Termenul pentru înscrierea proiectelor la festivalul DIPLOMA Show se extinde până pe 12 iulie

DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute, prelungește termenul de înscrieri pentru cea de-a 11-a ediție, care va avea loc anul acesta între 4 și 13 octombrie. Absolvenții își pot înscrie online lucrările de diplomă până pe 12 iulie, inclusiv.

La cea de-a 11-a ediție, DIPLOMA Show introduce schimbări importante în regulamentul de înscriere, permițând și înscrierea proiectelor de diplomă susținute în sesiunea de toamnă a anului trecut și în sesiunea de iarnă a acestui an. Această decizie reflectă structura academică a multor universități, care organizează trei sesiuni de susținere a lucrărilor de diplomă: vară, toamnă și iarnă, cât și dorința festivalului de a oferi oportunități egale pentru absolvenți.

Absolvenții de licență și master din universitățile din toată țara, din domenii precum arte grafice, design, ceramică, foto-video, artă textilă, pictură, modă, scenografie, sculptură, arhitectură, peisagistică, urbanism și alte specializări ale facultăților creativ-vocaționale sunt invitați să se înscrie.

Publicul larg va putea admira noua generatie de talente din industriile creative intr-o expunere unica, rezultat al selectiei realizate de un board creativ format anul acesta din aproximativ 60 de specialisti din industriile creative – designeri, artiști, manageri culturali, galeriști, arhitecți, curatori și profesori universitari.

Ediția a XI-a DIPLOMA Show își propune să aducă împreună industriile creative și să faciliteze interacțiunea între noua generație de creatori și publicul larg. Festivalul va avea loc între 4 și 13 octombrie 2024, în București, iar programul DIPLOMA Show din acest an va include expoziții, conferințe, petreceri,  contexte de întâlniri și discuții dedicate comunităților creative. 

Formularul de înscriere poate fi completat aici, iar regulamentul poate fi consultat aici.

Fotografii & text: via The Institute

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed