Acasă la un IT-ist brașovean

La Brașov ne încărcăm de fiecare dată bateriile. Poate de la muntele Tâmpa, de la proximitatea pădurii, de la locurile faine unde poți să-ți savurezi cafeaua pe-ndelete sau poate de la amenajările cu acel je ne sais quoi, ce nu vor să-ți iasă din minte mult timp după ce le vezi.

Cam așa este și apartamentul pe care ți-l prezentăm astăzi, “După Iniște”. Auzindu-i numele, te-ai aștepta ca aici să se afle un teren cultivat cu in. 🙂 Dar te întâmpină o liniște. O amenajare minimalistă, ușor austeră, ca o dimineață răcoroasă la liziera pădurii. Amenajarea poartă semnătura Stardust Architects – Brîndușa Tudor și Anca Cioarec.

Stardust-Architects_Dupa-Iniste_Designist9

Apartamentul de două camere are 70 de metri pătrați și este al unui IT-ist care, reîntors în țară din Germania, a știut exact ce vrea de la cele două arhitecte: un design masculin, riguros, pe cât de simplu și “curat”, pe atât de funcțional. Desigur că Anca și Brîndușa au reușit să facă mult mai mult de atât: au făcut legături cromatice cu exteriorul (pădurea în vecinătate) și au îndulcit rigoarea liniilor folosind mai multe tipuri de lemn.

Stardust-Architects_Dupa-Iniste_Designist5

În living, canapeaua vine de la BoConcept, iar corpul de iluminat este Normann Copenhagen, prin magazinul Intro. 

Toată amenajarea se joacă foarte mult cu esenţe de lemn diferite, iar fiecare colţ este clar delimitat. Proprietarul iubeşte lemnul, iar arhitectura locului vine cu propunerea de a contura spații diferite în funcție de modul în care intră lumina în fiecare încăpere. Aşa am ajuns să propunem acest mix de furniruri, baiţuri şi vopsele diferite,” povestesc Anca și Brîndușa.

Stardust-Architects_Dupa-Iniste_Designist6

“Ne-am imaginat mai multe ipostaze: una în care eşti în acest loc şi vrei să fii singur cu muntele, citind, de exemplu. Alta, în care te închizi de privirile trecătorilor şi eşti împreună cu restul casei, sau, în final, una în care sunt populate mai multe zone simultan şi au toate nevoie de intimitate,” ne spune Brîndușa.

Stardust-Architects_Dupa-Iniste_Designist7

Stardust-Architects_Dupa-Iniste_Designist

Bucătăria din MDF, cu bază albastră-gri și aspect ușor retro, a fost așezată pe un “covor” de mozaic din beton. A fost comandată la Disenate.ro.

Stardust-Architects_Dupa-Iniste_Designist8

Biroul este parte componentă a structurii de furnir de stejar și se continuă cu biblioteca “cățărată” pe tavan, ambele realizate pe comandă de Fabrica de Mobilă după schițele lor.

Stardust-Architects_Dupa-Iniste_Designist4Stardust-Architects_Dupa-Iniste_Designist2

Fundalul neutru cu aspect de beton este firul roșu al întregii amenajări, regăsindu-se până și în dormitor.
Stardust-Architects_Dupa-Iniste_Designist3

Ce poate fi mai bine decât să citești în liniștea pădurii, într-o după-amiază oarecare de vară? Ssst… 😉

Fotografii: Mark Lorant Mihat

3 Comments

  1. Andra

    Imi puteti spune va rog ce fel de vopsea s-a folosit pentru efectul de beton? Multumesc! 🙂

    • Designist

      Andra, pentru a afla furnizorul cel mai bine este sa iei legatura cu echipa care s-a ocupat de amenajare: Stardust Architects – Brîndușa Tudor și Anca Cioarec. Link-ul catre pagina lor se regaseste in articol.

  2. Andra

    Va multumesc frumos! 🙂

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog