Despre finisaje decorative și cum dai un upgrade pereților

Dacă ar trebui să facem o paralelă cu arta culinară, ni se pare că finisajele decorative pentru pereți ar fi condimentele. Cu cinematografia, ar fi efectele speciale. Cu redactarea unui text, ar fi metaforele bine calculate. Totuși, focusul nostru rămâne designul interior, așa că îți spunem că finisajele decorative sunt, de fapt, texturi care dinamizează scenografia unei camere, o personalizează cu îndrăzneală și îi marchează spațiile cheie.

finisaje decorative

Ai nevoie de clarificări suplimentare? OK. Le-am obținut de la specialiștii CAPAROL, parte a companiei DAW BENTA, unul dintre cei mai mari producători europeni din domeniul finisajelor în construcții – ți-am mai povestit despre ei aici și aici. Mai jos îți dăm detalii despre două dintre finisajele recomandate de CAPAROL pentru pereții interiori, cu specificații tehnice și modalități de aplicare.

Dacă amestecăm pigmenții metalici și nisipul de cuarț…

finisaje decorative

Nu este vorba de un experiment din laboratorul de chimie, chiar dacă așa sună, ci de ceva cu o denumire mult mai poetică: vopseaua decorativă Art Nobile, o combinație între luciul metalic rece și duritatea nisipului de cuarț, care se potrivește pereților de accent. Gama cromatică merge de la nuanțe foarte curajoase la reflexii metalice care imită fierul, cuprul sau aluminiul, iar consumul este foarte redus (aprox. 120 ml/mp). Este un finisaj de tip DIY pentru că pașii de aplicare sunt foarte simpli:

finisaje decorative

  • Asigură-te că peretele pe care îl vopsești cu Art Nobile este curat și aderent. Pentru asta, folosește o rolă și aplică un prim strat de grund-vopsea Weissgrund alb (nenuanțat). După ce se usucă vreme de 12 ore, va fi pregătit pentru finisaje.
  • Dar stai, nu te grăbi: înainte să începi, trebuie să amesteci energic finisajul Art Nobile cu o spatulă ca să omogenizezi nisipul de cuarț din componența lui (vei mai face asta periodic pe parcursul aplicării).
  • Acum ești gata de lucru: folosește o pensulă și aplică finisajul cu mișcări scurte și intersectează tușele.
  • Lasă vopseaua să se usuce doar câteva minute și apoi periază peretele ca să distribui nisipul de cuarț pe întreaga suprafață.
  • Art Nobile se aplică într-un singur strat și este foarte rezistent la curățare.

finisaje decorative

Chiar dacă ne-a dus inițial cu gândul la o villa italiană, cu arcade și ferestre înalte, finisajul Art Nobile ți s-ar putea potrivi și dacă ai un simplu apartament, însă neapărat unul foarte luminos, care să fructifice reflexiile pigmenților metalici și strălucirile nisipului de cuarț. La fel ca cel din imaginea de mai sus. Am vedea finisajul într-un dormitor, pe peretele din spatele tăbliei patului, ca să marchezi punctul de interes al camerei. 

Și perlat, și pastelat, și… șpaclu – finisajul StuccoDecor Di Perla

finisaje decorative

Știm, cuvintele de deasupra sună contradictoriu, dar fac parte din definiția celui de-al doilea finisaj despre care vorbim azi: “StuccoDecor Di Perla este o masă de șpaclu cu reflexii metalice-perlate, disponibilă în 85 de culori pastelate”, potrivit echipei CAPAROL. Iar dacă “masă de șpaclu” ți se pare cam tehnic și misterios, e pentru că StuccoDecor Di Perla trebuie să fie aplicat de un meșter specializat în finisaje decorative pentru pereți interiori ca să obții efectul complet. Iată pașii:

finisaje decorative

  • Și de data asta intră în scenă grundul Caparol Weissgrund aplicat cu o rolă. Acum, însă, grundul va fi nuanțat în culoarea pe care ai ales-o pentru finisajul decorativ.
  • După 12 ore, urmează primul strat de StuccoDecor Di Perla, diluat cu 20% apă. Se aplică omogen, cu o rolă de mohair cu fir mediu.
  • Mai trec încă 12 ore pentru uscare…
  • …și urmează stratul ultim de finisaj, aplicat nediluat, prin șpăcluire, cu ajutorul unui fier de glet venețian.
  • Rezultatul: consumul nu va depăși 150 ml/mp pentru ambele straturi.
  • După o scurtă perioadă de uscare, suprafața peretelui se finisează ușor cu același fier de glet și se obține aspectul caracteristic perlat.

finisaje decorative

Nu rămâne blocat la imaginile classical style de mai sus. Pe StuccoDecor Di Perla o vedem adaptându-se unui spațiu în stil industrial, mai ales dacă are și note artsy, ca livingul de mai sus. Nu trebuie neapărat să alegi și o culoare puternică pe lângă textura pronunțată. Optează, de pildă, pentru un gri pastel cât mai blînd, care să lase finisajul să iasă în evidență. 

Fotografii: prin CAPAROL, unsplash.com, Robert David, Cosmin Dragomir

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed