Cleopatra Coșuleț, unul dintre AUTORii cu care te vei întâlni în acest weekend
Cleopatra Coșuleț este unul dintre AUTORii pe care îi vei cunoaște la târgul de bijuterie contemporană, care te așteaptă weekend-ul aceasta la Sala Dalles. Semnătura ei va fi ușor de identificat printre standurile cu piese inovatoare, extravagante, wow! Vei vedea că bijuteriile ei arată ca niște obiecte miniaturale croșetate, care te vor provoca să te apropii de ele și să… le pipăi. Textura brobonată și formele unduitoare, în care pare că în același timp se cuibăresc, dar și comunică cu exteriorul, le fac foarte misterioase, intrigante. Nouă ni s-a părut că bijuteriile ei roz pal inspiră optimism, ca într-un joc delicat cu mărgele de sticlă. Dar am vrut să aflăm mai multe chiar de la creatoarea lor, care „s-a jucat” atât de minuțios și elaborat. Broșă, “brodată” din mărgele de sticlă și argint. Face parte din noua colecție In and Out. Bijuteriile tale par realizate printr-o tehnică foarte meticuloasă. Spune-ne mai multe despre cum le creezi și cât a durat materializarea acestei colecții. Cât îți ia, spre exemplu, să creezi o singură piesă cu această tehnică? Părțile nemetalice ale bijuteriilor sunt obținute prin coasere în tehnica Peyote. Ața este una specială și, în funcție de gradul de torsionare a acesteia, țesătura (cu mărgele din sticlă) poate fi rigidă sau nu. Este, într-adevăr, o tehnică meticuloasă. Mărgelele au 1,5 milimetri, așadar obținerea unui pătrat cu laturile de 1,5 centimetri implică coaserea a 225 de mărgeluțe! Dacă alocăm o medie de două secunde fiecăreia, fără a lua în calcul neprevăzutul, rezultă un timp de lucru de aproximativ 7,5 minute – pentru 1,5 centimetri de țesătură. Cu cât este mai mare piesa, cu atât mai mult timp de realizare presupune. Piesele cusute, de dimensiuni mai mici, integrate inelelor și cerceilor, presupun câteva ore de lucru, fiecare în parte. Un colier însă poate să presupună sute de ore de lucru. La acestea se adaugă orele de testare, experimentare, care preced întotdeauna realizarea propriu-zisă a obiectului. Așa stabilesc care este materialul potrivit și modul cel mai bun de aplicare a tehnicii. Cercei In and Out Este prima dată când experimentezi această tehnică sau se regăsește și în alte colecții ale tale? Am descoperit această tehnică acum câțiva ani. Așadar, mai există piese și colecții unde o utilizez. Cea de față, însă, este prima în care folosesc acest tip de material și mod de asamblare, împreună cu structuri din argint. Care este ideea de la care ai plecat în crearea bijuteriilor? Cum este tradusă ideea prin forma și materialele pe care le-ai ales? Pornind de la ideea că fiecare dintre noi are universul propriu, confortabil, unde se simte în siguranță, construcțiile din mărgele de sticlă au fost gândite să îl sugereze; să îl asemene cu o incintă protectoare. Evoluția noastră însă presupune asumarea contactului cu lumea de afară, spre care pășim atunci când ne mobilizăm și găsim resursele proprii de a o face. Întotdeauna există multiple variante de a pune acest lucru în practică, iar noi, atunci când facem trecerea spre necunoscut, o vom face într-un fel propriu, unic. Metalul prețios, argintul, este menit să susțină construcția din mărgele și să o pună în valoare. Acest lucru traduce în formă concretă ideea că omul se îmbogățește spiritual, evoluând de la un stadiu la altul. De ce preferi aceste materiale și culori? Sunt cele care mă ajută să mă exprim cel mai bine în acest moment. În același timp, sunt mai mult decât dornică să îmi asum provocarile pe care le presupune lucrul cu alte materiale. Când creezi aceste bijuterii, ai în minte o persoană generică care le va purta sau te gândești că se vor potrivi doar unei anumite personalități? Nu mă gandesc niciodată la asta. Nu condiționez niciodată destinația finală a bijuteriei atunci când îi dau viață. Ar însemna să îmi autoimpun limite. Dar cred că cei care le poartă sunt persoane nonconformiste, lipsite de prejudecăți. Inel Ce sentiment ai asocia colecției tale? Sunt mai multe sentimente. Sunt acele sentimente care ne determină să evoluăm: speranță, pasiune, tristețe, deznădejde, încredere, echilibru, liniște, fericire. Colecția In and Out a Cleopatrei, dar și cele ale peste 70 de AUTORi români și internaționali, vă așteaptă în acest weekend, la Sala Dalles. Fotografii: prin designerul menționat / Autor – târg de bijuterie contemporană |