AUTOR aduce bijuteria contemporană la Teatrul Național din București pe 5 și 6 mai

AUTOR, singurul eveniment de bijuterie contemporană și de artă din sud-estul Europei, își deschide porțile pentru cea de-a 17-a ediție. Pe 5 și 6 mai, peste 80 de designeri de pe cinci continente vor oferi publicului bucureștean posibilitatea de a admira și achiziționa o selecție curatoriată de bijuterie contemporană și de artă. AUTOR 2018 va avea loc în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național de bijuterie contemporană, între orele 10:00-18:00.

AUTOR

„Anul acesta, AUTOR vă invită să vă exprimați cu originalitate, alegându-vă bijuterii care vă reprezintă și cărora le dați viață purtându-le. La această ediție avem alături de noi artiști extraordinar de creativi, cu colecții care surprind și încântă în același timp. AUTOR este acea ocazie unică de a întâlni pe lângă designerii românii, creatori de bijuterie contemporană și de artă din întreaga lume, o reală bucurie pe care sper că și-o vor oferi cât mai mulți vizitatori în primul weekend din mai”, a declarat Dan Pierșinaru, director și fondator al AUTOR – Târg Internațional de Bijuterie Contemporană.

Designerii de bijuterie contemporană care participă la AUTOR 2018 au fost selectați de un juriu internațional de experți în domeniul bijuteriei contemporane și de artă. Juriul a fost format din Sofia Björkman – artist și fondator al Platina Gallery, Stockholm, Suedia, Ruudt Peters – artist și profesor, Olanda, Felix Flury – artist, profesor și director al Gallery S O – Solothurn, Elveția și Londra, Marea Britanie și Dan Pierșinaru – artist vizual, director și fondator al AUTOR, București, România. În procesul de selecție, juriul a urmărit o serie de aspecte care diferențiază aceste creații: capacitatea designerului de a propune o viziune originală și în același timp foarte personală, de a surprinde, de a pune sub semnul întrebării contexte și idei, distilând totul în bijuterie realizată cu tehnici excepționale și inovatoare.

AUTOR

Cleopatra Coșulet, unul dintre cei mai talentați creatori români de bijuterie contemporană, va fi focus designer la ediția 2018 a târgului internațional AUTOR. Colecția sa intitulată “The World Inside” vorbește despre un univers interior dinamic și eterogen, cu emoții și experiențe variate, care se dezvăluie privitorului cu sinceritate și îl invită la reflecție și interacțiune.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed