Cât de repede se transformă arta în joc și invers?
Este, oare, simplu să aluneci din boemia artei în libertatea neîngrădită a jocului și înapoi, să le contopești pe amândouă cu inventivitatea și sensul utilitar ale designului de obiect și arhitecturii și să le pui pe toate în aceeași… curte, cu îndrăzneala de a fi copil chiar dacă ești om mare :)? Altfel spus, cât de lung e drumul de la artă la joc și ce formă iau obiectele hibrid care le fructifică pe amândouă și chiar mai mult? Îți dăm mai jos câteva exemple inedite, toate made in RO. 11+1 HOUSES by Eliza Yokina – căsuțe de împodobit case, în joacă Și joc stimulativ, și obiect decorativ, totul într-un context eco-friendly. 11+1 Houses înseamnă o gașcă de căsuțe de dimensiuni diverse, create de Eliza Yokina, arhitectă și designer de obiect, din resturile de lemn recuperate în urma prelucrării. Despre acestea ți-am mai povestit aici, pe vremea când se numeau 11case. La prima vedere, piesele încurajează creativitatea copiilor, simțul spațialității și cel organizatoric, ba chiar și pe cel estetic, pentru că le dau celor mici șansa de a le îmbina formând case supraetajate, sate, orașe și compunând povești pentru oricare dintre ele.
Uitându-ne apoi mai atent, ca orice jucărie, mai ales când e vorba de jucării cu un design ingenios, care mai și respectă nervurile și iregularitățile lemnului nevopsit, vor ieși cu siguranță din spațiul de joacă și se vor transforma în accesorii pentru casă. Noi îți sugerăm să îți faci deja loc pe etajeră. Presimțim o suprapopulare a caselor cu… case miniaturale :). Colecția 11+1 HOUSES și autocolantele semnate de Laura Cristea, care ajută copiii de peste 3 ani să le personalizeze și să le decoreze. În fața blocului – copilării de rejucat și dat mai departe Pe Vlad Tomei și Mihai Gheorghe, autorii proiectului În fața blocului, i-am cunoscut acum câțiva ani nu la bătătorul din spatele blocului, ci la târgul Made in RO, unde ne-au dus la campionatele de Elastic, Rațele și vânătorii și Frunza, cu ajutorul cărții lor hibrid. Arată ca o carte, dar vei descoperi în interior o colecție de 55 de cartoline care recreează în amănunt jocurile generației crescute “cu cheia de gât” și care pot fi desprinse cu ușurință și luate la joacă :).
Cartea nu este doar o întoarcere a adulților de azi la vremurile copilăriei de ieri, ci și, poate, o sursă de inspirație pentru copiii noștri sau ai copiilor noștri – cine știe ce noi versiuni de V-ați ascunselea a viitorului se vor naște? 🙂 Așa că designerii obiectului au pus accentul nu doar pe creativitate, ci și pe durabilitate și au îmbrăcat cartolinele în două cutii ranforsate, cu exteriorul plastifiat. Și noi am vrea să dureze. Rezultatul: și obiect de colecție ilustrat, și manual de instrucțiuni pentru joacă 🙂 . Pe Mihai Ragea de la Stoa Creatives l-am cunoscut tot la Made in RO (where good things happen), unde a venit echipat cu seriile Compozitor. Colecții de planșe geometrice, imagini, litere și cifre cu care te poți juca, îmbinându-le în orice formă îți permit imaginația sau modelul ales. Apoi, poți atașa o ramă lucrării, care e gata de expus pe perete.
Setul este compus dintr-un cadru suport cu ramă și cel puțin un set de planșe de carton colorat, decupat, desenat sau imprimat pe care le poți suprapune, prinde printr-un sistem magnetic și așeza imediat pe perete. Click and show! Sunt numai bune și pentru imaginația creativilor cu vârste mici, și pentru relaxarea creativilor adulți și devin ușor mici opere hibride de artă contemporană. Fotografii: prin designerii menționați |