The Park – o alternativă ecologică și europeană pentru locuitul la bloc
Scriu acest material dintr-un bloc bucureștean, construit în anii ’70. Aici, cu bunele și cu relele apartamentului comunist de la etajul 6, cu vedere la bulevard, locuiesc părinții mei și tot aici am locuit și eu vreo 20 de ani. Până într-o zi când m-am mutat în alt bloc, dar pe o stradă foarte, foarte frumoasă. De atunci, de fiecare dată când plec pe undeva, îmi e dor mai mult de strada mea, de cerul liber pe care îl văd de pe balconul deschis, și mai puțin de bloc. Sunt totuși norocoasă: am vecini ok, toți își aruncă gunoiul la ghenă, nu pe pe geam, și nu se scandalizează nimeni prea tare când cineva începe vreo renovare. Priveliștea de la etajul 8, din The Park Sunt sigură că mulți dintre voi aveți povești similare. Dacă motivatorul nu e strada, atunci e copacul din fața geamului de la bucătărie sau, eu știu, ceva de natură practică, ca de exemplu proximitatea față de metrou. Ori nostalgia copilăriei petrecute în apartamentul moștenit de la bunici. Sau parcul din apropiere, asta dacă stai într-un cartier precum Titan sau Tineretului. Nu vorbim aici despre casele din zona Domenii sau de pe străzile cu nume de capitale și nici de cele de pe lângă ceainăria Infinitea din Cotroceni. Vorbim despre blocuri, în care locuiesc oameni ca mine și ca tine, pentru care contează calitatea vieții și siguranța locuirii. Pentru noi, casa aceea interbelică, cu grădiniță, cu mansardă și loc pentru atelierul de croitorie, este deocamdată un gând utopic. Încă din zona recepției, decorul contemporan ne transmite mesajul că acesta este un spațiu tânăr, stylish, pentru oameni dinamici. Privind realist locuitul a 90% (probabil) din populația bucureșteană, blocul The Park, căci despre el este acest articol, reprezintă o alternativă infinit mai bună la blocul comunist și un pas înainte către un locuit civilizat, la nivel european. Da, știm, este evident că nu are atuul unei arhitecturi deosebite, cât despre blocul comunist ce să mai vorbim! Am ales să-l prezentăm pe designist.ro pentru avantajele sale în fața altor blocuri noi, pe care nu i le poate contesta nimeni: se află practic la intrarea în parcul Tineretului, are o panormă superbă asupra parcului, este super eficient energetic, este construit cu materiale de foarte bună calitate, iar finisajele sunt impecabil realizate. Pardoseala balconului este foarte bine termo și hidroizolată pentru a preveni pierderea energiei și infiltrațiile de apă. De asemenea, au fost evitate punțile termice, iar între living și balcon diferența de nivel are rolul de a proteja interiorul de ploaie și de zăpada care se depune iarna. Cu o așa priveliște, credem că nu și-ar dori nimeni un balcon închis. Dacă ești în căutarea unui apartament nou, ne-am propus să te convingem să le faci o vizită. Noi am fost acolo de câteva ori, am colindat diferite apartamente, am văzut priveliștea parcului de la mai multe etaje, am stat de vorbă cu CEO-ul grupului Hanner (poți citi interviul aici), dezvoltatorul acestui imobil, și am aflat detaliile construcției. Ne-a plăcut. Și o spunem pentru că asta este exact ceea ce credem. Stilul de viață sănătos, atât de aproape de natură, rigoarea și calitatea construcției ne-au făcut să catalogăm proiectul The Park drept o alternativă green a locuirii la bloc, în București. Și nu în orice bloc, ci într-unul nou, la o aruncătură de băț de Parcul Tineretului. Și acum să le luăm pe rând. Nicăieri nu-i ca acasă Am vizionat toate tipurile de apartamente (cu 2 camere, 3 camere și 4 camere), mai puțin garsoniera. Evident, ne-au plăcut cel mai mult cele de la etajele superioare, unde panoramele asupra parcului, dar și asupra deltei Văcărăești sunt foarte frumoase. Încerc să-mi imaginez peisajul toamna, când coroanele copacilor încep să “ruginească” puțin sau iarna, acoperite de prima zăpadă. Am petrecut o zi la ședința foto în cele două apartamente showroom, așa că am avut experiența completă a felului în care pătrunde lumina naturală în apartamente, dar și a scenariilor vieții de zi cu zi la The Park. Cel mai mult ne-a plăcut apartamentul cu două camere (dar este o chestiune de gust și de nevoi de locuire până la urmă), pentru că are o zonă de zi foarte amplă și un spațiu special gândit pentru dining. Apartamentele, fără să fie foarte mari, sunt bine gândite din punctul de vedere al compartimentării, astfel încât să cuprindă toate funcțiunile necesare. Casa trainică după temelie se cunoaște Cu alte cuvinte, într-o țară cu risc seismic, cum este a noastră, dacă tot te muți într-un bloc nou, atunci să fie unul bine construit. Fundația blocului The Park este realizată din beton armat în soluție de radier, care se sprijină pe piloți de până la 16 m adâncime. Astfel, structura beneficiază de susținerea necesară pentru a rezista la cutremure cu o intensitate de până la 9 grade pe scara Richter. Structura de rezistență este realizată din beton armat (pereți în conlucrare cu cadre și planșee), capabilă să preia și să transmită către fundație încărcările verticale (gravitaționale, utile și din zăpadă), precum și încărcările orizontale (inclusiv cele seismice), în condițiile de siguranță prevăzute de normele europene. Băile sunt micuțe, dar finisate cu faianță Marazzi 10 x 10 cm, ceea ce le dă un aer cochet. Nouă ne-a plăcut mai mult combinația de galben cu gri. Vara îți faci sanie și iarna car? The Park ține să contrazică zicala. Nu trebuie să pui bani deoparte vara pentru a plăti cei minimum 300 de lei pe care îi dai acum pe întreținere iarna. Mă gândesc că mai bine pleci într-o binemeritată vacanță, pentru că The Park este o clădire super eficientă energetic astfel încât vei avea facturi lunare foarte mici pentru consumul de gaze. Am aflat că pentru un apartament de două camere, încălzit constant la o temperatură de 25°C, vei plăti maximum 70 de lei/lună, inclusiv consumul de apă caldă. La acest preț atât de mic contribuie și faptul că apartamentele sunt dotate cu centrale prin condensație Viessmann, care asigură economii de până la 35% la consumul energetic, pentru că utilizează căldura vaporilor din gazele arse eliminate pentru preîncălzirea apei reci care intră în boiler. În anumite țări vestice, centralele prin condensație au devenit obligatorii, iar Uniunea Europeană dorește să impună folosirea acestora în gospodării începând cu anul 2015. “Este foarte important pentru noi ca la finalul zilei să-i auzim pe oameni spunând cu plăcere “locuiesc aici”. E cel mai bun instrument de marketing până la urmă. De aceea, vrem să ne asigurăm că locatarii noștri plătesc un preț competitiv, poate cel mai mic de pe piață, pe tot ce înseamnă întreținere”, ne spune Mindaugas Valuckas, CEO & member of the board la Hanner Group. În plus, dacă ai smart phone, poți avea și Smart House, o aplicație cu care aceste centrale sunt compatibile, prin care poți controla de la distanță temperatura din casa ta. De exemplu, de la birou, poți programa centrala să pornească sau să se oprească la anumite ore și să asiguri o anumită temperatură în apartament. Mi se pare foarte eficientă această aplicație (este o dotare suplimentară și nu este inclusă în prețul apartamentului) pentru că reduce consumul de gaz cu până la 30%, ca și cum The Park și-ar fi propus să obțină cel mai mic cost de locuire din București! “Această tehnologie îți oferă posibilitatea să deții controlul și cred că oamenii își doresc acest lucru, pentru că se simt mai în siguranță. Să ai controlul asupra stilului tău de viață înseamnă să ai mai multă libertate. Sigur, poți să închizi centrala sau să îi schimbi setările de la buton și să-ți propui să faci lucrul acesta când pleci de acasă, însă, în realitate, câți dintre noi fac asta?”, adaugă Mindaugas Valuckas. Din pomul bun roadă bună se face Blocul The Park este construit din blocuri de zidărie termoizolantă marca YTONG, produse de compania germană Xella, lider mondial pe acest segment. Am vizitat de curând fabrica Xella de lângă Ploiești și, recunosc că, fără să fiu un expert în sisteme constructive, am fost impresionată de performanța acestui produs, care, după cum spun specialiștii, este cel mai bun material de zidărie disponibil pe piață atât din punct de vedere al termoizolării, cât și al asigurării transferului de vapori. Ne-a plăcut foarte mult că cei de la The Park îți pun la dispoziție o mostră care îți exemplifică fiecare strat de material aflat în compoziția pereților exteriori ai blocului. Termoizolarea acestora este realizată cu vată minerală Frontrock de la Rockwool – o soluție naturală și cea mai eficientă de pe piață. Noi nu știam că Rockwool este compania daneză care a inventat vata minerală așa cum o știm astăzi. Pe lângă izolarea termică și fonică, această vată minerală este un material cu o rezistență la foc din clasa A. Acest material permite pereților să “respire”, asigurând transferul de vapori de la interior către exterior, astfel clădirea trăiește și respiră. Iar vara te vei simți incomparabil mai bine față de cum te simți acum în blocul izolat cu polistiren lipit pe fațadă. Ferestrele au geam triplustratificat, cu șase camere. Când am fost noi acolo, încă se mai lucra la ultimele detalii de șantier, iar în apartamente, unde ne-am desfășurat cu ședința foto, era liniște și o temperatură foarte plăcută. Și pereții care separă apartamentele sau încăperile unui apartament sunt izolați cu un strat suplimentar de vată minerală de interior, așa cum este normal să fie de altfel, în orice proiect care se respectă. Tot de la Mindaugas Valuckas, am aflat că vata minerală își poate pierde eficiența în timp, pentru că începe să alunece sub propria greutate, ajungând astfel ca doar partea inferioară a peretelui să fie protejată, afectând astfel gradul de termo și fonoizolare și producând fisuri în straturile de finisaje. Pentru a preveni acest lucru, vata minerală este prinsă în niște cleme metalice speciale. 9 cojoace poartă Baba Dochia Iar la The Park, nouă straturi de materiale de construcție și produse izolatoare te despart de tavanul vecinului de la etajul inferior. Sigur ți s-a întâmplat măcar o dată să dai centrala mai tare pentru că apartamentul de dedesubt era nelocuit sau neîncălzit. În acest caz, pardoseala din apartamente este izolată termic și fonic prin intermediul a două straturi de polistiren. Primul strat are grosimea de doi centimetri, menirea lui fiind aceea de a ține zgomotul vecinilor departe de apartamentul tău. Cel de-al doilea strat are grosimea de trei centimetri și te ajută să utilizezi la maxim căldura pe care o produce centrala. Nu vei mai pierde energie prin podea și, astfel, nu vei fi afectat dacă apartamentul de la etajul inferior nu este încălzit în anumite perioade. Încă de când am vizitat apartamentele-showroom, am remarcat calitatea finisajelor (sunt produse de companii italiene și scandinave, precum Marazzi și Tarquett) și a montării lor. Cine face bine, bine găsește Vă amintiți că în perioada boom-ului imobiliar, când s-au construit foarte multe proiecte rezidențiale noi, oamenii nu realizau că urmau să plătească niște prețuri exorbitante pentru că aveau pază, nu știu ce sistem de iluminat și arbuști la recepție? L-am întrebat pe Midaugas Valuckas care sunt chetuielile spațiilor comune la The Park. Holurile și spațiile publice din The Park sunt iluminte cu tehnologia LED, o soluție ecologică și economică, foarte eficientă. Am aflat că blocul este astfel gândit tocmai pentru a nu exista prea multe cheltuieli de mentenanță. Acestea vor include curățenia etajelor, a lobby-ului, electricitatea pentru spațiile comune, însă sistemul de iluminat este LED, deci consumul va fi mic. Spațiile verzi de la parter vor fi în grija proprietarilor apartamentelor de la parter. Cu oamenii potriviți, aceia care le împărtășesc valorile, acest lucru este posibil. Locul privat de joacă este îngrădit și beneficiază de supraveghere video 24 de ore din 24, acessul străinilor fiind interzis dacă nu sunt însoțiți de un rezident The Park. Spațiul de joacă a fost gândit în așa fel încât să nu fie complicat de curățat sau întreținut. S-a mers pe soluția boilerelor individuale, așadar nu există un boiler mare care să aibă nevoie de service și mentenanță. În acest fel, factura la întreținere va fi mai mică, pentru că se reduc costurile comune. “Eu, de pildă, nu văd de ce, pentru o singură clădire, ar fi nevoie de doi paznici, 24 de ore pe zi, însă am avut și proiecte în care oamenii au cerut special acest lucru. La The Park, nu este în plan să existe agent de pază în clădire, pentru că nu cred că se justifică. Dacă însă oamenii își vor dori asta, este spațiu suficient în lobby. Consider că oamenii pot avea singuri grijă de ei, se pot asigura că ușa de la intrare e bine închisă, că nu lasă străini să intre în bloc etc. Avem camere de luat vederi instalate și nu cred că e nevoie să plătești pe cineva doar ca să stea să le verifice. În plus, noi ne vom ocupa și de mentenanța clădirii pentru o perioadă, asigurându-ne astfel că locatarii nu plătesc mai mult decât trebuie”, adaugă Mindaugas Valuckas, CEO & member of the board la Hanner Group. De la zisă pân’ la faptă tot mai este o bucată Dacă încă nu ați pornit către The Park, vă mai spunem încă 3 lucruri: 1. Administratorul clădirii este de formație inginer și îți va explica toate detaliile tehnice ale apartamentului și ale clădirii. Poți apela la el pentru orice problemă legată de administrarea proprietății, mutarea sau integrarea ta în comunitate. 2. Fiecare proprietar primește un manual tehnic al apartamentului – care include schițele cu traseele instalațiilor și diferite detalii tehnice personalizate ale fiecărei locuințe. 3. Sistemul de supraveghere video prin camere IP (camere care utilizează Internet Protocol) este prezent în toate spațiile comune ale clădirii și îți oferă ție și familiei tale siguranța de care ai nevoie. Nu te costă nimic în plus lunar la întreținerea spațiilor comune. Am întrebat noi 🙂 Pentru informații si detalii despre apartamentele disponibile și prețuri, puteți lua legătura cu Adriana Bîzgan, director de marketing la The Park, care vă va face un tur avizat și vă va oferi toate detaliile de care aveți nevoie. Datele sale de contact sunt: tel.: +40 730 849 005 /e-mail: adriana@thepark.ro Adresa The Park: Strada Pajiștei nr. 30, sector 4, București Web: www.thepark.ro |