“Am, probabil, peste 200 de butoaie strânse în ultimii 6 ani, de la butoiașe de 5 litri (cu doage lungi de 30cm – butoaiele de lemn sunt realizate din scânduri îndoite, numite doage) până la budane gigant, cea mai mare fiind o budană din Dealu Mare, de 15.000 litri, cu doagele lungi de 2.4m…”(sunet de disc sărind). Artizanul Iulian Bărbuceanu povestind despre atelierul lui de design de obiect, DOAGA STUDIO, cuprinde tot soiul de momente în care nu te poți abține să îl întrerupi cu un woooooow! sau un pe buneeeee?, ba chiar un atââââtea?! 🙂 O să vezi și tu weekend-ul acesta, pe 23-24 noiembrie, când o să-l cunoști la Made in RO #14 de la Impact Hub Bucharest (Splaiul Unirii 165, Timpuri Noi Square, Clădirea 2, etajul 1). Până atunci, îți facem noi prezentările mai jos și-ți povestim cum a ajuns să creeze corpurile de iluminat din lemn recuperat pe care le vei vedea la târg.

Iulian, în vechiul său atelier (2017)

Iulian este maker-ul clasic: în copilărie, devora serii de documentare despre meseriașii din SUA și UK și visa să ajungă ca ei. Asta când nu petrecea ore întregi în atelierul mecanic unde lucra tatăl lui, inginer, printre strunguri, freze și alte utilaje care îl fascinau. Au urmat casetofoane reparate și modificate, boxe rebobinate, stații de amplificare, o bicicletă chopper pe care a sudat-o de unul singur în timpul liceului și studenția la Cluj, la Facultatea de Geografie. Apoi, o perioadă în care a lucrat ca ghid turistic și curier pe bicicletă în Cluj până când s-a reîntors unde a copilărit, în inima Podgoriei Dealu Mare, și a pornit DIY Ceptura. Atunci și acolo s-a născut ideea DOAGA STUDIO.

Mai precis, în 2012, când feedback-ul turiștilor din Ceptura, unde lucra ca ghid (“pe cât este de frumoasă zona, pe atât de puține sunt posibilitățile de cazare și activitățile conexe”) l-a determinat să preia casa de la țară a familiei și să o transforme în casă de oaspeți. Iar asta a cerut transformări majore.

“Am avut nevoie, în primul rând, de o podea de lemn, iar tatăl meu a avut ideea să-i cerem ajutorul vecinului de peste drum, dogarul. Când am intrat în curtea lui și am văzut zeci de butoaie și vechi, și noi, și desfăcute, și reparate, s-a schimbat ceva în mine 🙂 . Ușor-ușor am început să îi cer doagele stricate pe care le înlocuia. În loc să le pună el pe foc, am început eu să le strâng – prima piesă pe care am făcut-o dintr-o doagă a fost un cuier, un fel de center piece pe un hol din casa de oaspeți, care atrăgea atenția din prima. Apoi, încet-încet, au urmat alte piese, unele din lemn de paleți, altele din lemn de construcții, iar în mai puțin de un an am transformat toată proprietatea de la 0, folosind exclusiv lemn recuperat: îl aveam la îndemână, nu aveam buget disponibil să cumpăr mobilier de interior sau exterior și – chiar de aș fi avut – sunt convins că nu aș fi găsit ce îmi doream”, ne-a povestit Iulian.

DIY Ceptura

Tot feedback-ul turiștilor a fost argumentul care l-a convins să continue. De fapt, să înceapă povestea DOAGA STUDIO.

“De atunci am început să colecționez și să cumpăr butoaie din toată țara, urmărind mereu să fie vechi, manufacturate de sau măcar reparate de dogari de-a lungul folosirii lor, să conțină sau să păstreze urme de manufactură. Iar asta pentru că butoaiele fabricate industrial, deși sunt și ele frumoase, sunt mass-produced, așa că duc lipsă de multe detalii superbe. Am și cumpărat alte piese de lemn vechi – grinzi, scânduri, podine – de fiecare dată când am dat peste ele”.

Iulian este și un self taught man. De fapt, nu: este un artisan taught man 🙂 . A învățat să lucreze cu lemnul privindu-i pe alții și încercând continuu forme noi – spune că l-au ajutat experiențele de fabricant și de “hack-uit” din anii adolescenței, iar tranziția la lemn, fier, ciment, ceramică a venit firesc, motivată de curiozitatea de a încerca materiale noi.

“Trebuie să recunosc, sunt mai degrabă motivat să găsesc sensuri noi pentru anumite lemne recuperate – în special pentru doage – decât să folosesc cherestea nouă. Cred că magia în ceea ce fac eu este să găsesc echilibrul perfect între o bucată veche de lemn uitată într-o curte sau într-o cramă și o necesitate dintr-o casă: o sursă de lumină, un spațiu de depozitare sau un obiect de decor. Atunci când am de manufacturat ceva nou, fie ca piesă, fie ca proceduri, prefer să nu urmăresc tutoriale, ci să experimentez, pentru că am un crez personal, care îmi spune că, dacă primul contact cu un instrument sau cu o procedură a fost prin intermediul unui tutorial, voi fi înclinat să abandonez inovația și să lucrez tradițional. Așa am ajuns să am unelte care nu se regăsesc în majoritatea atelierelor clasice de tâmplărie, iar codexul meu de operațiuni de manufactură diferă substanțial față de cel clasic. În aceeași măsură, și unele obiecte pe care le manufacturez ajung să fie unice.“

Odată cu uneltele din atelier, s-a înmulțit și materia primă adunată de Iulian – “de o vreme, de fiecare dată când îmi anunț familia sau prietenii că merg să mai aduc un lot de butoaie, primesc aceeași replică: Unde le mai pui, nu îți mai trebuie, ai deja atât de multe! Dar oricate o să am, mie tot îmi mai lipsește o doagă! 🙂 “, ne-a povestit el.

Le găsește în gospodării, în dogării (da, mai există așa ceva!), la licitații (!!!), lichidări, târguri, dar întotdeauna așteaptă să găsească exact butoaiele pe care le caută. Iar asta pentru că majoritatea butoanelor disponibile au fost păstrate în condiții greșite de depozitare, așa că acum sunt bune doar ca lemn de foc.

“Vârsta medie a butoaielor pe care le folosesc este de 40-50 de ani: perioada lor de glorie a fost până în anii ’90, iar stejarii din care au fost fabricate au crescut, în medie, începând cu anii 1800, deci vorbim despre un lemn foarte vechi, care,  în majoritate cazurilor, nu prea mai poate fi recuperat. Dar chiar și așa, la fiecare 10 butoaie găsite dau peste o comoară care păstrează trăsăturile lemnului din care a fost făcut, urmele lăsate de uneltele dogarului, de vin și de trecerea timpului, iar asta este o poveste care întotdeauna va merita să fie spusă mai departe și păstrată de persoanele la care ajung lucrările mele”.

Tăvi pentru Antipasti realizate din doage vechi de butoi

Lucrările DOAGA STUDIO se împart în colecții în funcție de specificul lemnului și de procedurile de manufactură – o să întâlnești câteva dintre piese la Made in RO #14 weekend-ul acesta, pe 23-24 noiembrie. Îl lăsăm mai jos pe Iulian să ni le povestească pe fiecare, cu argoul specific 🙂 .

“Mai întâi, avem Piesele de Colecție, care includ toate lucrările realizate din lemne rare, cu foarte multe trăsături vizibile, cu cele mai frumoase povești, unde intervin în special ca să le pun în valoare. Încerc să se vadă cât mai puțin intervenția mea, deci aș spune că operațiunile principale sunt curățarea, eventualele tratamente și stabilizarea trăsăturilor lemnului, ungere sau stabilizări mecanice atunci când o piesă nu își păstrează integritatea în noul design. Spre exemplu, un capac de butoi poate să iasă din plan, să se strâmbe în momentul în care butoiul e desfăcut, așa că va avea nevoie de o structură nouă de lemn care să îl mențină drept, să nu îi dea voie să se facă barcă, cum se spune.

Urmează piesele din colecția Motiva, care sunt realizate din lemne cu defecte care trebuie corectate sau cu probleme care fac imposibilă păstrarea tuturor trăsăturilor care îi spun povestea: spre exemplu, am preluat masa de tâmplărie realizată manual prin anii 1900, care are urmele de rindea, de bardă, dar care a fost îmbibată de vaselină, de motorină, așa că toată suprafața ei trebuie înlăturată sau sigilată, altfel nu poate fi pusă în valoare. În cazul acestor lemne, cea mai mare provocare este îndepărtarea mecanică a tuturor problemelor și integrarea lor într-un design echilibrat, care să le permită să-și spună mai departe povestea, să poată fi recunoscută proveniența lor și să nu se confunde cu obiecte realizate din cherestea nouă. În categoria aceasta intră în special obiectele realizate din grinzi recuperate: majoritatea grinzilor sunt cariate, au putregai spre capete sau pete și îndepărtarea lor duce uneori la pierderea unor însușiri foarte frumoase.

Lampa CUMPĂNA este inspirată, dupa cum îi spune și numele, din fântânile cu cumpănă pentru care eu am o pasiune din copilărie. Mergeam foarte mult cu bicicleta pe dealuri și pe câmpuri, așa că fântânile erau, pe timp de vară, bornele spre care ne îndreptam, locurile unde făceam pauzele. Iar când ajungeam acolo – îți dai seama – nu scoteam telefonul să verific ce mai e pe Insta, pur și simplu ne holbam la obiectele din jurul nostru și încercam să le înțelegem. Baza lămpii reprezintă atât fântâna în sine, cât și adăpătoarea de lemn sau piatră, care, defel, era lungă și scobită. De multe ori, găleata de metal avea câțiva bolovani agățați de ea, pe post de contragreutate: în replică, lampa are abajurul de metal și sticla becului. 

Lampa Cumpăna

Noutățile DOAGA STUDIO vor face lumină (la propriu!): DOAGA ONE și-a primit numele pentru că reprezintă prima mea piesă transformată în corp de iluminat gata de livrare, realizat din doage. Este și o piesă care m-a forțat să găsesc soluții originale pornind de la forma doagei și de la specificațiile unor sisteme profesionale de iluminat pe care nu le puteam modifica. 

Lampadarul DOAGA ONE, 2.2m inaltime

Am decis să o consider gata doar după ce am simțit că am atins echilibrul între forme și funcționalitate. Pentru configurația cu sistemul electric de top pot să folosesc doar doage mai lungi de 2,2m din budane (butoaie foarte mari) de peste 6500 litri, uneori chiar peste 11.000 litri, care se găsesc foarte rar – deși existau mii de budane până în anii ’90, majoritatea au fost puse pe foc în brutării sau gospodării. În forma finală a DOAGA ONE, forma cu picior, am vrut să o fac să semene cu o masă de tras din dogăriile vechi, o rindea imensă, fixă, pe care se împingeau doagele, ca parte a procesului de realizare a butoiului.

Lampa de podea MOSCOVA are două articulații și poate fi înălțată până la aproximativ 2,4m sau coborâtă până la 1,5m. Este realizată din două coaste (costele sunt doagele/scândurile drepte) de capac de budană de 5.000 litri. Prima secțiune a lămpii (de la bază până la articulație) păstrează pe lateralele ei bucăți mici de papură (când dogarul face un butoi, între lemne/doage pune papura, care are rol de sigilant acolo unde lemnul nu închide ermetic) pentru că am selectat o coastă de capac fix de lățimea potrivită și nu a fost nevoie să o micșorez – practic, mărimea lămpii este dictată de doagele disponibile, așa că o pot realiza doar într-o serie foarte mică. Al doilea braț are, pe o parte, detalii de secțiune de doagă care arată cât a pătruns vinul în lemn de-a lungul timpului.