Te invităm la Beta – bienala timișoreană de arhitectură. O poți vizita până pe 27 octombrie.

Beta – Bienala timișoreană de arhitectură s-a deschis cu o expoziție eveniment în România, reunind peste 50 de artiști, arhitecți, designeri români și străini. Expoziția „Cover Me Softly”, organizată în clădirea istorică a Comenduirii Garnizoanei și curatoriată de arhitecta Oana Stănescu, întrece frontierele arhitecturii și vorbește și creatorilor din muzică, film, modă, dar și tuturor celor implicați sau interesați de procesele de creație.
Tema expoziției propune o explorare interdisciplinară a fenomenului reprezentat de cover-uri, acele reinterpretări ale unei lucrări existente, având scopul de a descoperi noi moduri în care ne raportăm la ceea ce există deja, la cum privim autoratul și proprietatea intelectuală, cum concepem designul și, poate, cel mai important, cum ne raportăm unii la alții. 

“Spre deosebire de noțiunile de copiere, furt, imitare și contrafacere, care pot avea implicații etice, coverul oferă un set alternativ de vocabular relațional, pentru a înțelege cum circulă transferul de cunoștințe și structurile de autorat în artă și design. Centrându-se pe o interconectare disciplinară vastă, cover me softly deschide noi tărâmuri și posibilități pentru a face, a crea și a fi.” – spune curatoarea Oana Stănescu.

Expoziția reunește contribuțiile a peste 50 de creatori români și străini – artiști, designeri, arhitecți, cineaști, muzicieni, fotografi, dar și asociații civice precum Funky Citizens și Carpathia.

Artiști și contributori prezenți în expoziția cover me softly:

Adam-Joseph Ghadi-Delgado, Akane Moriyama, Alexandra Trofin, Alexandrina Ciortuz, Alt. Corp., Ana Miljački, Anca Benera, Angela Pang, Architecture Matters, Arnold Estefán, Arthur Jafa, Atelier Ad Hoc, Atmos Lab, Brian Kirkby, Burr, Carey Mortimer, Carlos Casacuberta, Charlie Hope, Charlie Janson, Cosmin Nicolae, Critical Broadcasting Lab, Cryptic, Dani Gagiu, Darien Carr, Davidson Rafailidis, Delfina Fantini van Ditmar, Diego Morera, Ecluze pe Bega – Bogdan Demetrescu, ECOU studio, Elaine Tam, FALA architektura, Fiona Connor, Friedemann Heckel, Fundația Conservation Carpathia, Funky Citizens, Gabriel Castro-Andrade, GAISTER, GRASS+BATZ, Henerico Rossi, Identity Education, Ina Wu, INST (Mauricio López, Iwan Baan, Jabari Canada, Jack Hogan, Jack Hogan, JIM JOE, Jorge Méndez Blake, Juan Pablo Abalo, Karamuk Kuo, KOSMOS, Laurian Ghințoiu, Lee Roach, Malkit Shoshan – FAST: Foundation for Achieving Seamless Territory, Maria Masha Lisogorskaya, Mariano Arias Diez, Mark Leckey, Material Cultures, Matías Carballal, Max von Werz, Maxwell Sterling, Mazumdar Bravo Architects, Misiūna / McCarthy, MIT, Nate Jobe, New Affiliates, Nhu Xuan Hua, nida ekenel, Noemi Iten, Oana Frențiu (Doda Natural), Oana Stănescu, Octavian Horvath, Pavle Mijuca, Radu Jude, Rebecca Salvadori, Kenichi Iwasa, Roxanne Tataei, Rozana Montiel Estudio de Arquitectura, Sebastián Lambert), SO-IL, Something Fantastic, Sonia Sobrino Ralston, Sophia Le Fraga, Space Popular (Lara Lesmes & Fredrik Hellberg), Stadelmann & Wössner, Stefana Parascho & Eric Duong (CRCL EPFL), Tamás Bodó, Tremaine Emory, Tristan Whalen, Tudor Vlasceanu, Tutia Schaad, Vantieghem Talebi, Vlad Ardeleanu, Vlad Gaivoronschi, Vlad Nancă, Wang Consulting, Zara Pfeifer, ZEIA studio, Zeller & Moye, Zowie Broach.

Weekendul de deschidere a oferit celor peste 1000 de participanți o probă generoasă din ceea ce va fi această ediție aniversară a bienalei Beta – a cincea organizată în cei zece ani de la debut. Pe lângă vernisajul expoziției „Cover Me Softly”, participanții la deschidere s-au bucurat de conferințe, concerte și tururi ghidate.

Organizată de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș, printr-o echipă dedicată, condusă de arhitecta Alexandra Trofin, bienala Beta face din Timișoara o capitală a arhitecturii între 13 septembrie și 27 octombrie. Pe lângă expoziția „Cover Me Softly”, bienala oferă publicului zeci de evenimente și găzduiește premiile de arhitectură – Beta Awards, care vor evidenția și celebra cele mai inovatoare proiecte din regiune.

Detalii despre Bienala de arhitectură Beta 2024 – inclusiv arhitecții, artiștii participanți și programul evenimentului se găsesc pe site-ul oficial https://betacity.eu/ și canalele de Instagram și Facebook ale evenimentului. Beta durează până pe 27 octombrie.

Bienala de arhitectură din Timișoara – inițiativă culturală a Ordinului Arhitecților din România

Beta este un eveniment internațional care celebrează designul arhitectural inovator și vizionar, organizat de o echipă dinamică și curioasă. Ca inițiativă culturală a Ordinului Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș, Beta are loc la fiecare doi ani, reunind arhitecți consacrați și emergenți, urbaniști, profesioniști în design și artiști pentru a expune lucrări revoluționare, a încuraja colaborarea și a explora viitorul mediului construit.

Cine este curatoarea Oana Stănescu?

Născută în România, Oana Stănescu și-a finalizat studiile de arhitectură la FAUT – Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara și a acumulat experiență pe mai multe continente înainte de a-și stabili studioul în New York și Berlin.

Cele mai recente lucrări remarcabile ale sale includ reabilitarea unui funicular de 500 de metri în orașul natal – Reșița, magazinele Off White ale lui Virgil Abloh la nivel mondial, precum și instalații pe scară largă, cum ar fi “Seriously Fun” la Muzeul de Artă Modernă din New York, “Mutts” la Festivalul de muzică Coachella din 2022 din California, și “Fresa” la Festivalul Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico din 2023 din Logroño, Spania. De asemenea, este co-fondatoarea proiectului colaborativ Plus Pool din New York. Prin proiectele sale, Oana Stănescu ne încurajează să ne reevaluăm relația cu mediul construit și să explorăm posibilitățile de a crea spații urbane care pun în prim-plan locuibilitatea și sustenabilitatea.

Oana Stănescu a predat și susținut prelegeri la Harvard GSD University, GSAPP, Columbia GSAPP, Princeton SOA, UCLA AUDLA, și la Architectural Association din Londra. În ultimii ani, ea a înființat Blueprints of Justice Studio la MIT în colaborare cu Stanford Legal Design Lab și Virgil Abloh. În 2023, a creat și a început să coordoneze seria de prelegeri “Nonprofessionals” la EPFL, în Lausanne.

Text: Beta – Bienala timișoreană de arhitectură

Foto: 1, 3 – Marius Vasile / 2 – curator Oana Stănescu sub lucrarea Thread by Studio Akane Moriyama / 4, 6, 8  – David Dumitrescu / 5 – Gabriel Amza / 7 – boredin.tm  

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed