Cât sunt de sănătoase casa și școala copilului tău?

Și nu ne referim la valori și efecte psihologice, ci chiar la impactul pe care îl au clădirile asupra copiilor. Ediția 2019 a Barometrului Locuințelor Sănătoase, studiu anual lansat de  Grupul VELUX, arată că un număr alarmant de 26 de milioane copii – 1 din 3 – din Europa trăiesc în locuințe cu un mediu nesănătos, cu probleme precum umezeală sau mucegai, întuneric, zgomot în exces și frig. Dacă sunt expuși acestor factori, copiii au de patru ori mai multe șanse să dezvolte o sănătate precară, iar capacitatea lor de învățare este afectată negativ.

Mai mult, consecințele negative se extind și asupra societății, mai precis asupra economiei: adulții trebuie să rămână acasă și să aibă grijă de copiii lor bolnavi, așa că productivitatea scade.

Descoperiri esențiale
• 1 din 3 copii din Europa, echivalentul a 26 de milioane de europeni, trăiesc în
locuințe nesănătoase.
• Copiii care trăiesc în case cu umezeală sau mucegai, întuneric, zgomot și frig sunt
de 4,2 ori mai predispuși să raporteze o stare de sănătate precară.
• Copiii europeni ar putea lipsi de la școală aproape două milioane de zile pe an din
cauza problemelor de sănătate cauzate de locuințele cu probleme.
• Calitatea îmbunătățită a aerului poate stimula performanța elevilor (rezolvarea
sarcinilor) cu până la 15%.

„Cred că toți copiii au dreptul să crească într-un mediu care să fie bun pentru sănătatea și bunăstarea lor. Pentru a proteja acest drept, este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că locuințele în care cresc și școlile în care învață au un climat interior sănătos, care să le susțină dezvoltarea ”, spune David Briggs, CEO al grupului VELUX.

Locuințe și școli mai sănătoase pentru economii mai sănătoase

Îmbunătățirea ventilației în școli și reducerea expunerii la umezeală sau mucegai nu numai că vor îmbunătăți starea de sănătate a copiilor, ci ar putea, de asemenea, să impulsioneze economia europeană cu peste 300 de miliarde de euro până în 2060. În plus, pot exista avantaje economice suplimentare legate de reducerea expunerii la zgomot, creșterea accesului la lumina naturală și îmbunătățirea temperaturii interioare.

„Minimizarea emisiilor de carbon care provin din stocul de clădiri europene este crucială pentru atingerea obiectivelor noastre privind clima și sustenabilitatea, iar atunci când facem acest lucru, trebuie să ne asigurăm că aceste clădiri vor deveni locuri sigure și sănătoase pentru copiii noștri. În acest an, barometrul ne arată că modernizarea clădirilor nu are ca rezultat doar câștigurile economice obținute din facturile reduse la energie. Acestea oferă și un impuls substanțial economiei europene prin rezolvarea deficiențelor construcțiilor care dăunează sănătății copiilor noștri ”, spune Morten Helveg Petersen, membru al Parlamentului European (Renew Europe), vicepreședinte al Comitetului pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) și câștigător al premiilor MEP 2018 în categoria „Energie”.


Dezavantajele traiului în suburbii, cu un venit mic

Nu doar copiii din zonele urbane sunt expuși riscului. Locuințele unifamiliale din zonele suburbane sunt vulnerabile la efectele asociate unui climat interior nesănătos, deci pot fi afectate. Acest lucru se referă în special la creșterea suburbană din Europa care a depășit-o în mod semnificativ pe cea urbană; între 1961 – 2011, creșterea urbană a ajuns până la 30%, în timp ce cea suburbană a ajuns până la 47%.

Fotografii: prin VELUX

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed