Între mare și cer, într-un turn medieval. Vacanța în cel mai sudic punct al Greciei.

Spui Grecia, spui mare, soare, plajă… ok, și stânci. Dar vacanță într-un turn medieval nu prea spui. 🙂 La început de săptămână vă purtăm până la Capul Tainaron (i se spunea și Capul Matapan), cel mai sudic punct al Greciei și, în același timp, al Europei continentale.

37Tainaron Blue - Grecia - Designist40Tainaron Blue - Grecia - Designist42Tainaron Blue - Grecia - Designist

Ai ajuns în peninsula Mani (în sudul Greciei), ai cărei munți ce coboară abrupt spre mare i-au și imprimat o arhitectură unică: aproape 800 de turnuri din piatră, fiecare cu povestea lui, încă rezistă pe stânci. Cele mai multe au fost consturite între 1770-1830, dar spre sud turnurile au continuat să apară până spre 1880.

3Tainaron Blue - Grecia - Designist

1Tainaron Blue - Grecia - Designist2Tainaron Blue - Grecia - Designist38Tainaron Blue - Grecia - Designist

Care era scopul lor? Apărarea, dar și extinderea puterii stăpânitorilor locali. Amplasate de multe ori la răscrucea unor drumuri importante, turnurile de piatră, denumite “xemonia”, le apărau teritoriul de orice posibile atacuri. Iar faptul că erau consturite din piatra de pe munți le făcea insesizabile din depărtate, ceea ce ținea pirații la distanță.

Ajung până la 20 de metri înălține și au între 3 și 5 niveluri. Iar în vremuri de pace, erau folosite ca locuințe private.

5Tainaron Blue - Grecia - Designist6Tainaron Blue - Grecia - Designist

39Tainaron Blue - Grecia - Designist

30Tainaron Blue - Grecia - Designist

Tainaron Blue continuă povestea unui turn medieval în vremuri de pace, transformat, cu peste un secol mai târziu, într-un superb hotel. Proiectul este semnat de arhitecții Kostas Zouvelos și Kassiani Theodorakakou. Turnul are doar câteva camere – distribuite pe verticală în două apartamente și o cameră dublă -, iar austeritatea lui devine spectaculoasă în acest peisaj. Anul acesta și-a trecut în palmares un premiu special în cadrul 100% Hotel Design Awards 2015.

Cu siguranță ar merita și unul pentru restaurare & reconversie.

8Tainaron Blue - Grecia - DesignistRecepția și zonele comune.

41Tainaron Blue - Grecia - Designist 29Tainaron Blue - Grecia - Designist 32Tainaron Blue - Grecia - Designist

14Tainaron Blue - Grecia - Designist

Când spui Grecia, spui, aproape indiferent de anotimp, turism. Cum suntem mai mult ca siguri că agitația din nord nu e pentru tine, imaginează-ți cum e să nu ai decât câțiva vecini de plajă. Și să fii pe creasta munților, de la răsărit la apus, dar și la mare. Cât despre cele câteva camere, asemenea unor chilii de design, nu spunem decât că dezvăluie austeritatea ca lux.

7Tainaron Blue - Grecia - Designist 12Tainaron Blue - Grecia - Designist

20Tainaron Blue - Grecia - Designist 21Tainaron Blue - Grecia - Designist

26Tainaron Blue - Grecia - Designist

36Tainaron Blue - Grecia - Designist 28Tainaron Blue - Grecia - Designist Într-unul dintre cele două apartamente34Tainaron Blue - Grecia - Designist 35Tainaron Blue - Grecia - Designist

Priveliștea de pe terasă sau din piscină… le e destinată zeilor. Nu degeaba se spune că locul își ia numele de la Taenarus, fiul lui Zeus, care a construit aici propriul oraș – Taenarum. Legenda povestește și despre un sistem de peșteri al zonei, ce reprezenta, de fapt, poarta către Hades (lumea de dincolo).

10Tainaron Blue - Grecia - Designist 11Tainaron Blue - Grecia - Designist 13Tainaron Blue - Grecia - Designist 15Tainaron Blue - Grecia - Designist

31

Nu ne putem limita și vă dedicăm o serie de vederi… cu șezlong și piscină:
16Tainaron Blue - Grecia - Designist 17Tainaron Blue - Grecia - Designist 18Tainaron Blue - Grecia - Designist 19Tainaron Blue - Grecia - Designist 22Tainaron Blue - Grecia - Designist

Cum și legendele se updatează, noi spunem că ai ajuns la poarta Raiului și nu a Hades-ului. 🙂 Iar călătoria spre Paradis, pe lângă faptul că nu e chiar atât de lungă (doar Grecia e ici-colea), mai e și una al cărei bilet cu siguranță poate fi plătit în această viață. Pe scurt, dacă nu mergi în sezon, prețul pentru camera dublă este, începând cu 15 septembrie, de 119 euro/noapte! Asta și datorită ofertei speciale dedicate deschiderii turnului – e un pont nou-nouț. 🙂

23Tainaron Blue - Grecia - Designist

24Tainaron Blue - Grecia - Designist 25Tainaron Blue - Grecia - Designist 31Tainaron Blue - Grecia - Designist 33Tainaron Blue - Grecia - Designist

Călătorie frumoasă spre Raiul din Tainaron!
Alte recomandări cu design all inclusive din Grecia, aici.

9Tainaron Blue - Grecia - Designist

Fotografii: prin Tainaron Blue Retreat (George Meitner Photograpgy)

2 Comments

  1. romanita

    in sudul peloponesului sunt foarte multe locatii care ofera aceste privelisti superbe si multe hoteluri, vile in acest stil: case de piatra, decorate minimalist la interior. toata zona merita vizitata, sunt foarte multe locuri interesante.

  2. Iti multumesc pentru scurta vacanta in grecia…imagini de vis care doar in poze le vezi:D. am fost in grecia. dar iti multumesc pentru inca o vacanta scurta,,,,

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog