Astăzi ne aflăm în perimetrul delimitat de două străzi din București, cu nume de inflorescențe și polen în aer: Gladiolelor și Poiana Florilor. 🙂 Adică zona unde se află această mansardă de 65 mp, locuită de un cuplu de tineri energici și optimiști și amenajată de biroul Archivity – arh. Andrada Chioibaș și Raluca Dumitrașcu.
Începem chiar cu brief-ul primit de arhitecte de la proprietari:
“O amenajare “smart”, care să utilizeze avantajos înălțimea considerabilă a apartamentului, loc pentru viitoarele plante, pentru că plănuiesc în viitor să-și transforme locuința în “urban jungle”, obiecte la vedere, dar fiecare cu locul lui, o tablă de scris, becuri cu filament, cărămidă aparentă, un spațiu care să integreze toate sistemele media și audio și neapărat un loc pentru expunerea colecției de comic-uri”, ne-a spus Andrada.
Și acum, că avem coordonatele poveștii din “Poiană”, să vedem cum și-au găsit toate locul prin apartament.
Ne-a plăcut tabla de scris, stropul de ludic-funcțional din cameră, perfectă pentru liste de cumpărături, remindere sau declarații de iubire 🙂 .
Bucătăria a fost una dintre încăperile care au înflorit odată cu soluțiile găsite de cele două arhitecte. Ca să lase spațiul îngust să respire, echipa Archivity a renunțat la peretele care separa bucătăria și l-au înlocuit parțial cu o insulă care joacă și rol de dining, și de corp de mobilier în care sunt integrate sistemele audio și media îndreptate spre living. Mascată în spatele lor este nișa pentru cuptorul cu microunde. Rafturile, fie ele metalice, ca în laterala bucătăriei, sau din lemn, ca acelea de deasupra blatului, sunt declarația asumată de sinceritate a camerei: totul la vedere! 🙂
Plăcile ceramice care formează mozaicul de deasupra blatului de bucătărie, singura pată care tulbură “cumințenia” decorului. La nivelul superior al amenajării, deasupra tuturor, stau primele semne ale micii “jungle” de apartament 🙂 .
Peretele de cărămidă aparentă, pe care proprietarii îl ceruseră încă din brief, este cadrul industrial al livingului. La polul opus, canapeaua din lemn, care încălzește amenajarea și aduce un pic de rustic în decorul urban al camerei, este preferata noastră. Iar în lateral, pentru continuitate, se repetă rafturile metalice din bucătărie, cele care nu au nimic de ascuns :). Livingul de mici dimensiuni se limitează la strictul necesar, dar se desfășoară mai ales pe înălțime – tavanul ajunge până la 3,2 m.
Rafturile din cadru metalic au fost realizate special ca să expună colecția de benzi desenate. Suport de portocal, o scăriță cu mici spații de depozitare, asortată cu rafturile.
Recunoaștem, când am văzut dormitorul, ne-am simțit brusc un pic moleșiți și relaxați, ca înainte de un somn de după-amiază: camera răspândește liniște din fiecare colț. Un perete întreg este îmbrăcat în spații de depozitare.
Becurile cu filament din brief-ul primit de arhitecte coboară ca niște liane deasupra noptierelor.
Arhitectele au profitat și în dormitor de înălțimea considerabilă a spațiului și au așezat spații de depozitare chiar și deasupra nișei din dreptul ușii.
Spațiile mici te învață să exploatezi fiecare suprafață: cadrul lat al patului este și cadrul colțului natural al camerei și al decorațiunilor.
“În baie am renunțat la cadă în favoarea unei generoase cabine de duș. Zona acestuia este marcată de plăcuțe ceramice, aceleași ca cele din bucătărie. De fapt acest “covoraș” nu era în plan, dar inspirația a venit când au rămas câteva plăcuțe în plus, de la montajul din bucătărie”, ne-a spus Andrada Chioibaș.
Lavoarul din beton și cadru metalic și plăcile ceramice vintage de pe perete fac echipa industrială a băii.
În “Poiană” se mai face și noapte, iar noi ne retragem. Așteptăm, însă, și vești despre jungla urbană de apartament în stil industrial 🙂 .
Fotografii: prin Archivity
Tags: amenajare in stil industrial, amenajare smart, Andrada Chioibas, apartament, apartament mic, apartament mic intr-o mansarda, Archivity, becuri cu filament, caramida aparenta, mansarda, perete din caramida aparenta, Poiana Florilor, Raluca Dumitrascu, stil industrial
|
Arata foarte frumos totul! Imi place f mult mobila de bucatarie – de unde este?
Bună, Anca! Ne bucurăm că îți place! Pentru mai multe detalii despre mobilier, te rugăm să contactezi echipa de arhitecți.
ikea
Bună! Mulțumim pentru aprecieri. Bucătăria nu este Ikea, a fost făcută pe comandă, după schițele noastre și executată de o firmă de mobilier din București.
Buna, vreau sa va intreb unde a fost facut/cumparat raftul alb de langa canapea. Caut ceva asemanator pentru locuinta. Va multumesc mult!! O zi minunata si mult spor 🙂
Buna, Adelina! Pentru a afla sursa obiectelor cel mai bine este sa iei legătura cu autorii amenajării. Zi minunată și ție!
exista vreun apartament similar sau in stil eclectic de inchiriat ?
Nu este Ikea, este executata pe comanda la atelierul Profesional Design.
de unde placutele de ceramica din bucatarie si baie? multumesc!
Vă sfătuim să luați legătura cu autorii amenajării pentru numele furnizorilor.
Amenajare frumoasa, ca toate cele postate de designist.ro. Totusi nu ma abtin sa fac o remarca: toate amenajarile contin un tablou sau altceva pe care scrie mare Home Sweet Home. E un pic redundant. Plus lipsa totala a operelor de arta, tablouri etc. Nu mai sunt la moda? Prefer oricand un tablou frumos si potrivit amenajarii, decat un colaj pe care scrie HOME….
S-a spus tot ce era de spus – arata incredibil. Am si eu, insa, o curiozitate. Ne puteti spune mai multe despre canapea? De unde a fost achizitionata?
Multumesc!
Buna, Emil. Iti sugeram sa iei legatura cu biroul de arhitectura Archivity pentru mai multe detalii. Datele lor de contact sunt aici: http://archivity.ro/contact/
Buna, Anca! Multumim pentru aprecieri. Cat despre remarca ta, stilul amenajarii este, fireste, o optiune personala, asa ca presupunem ca aceasta a fost alegerea proprietarilor mansardei. Preferintele noastre, ale tuturor, difera si unii ar spune ca tocmai in asta consta frumusetea vietii, nu? 🙂
Arata foarte foarte bine si aerisit! Cat a costat amenajarea cu totul (designerii + toate elementele)?
Buna, Anca! Designerii apartamentului cu siguranta iti pot da mai multe detalii.
Canapeaua este de la firma Karup.
On a side note, chiar nu pricep de ce oamenii ăștia nu pot sa spună direct genul asta de informație, de parca noi trăim sub o piatra și nu putem sa găsim oricum informația, și fără ajutorul arhitecților … cred ca ar avea mai mult de câștigat la nivel pr dacă ar fi mai deschiși, dar asta e umila mea părere 🙂
Buna, Laura! În cazul proiectelor pe care le prezentăm, nu avem întotdeauna acces la informațiile legate de furnizori. Acesta este motivul pentru care, în anumite situații, îi ghidăm pe cititori către autorii proiectelor. Nu este o alegere între “a fi deschis” sau “a nu fi deschis”. Sunt cazuri în care sursele obiectelor sunt confidențiale. Precum rețeta secretă a unui chef. Acolo unde avem informațiile, menționăm brandurile sau magazinele. În plus, tot din motive de PR, avem libertatea să decidem dacă vrem să menționăm public un anumit brand/magazin sau nu. “Oamenii ăștia” sunt o echipă foarte mică și pasionată, care le face pe toate aici, la Designist.ro. Știm că dăm impresia că suntem o armată de oameni. Făra ei, acest website, care ne inspiră comunitatea de peste 7 ani, nu ar mai exista. Întregul conținut original pe care îl creăm este gratuit, oricine poate ajunge la el, atât cât este și dacă dorește să-l acceseze.
Buna ziua, îmi puteți spune va rog frumos de unde este lustra din dormitor? Totul este frumos, luminos și cu bun gust!
hello! arata superb, felicitari! intrebare, puteti va rog sa imi spuneti unde a fost facuta biblioteca din metal/ separatorul de langa canapea? merci frumos!
Bună! Ne bucurăm că îți place! Pentru mai multe detalii despre mobilier, te rugăm să contactezi echipa de arhitecți.