Reciclări creative #3: 10 posibilități ale unui cuier negru.
8 lămpi + 1 scaun + 1 masă = 10 Posibilități ale unui Cuier Negru. Cel puțin, acesta a fost rezultatul celor 15 studenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, participanți la workshop-ul 10_PCN. Cel de-al treilea episod al serialului Designist #Reciclări creative îți arată ce obții când îți agăți ideile preconcepute în cui. 🙂 Cuierele negre și cam insipide, pe care sigur ți-ai agățat și tu măcar o dată haina în vreo sală de așteptare sau chiar la birou, au fost recuperate dintr-un subsol al unei hale din Berceni, după ce Ateliere Fără Frontiere a reușit să le colecteze de la firme care urmau să le arunce la gunoi. Mai apoi, studenții s-au folosit de ele, dar și de cabluri, dulii, conectori şi ustensilele necesare și le-au transformat în două veioze, un fel de “arici” cu ţepii rari şi becuri în vârf, o “girafă”, o tavă cu bec, două lămpi de agăţat în tavan, o macara şi o veioză cu menghină. La final, piesele au fost expuse în holul UAUIM, unde le-am admirat și noi de curând: execuție foarte bună, funcționalitate și design. Am fi luat vreo 2-3 acasă. LM_1, creat de Maria Degeratu + Mihaela Corina Dobre
LA_1, creat de Cristina Ginara STD_1 – V2, creat de Laura Ichim, Ştefan Sălăvăstru, Justin Baroncea, Mihaela Butoi LM_4, creat de Dan-Ştefan Mirică, Ana-Maria Lungu, Rareş Alexandru Nedelcu LP_1 – V2, creat de Ioana Truşcă, Dragoş Dragnea, Justin Baroncea, Mihaela Butoi STD_1 – V1, creat de Laura Ichim + Ştefan Sălăvăstru STD_4, creat de Justin Baroncea + Mihaela Butoi M2, creat de Loredana Enache + Justin Baroncea
LM_2, creat de Alexandru Ivanof
Iar dacă vrei să vezi cum devin corpurile de iluminat portocalii după o sesiune de reciclare creativă dă click aici. Și uite ce fac artiștii români din piese de calculator recuperate. Organizatori workshop: Mihaela Butoi, Mihaela Dobre, Doriana Mărăşoiu, Ioana Truşcă, Cristina Ginara, Alexandru Ivanof, Justin Baroncea, “Ateliere Fără Frontiere” Coordonator proiect: Justin Baroncea |