Cum s-a îndreptat (la propriu!) un apartament optzecist din Aviației, ca să facă loc pentru lumină și geometrie.

  • țevile de gaze —> traversează livingul spre bucătărie!!
  • distribuitoarele pentru calorifere —> ocupă bucătăria!!
  • plafon —> prea jos!!
  • pereți, grinzi, pardoseală, plafon —> strâmbe!!

Așa ne imaginăm că au arătat primele notițe mentale ale arhitectei Ioana Corbu (IC Studio) după ce a intrat în apartamentul optzecist și asimetric de pe strada Nicolae Caramfil din Aviației, pe care cuplul Cristian și Monica și-l doreau luminos, cu o gamă coloristică redusă și spații de depozitare “invizibile”, dar care avea o mulțime de “defecte de compoziție”.

Aviatiei

Proiectul a fost inclus în selecția Anualei de Arhitectură București 2018, la secțiunea “Amenajări de interior”.

“Am optat pentru îndreptări “artificiale”, dar nu masive, ca să nu reducem şi mai mult din spaţii. Am regăsit soluţiile mai ales în zona mobilierului personalizat, dar am utilizat şi mobilier de serie – din motive financiare, culori deschise, accente de lumină. Bugetul a fost controlat încă din faza decopertării finisajelor vechi şi echilibrat prin folosirea unor materiale cu texturi speciale şi mai costisitoare doar în punctele de maximă atractivitate. Amenajarea semănă foarte mult cu personalitatea celor doi proprietari: clari, dar nu rigizi (în liniile mobilierului), adaptabili (la mai multe tipuri de utilizare a spaţiului), calzi (cromatic), conceptuali mai mult decât ilustrativi (în texturi și grafică)”, a povestit Ioana. 

Aviatiei

De altfel, proprietarii au fost implicați în amănunt în fiecare pas al lucrărilor și s-au organizat temeinic – ne bucurăm să primim tot mai des acest răspuns de la arhitecții și designerii care semnează proiectele prezentate pe Designist.ro :). Pe de o parte, Cristian a fost aproape de echipa IC Studio în tot ce a ținut de șantier și de deciziile “cadrului” amenajării – pereți, tavane, pardoseli, instalații. De cealaltă parte, Monica a preluat responsabilitățile “de finețe”: materiale, texturi, culori, decorațiuni, mobilier.

AviatieiTotuși, buna organizare nu a adus cu sine și un curs lin al lucrărilor. Apartamentul de 87 mp utili, fără balcon și împărțit într-un living cu dining inclus, două dormitoare, două băi, o bucătărie cu cămară inclusă și o debara, a părut că se încăpățânează să pună bețe în roate proiectului. Ca urmare, “măștile” au devenit personaje esențiale, chiar dacă subtile 🙂 . O lăsăm pe Ioana să ne povestească mai jos fiecare bifă din lista de neajunsuri a proiectului.

Aviatiei

“Fiind un bloc vechi, instalațiile ne-au dat mari bătăi de cap, atât tehnic, cât și estetic: țevile de gaze, de exemplu, traversau livingul pentru a ajunge în bucătărie. Am făcut mici modificări, cu avizarea unui proiect de specialitate, pentru a le putea masca într-o scafă, fără să mai coborâm în plus înălțimea până la grindă…”

Aviatiei

“…Distribuitoarele pentru calorifere au fost un alt element masiv, care ocupa o zonă din bucătărie și pe care le-am mascat în mobilier….”

Aviatiei

“…Pereții, grinzile, pardoseala, toate erau foarte strâmbe în primă fază. Să le fi îndreptat însemna să diminuăm simțitor suprafețele și înălțimile camerelor (deja reduse). Ca urmare, am optat pentru mascări prin placaje parțiale de gipscarton, cât să găsim o corelare geometrică între elementele constructive, să punem în evidență materialele și să conturăm zone cu muchii la 90◦, unde să inserăm mobilierul la comandă”.

Amenajarea care a rezultat a avut nevoie de aproape un an ca să fie pusă la punct, dar asta mai ales pentru că nici arhitecta, nici cuplul de proprietari nu au vrut să aleagă drumul mai scurt și să înlocuiască piesele de mobilier care se lăsau așteptate – mare parte a mobilierului din lemn alb și cu accente de albastru a fost realizat la comandă.

Aviatiei

Dacă ți se pare că lipsește ceva în bucătărie, dar nu-ți dai seama din prima ce pentru că totul se compune așa solid, atunci îți spunem noi: e vorba de corpurile de mobilier superioare, tradiționale în bucătăriile de pretutindeni 🙂 Arhitecta a decis să nu “sugrume” lățimea camerei, să renunțe la corpuri și să urce straturile de plăci ceramice până în tavan. Spațiile de depozitare nu au fost pierdute, ci doar mascate în mobilierul adiacent care se ascunde într-o nișă. Și ca să nu piardă niciun pic de funcționalitate, a calculat și reprodus exact volumul de “spațiu translatat”. Nimic nu se pierde, totul se transformă 🙂 .

Aviatiei

Pentru că diningul și bucătăria sunt despărțite de un gol de ușă care face, în același timp, legătura între încăperi, staturile ceramice sunt parte și din decorul livingului – este, de altfel, un efect de întrepătrundere a spațiilor pe care a contat întregul proiect: prin  poziționarea oglinzii din zona de vestibul, continuitățile finisajelor de pardoseală sau culorile draperiilor din living și dining folosite astfel încât să unifice vizual spațiile, în ciuda grinzilor care le “taie”.

Aviatiei

“Cele mai “neobișnuite” finisaje cred că sunt panourile de ipsos folosite ca fundal pentru dining și ca decupaj în mobilierul fix din living, lăsate albe pentru a evidenția subtil textura 3D, și tapetul din living, o imagine care iese din tiparul restului amenajării, propusă încă de la început, cu o grafică de concept, nu ilustrativă într-un fel de care să te poți plictisi în timp”, ne-a spus Ioana.

AviatieiAviatieiIar dacă, privind imaginile actuale ale apartamentului din Aviației, te gândești că ți-ar fi plăcut să vezi ceva mai multe elemente personale, accesorii complementare și pete de culoare, atunci să știi că Ioana ne-a explicat de ce au ales această variantă.

“Nu am folosit foarte multe decorațiuni tocmai pentru ca acelea pe care le-am ales, totuși, să fie foarte vizibile, neconcurate de mici artificii. De principiu, eu nu recomand si nu folosesc multe decorațiuni în amenjări pentru că, în timp, casa va mai primi obiecte și vreau ca acestea să intervină natural în ambient. Nu cred că arhitectura este ceva static și nici nu tind către proiecte care să își păstreze imaginea “de revistă” pe toată perioada utilizării. Cred, mai degrabă, că stadiul la care încheiem proiectul este unul intermediar, care să dicteze niște direcții, nu cred în certitudini și atunci prefer să creez proiecte adaptabile la schimbări”.

Anuala de Arhitectură București este un festival organizat de Ordinul Arhitecților din România – Filiala București (OAR-B), care premiază și promovează fie proiecte arhitecturale din București, fie proiecte realizate de arhitecți și birouri de arhitectură localizate în capitală și în diaspora. Intenția organizatorilor pentru ediția anului 2018 a fost de a identifica coeficientul de plusvaloare pe care arhitectul și arhitectura le aduc vieții urbane contemporane, iar tema a fost “de utilitate publică”. Citește aici interviul cu noul președinte OAR-B, dr. arh. Emil Ivănescu.

Poți vedea și alte proiecte înscrise în categoria “Amenajări de interior” din cadrul Anualei de Arhitectură București 2018 aici. Stai cu ochii și cursorul pe Designist.ro pentru următoarele povești.

Fotografii: Marius Vasile

5 Comments

  1. Splendid!

  2. Buna ziua. Este un proiect deosebit!
    Imi puteti spune va rog ce model sunt si de unde au fost achizitionate masa de dining, scaunele din dining, precum si tapetul superb din living?
    Multumesc,
    Sorin

  3. Designist

    Buna, Sorin! Ne bucurama ca iti place! Arh. Ioana Corbu, autoarea amenajarii, iti poate da mai multe detalii, cu siguranta.

  4. Ramona Nita

    Arata absolut superb acest apartament! Ma incanta maxim tapetul din living! Acesta de unde a fost luat ?

  5. Designist

    Bună, Ramona! Pentru detalii, îți recomandăm să iei legătura cu autorii amenajării, cu siguranță îți pot da mai multe informații. Mulțumim! 🙂

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed