Amenajarea fără grabă – de aproape un an (plus un mic detaliu “straniu”, descoperit înainte de șantier), a unui apartament dintr-un bloc bucureștean interbelic, ne-a inspirat titlul de film hollywoodian. Ne-a plăcut că transformarea decorului de la vechi la nou s-a petrecut cât se poate de firesc – arh. Daniela Crăciunoiu, care a semnat proiectul, a ales să lucreze într-un ritm lent, iar asta s-a dovedit a fi opțiunea perfectă. ❤️
“Am avut o colaborare foarte bună cu proprietarii – o tânără familie. A fost muncă de echipă și am avut norocul să fim pe aceeași lungime de undă, iar lucrurile au mers lin. Tema a fost de a optimiza spațiile și a balansa layer-ul nou cu cel vechi”, ne-a spus arhitecta.
Noua casă veche are o suprafață de 65 mp și se află într-un bloc interbelic din zona Piața Rosetti. Conceptul funcțional a fost de a menține fluiditatea spațiului și comunicarea dintre camere, mai ales pentru că livingul, prins între cele două dormitoare, primește lumină naturală din ambele părți. ☀️Dar hai să ne întoarcem din nou în living și să privim mai de aproape. Ai văzut bine. După biblioteca gri se ascunde o parte a bucătăriei. Cum apartamentul se află într-un bloc vechi, nu au fost permise intervenții radicale, așa că bucătăria a fost camuflată și poziționată ingenios. După bibliotecă și după ușă.
Nici nu știi la ce să privești mai întâi – la canapeaua roz optimist, la șemineu, ori la tablou și detaliile ușii?
“Dimensiunea mică a bucătăriei a fost o provocare, astfel că am propus un spațiu intermediar între living și chicinetă, o extensie a acesteia corelată cu locul de luat masa”, adaugă Daniela.
Pe de altă parte, a fost respectată și dorința proprietarilor, care și-au dorit o bucătărie închisă, cu ventilație spre curtea interioară. ? La chicinetă ne referim. Din fosta casă au fost restaurate tâmplăriile exterioare și interioare (s-au dovedit a fi și cea mai mare provocare!) și păstrate glafurile. Suficiente detalii cât să-i redea locului farmecul de odinioară.
Ah, a rămas și banca din dormitor! – probabil că vei spune când vei vedea următoarea fotografie. Trebuie să-ți spunem, însă, că banca are o poveste neștiută: vine din altă casă dar, probabil, din aceleași vremuri. ❤️
“Convenisem că în dormitorul matrimonial vom avea o băncuță la fereastră. Și întâmplarea a făcut să văd cu coada ochiului, din mașină, o tăblie de dulap frumos sculptată aruncată la gunoi pe stradă. Am luat-o și a fost transformată cu măiestrie de domnul Suto Elek în acea băncuță”, ne-a povestit arhitecta.
Apropo de Benjamin Button, să știi că povestea șantierului nu e deloc stranie. S-a desfășurat lin, cu pașii clasici…dar poate ar fi, totuși, un mic detaliu neobișnuit: caloriferul cocoțat deasupra căzii, care ne-a sărit în ochi în fotografiile pre-renovare. Nu, nu e photoshop! ?
Stai liniștit, lucrurile au revenit la normal post-renovare, iar baia e albă ca zăpada, fără calorifere și accesorii “periculoase” pe pereți. Acum avem doar relaxare sub duș!
Relaxare, soare, plus alte planete, dar și foarte multă culoare, regăsim, de asemenea, în camera copilului. Draperiile portocalii invită la joacă și veselie, așa cum îi șade bine unui spațiu destinat micilor exploratori. ?
Și, în loc de încheiere, uite încă o dovadă ca să vezi cam cât de mult a “întinerit” bătrânul apartament bucureștean după renovarea de aproape un an.
Fotografii: prin Monocrom Studio
Tags: apartament bucurestean, apartament Bucuresti, apartament Piata Rosetti, apartament vechi, arhitect Daniela Craciunoiu, casa renovata, casa veche, dormitor matrimonial, dormitorul copilului, glaful ferestrei, glafuri, living cu lumina naturala, Suto Elek, tamplarie exterioara
|