Terarii Aerium: grădini în miniatură, cu plante aeriene. Un proiect de Ramona Bejan.
Pe Ramona Bejan, autoarea proiectului Aerium, am întâlnit-o anul acesta la Târgul de Bijuterie Contemporană – Autor, secţiunea design de obiect. I-am admirat terariile și vasele din sticlă în care locuiesc plăntuțele, am schimbat cărți de vizită și am stat un pic de vorbă despre cum a început acest proiect și cum își continuă drumul. Credeam că Ramona este arhitect peisagist, ei bine… A absolvit Facultatea de Biologie, ceea ce i-a cultivat pasiunea pentru natură și plante în general. Așadar terariile Aerium completează firesc CV-ul Ramonei, care, dacă până să studieze la microscop țesuturi și celule vegetale, recunoștea frumusețea plantelor, a început apoi să înțeleagă cum funcționează aceste organisme vii și să le respecte complexitatea. Mai târziu, cand a văzut pentru prima dată un terariu, a fost cucerită de idee și a știut că asta vrea să facă în viitor. După o documentare intensă și mai multe variante de terarii construite, a ajuns la produsul actual. Aerium este pentru Ramona Bejan un experiment continuu, care îi oferă libertatea de a se juca atât cu forma vaselor de sticlă, cât şi cu peisajele din interior. Este o călătorie frumoasă, cu posibilităţi infinite, în care orice își imaginează poate deveni realitate. În aprilie, când a lansat Aerium, a pornit la drum cu aşteptări realiste, care însă i-au fost depăşite de toate reacţiile pozitive ale oamenilor, iar acest lucru o bucură enorm şi o alimentează cu un plus de energie. Care este definiția unui terariu Aerium? Aerium este parte natură, parte ştiinţă, parte creativitate şi rezonează întru totul cu personalitatea mea. Ştiinţific vorbind, un terariu este un ecosistem care se autosusţine. Estetic, este un peisaj în miniatură, o frântură de natură în interiorul unei case, o clipă de relaxare la birou. Terariile Aerium au fost create în jurul unui concept minimalist, mergând pe ideea de a renunţa la clasicele ghivece în favoarea unor în grădini în miniatură care îşi crează un microclimat propriu. Terariul conţine plante aeriene care nu necesită pământ pentru a trăi, ci nisip şi alte elemente naturale, cum ar fi scoarţă de copac, licheni, câteodată pietre. Am înţeles că sticla este realizată de un artist sticlar. Unde creezi recipientele? Sticla este lucrată într-un atelier din Bucureşti, de un artist sticlar. Momentan experimentez forme simple, iar în viitor voi păstra stilul minimalist, care va capăta noi linii şi dimensiuni. Câte modele de vase din sticlă există în colecția ta? Dacă aş vrea, de pildă, să creez o “perdea” de terarii Aerium, câte modele de vase sunt disponibile? Există 5 modele de terarii Aerium. Dintre cele 5 modele, 3 sunt concepute în scopul de a fi suspendate, iar celelalte sunt destinate suprafeţelor plane, cum ar fi mese, birouri. Asocierea mai multor terarii suspendate creează un efect de “perdea”, care poate fi un element de decor natural într-un interior. Pot fi folosite de exemplu 5 terarii sferice, 3 “picături” şi un romb, sau orice combinaţie îți trece prin minte. Ce plante folosești pentru terariile tale? Terariile Aerium sunt construite cu plante care fac parte din genul Tillandsia. Există peste 500 de specii. Sunt originare din sudul Americii de Nord şi America de Sud. Le putem întâlni în păduri tropicale, zone deşertice sau chiar la altitudini de peste 2.000 m. Se numesc şi plante aeriene datorită faptului că nu necesită pământ pentru a trăi, de aici și frumusețea lor diafană. Rădăcinile lor sunt specializate pentru fixarea de substrat, nu şi pentru absorbţie de nutrienţi. Ele se hrănesc exclusiv prin intermediul frunzelor, au capacitatea de a stoca apă în ţesuturi pentru perioade lungi şi reţin nutrienţii necesari din particulele de praf şi umiditatea existente în aer. Cum se întreţin plantele? Ce fel de sol le prieşte, condiţii de lumină etc.? Trebuie pulverizate cu apă stătută o dată, de două ori pe săptămâna, asta poate varia în funcţie de umiditatea din casă. Un loc aerisit şi luminos este ideal, trebuie să avem grijă să le ferim de razele directe ale soarelui. Pe de altă parte, ele sunt foarte rezistente. Dacă se întâmplă să fii plecat 2-3 săptămâni, la întoarcere te vor aştepta nevătămate. Dacă sunt folosite la exterior, atunci ele trebuie ferite de razele directe ale soarelui, pentru a evita arderea frunzelor, și aduse la interior în perioada rece. Unde le putem folosi? Ne poți da câteva exemple de utilizare? Terariile Aerium aduc natura mai aproape de oameni într-un mod neconvenţional, indiferent de stilul încăperii, completând atât decoruri moderne, cât şi tradiţionale. Pot însufleţi sala de întâlniri a unei companii sau biroul angajaţilor, o ceainărie intimă sau un restaurant elegant. La fel de bine, pot fi făcute cadou mamei, iubitei sau unei persoane dragi, care cu siguranţă va aprecia delicateţea şi unicitatea gestului. Cât costă şi unde le putem comanda? Între 160 şi 200 de lei, în cadrul ROD – Cărtureşti Verona şi pe facebook.com/aerium.ro. În curând, pe www.aerium.ro. |