pat dublu, cu mic mobilier funcţional de la IKEA, şi accesorii interesante, cum ar fi scaunul Eames, veioza Wastberg și ceasul Sunburst, toate găsite la Intro,” ne spune Andreea.

Apartament Mozart_Andreea Muresan_Designist3

Apartament Mozart_Andreea Muresan_Designist17

“Camera bebeluşului era mică şi destul de întunecoasă. Am vrut să o facem cosy în primul rând, şi să ne jucăm puţin cu o culoare mai intensă, acel albastru-petrol. Mobilierul este IKEA, accesoriile le aveau deja, iar patul de zi este de la BoConcept. Ca în întreaga casă, şi aici avem o pardoseală din stejar antichizat şi uleiat, prin Natural Wood Floor, montată de Puiu Cadar,” explică Andreea.

Apartament Mozart_Andreea Muresan_Designist15

Pentru că, uneori, ne place să lăsăm ce e mai bun pentru final, baia marocană este finisată cu mozaic din sticlă turcoaz, iar corpul de iluminat voluminos, cu linii exotice, ne proiectează direct într-o scenă din Casablanca… “as time goes by”. 

Apartament Mozart_Andreea Muresan_Designist6Apartament Mozart_Andreea Muresan_Designist7

Recunoaștem că nu am avut experiența locuirii la casă, lângă oraș, însă livingul atât de luminos al acestui apartament, detaliile lui vibrante și băile rafinate ne fac să-i spunem un mare DA pe loc. Pentru că e atât de confortabil, dichisit și atât de aproape de activitățile urbane la care nu putem renunța. 🙂

Fotografii: de Alex Boghian

8 Comments

  1. Cristina

    Cea de-a doua baie este fenomenala! Cine v-a furnizat sticla pentru usile de dus, va rog?

  2. Andreea Mureșan

    Toate panourile și ușile din sticlă securizată au fost instalate de GlassPro.

  3. Ana

    Apartamentul arata foarte bine! Mi-au sarit in ochi mastile de calorifer. De unde le-ati comandat? Imi poti spune si un pret?

    Multumesc!

  4. Ionut Valentin Hornea

    De unde ati cumparat mozaicul?

  5. Andreea Mureșan

    Mozaicul este de la SSAB.

  6. Foarte frumos proiectul!

  7. Andreea Mureșan

    Îmi cer scuze pentru întârzierea cu care răspund, Ana. Măștile de calorifer au fost proiectate de noi și executate împreună cu un colaborator, din lemn și împletitură Viena, vopsite cu vopsea pe bază de apă. Iar masca joasă are deasupra un blat din stejar realizat de Unicom Wood din Roșiorii de Vede, ca de altfel toate blaturile din cameră.

  8. Viorel Cristea

    O intrebare: faianta cu care ati placat cada de baie e de la dedeman? Am vazut doar acolo ceva similar. Cea care simuleaza caramizi.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog