5 locuri în care să te cazezi cât convingi primăvara să vină încă din februarie (hint: și o călătorie la Málaga)
La început de ianuarie, când era ger chiar și în Bucureștiul ăsta excentric de cald acum, o parte dintre noi, cei din echipa Designist.ro, am hotărât să contrazicem calendarul. Așa că am urcat într-un avion cu destinația: mare și mult soare! Nu ne-am îndepărtat prea mult de casă, de fapt – nu e nevoie să ajungi până prin Asia de Sud-Est ca să schimbi paradigma iernii. E suficient să ai câteva zile libere și să zbori spre sud, în Spania. De exemplu, chiar în orașul în care s-a născut Picasso, în Málaga, unde am grăbit primăvara, ba chiar și un început de vară 🙂 . Iar dacă tot am ajuns acolo, ne-am gândit să-ți scurtăm și ție timpul de pregătire a călătoriei și am făcut o listă cu 5 locuri designist în care să te cazezi – 4 Airbnb-uri + 1 hotel. Și soare, și design mmmmmm! Forul Roman din Centrul vechi al orașuluiLa Castelul Gibralfaro, cu vedere la pescăruși și marea Mediterană Solaga Sebastián Souvirón – sus, în design Începem legătura cu Málaga la înălțime, pe o terasă cocoțată deasupra Calle Sebastián Souvirón – este terasa apartamentului Solaga, pe care îl poți închiria în regim Airbnb. Ne-a plăcut mult cum fac toate clădirile de vizavi ocol în jurul ei, ca niște gărzi de corp 🙂 . Dacă ai chef de bălăceală, pe lângă mare, poți să încerci și varianta jacuzzi-ului de pe terasă – îl vezi în imaginea de mai jos, prin fereastră. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să te limitezi doar la terasă, nici interiorul nu este mai prejos. De exemplu, dacă nici dormitorul acesta cu baldachin nu spune vacanță și libertate, atunci nu știm ce o face. În afară de el, mai ai de ales între încă 5 dormitoare din același apartament. Halcyon Days – lumină, lumină, de o mie de ori lumină Dacă am face vreodată o contabilizare a celor mai întâlnite cuvinte din textele noastre de pe Designist.ro, cu siguranță că lumină ar prinde un loc fruntaș. Asta pentru că ni se pare că este unul dintre “păpușarii” oricărei amenajări, cea care îmblânzește sau accentuează, alături de materiale, forme, cromatică și texturi. Iar în ceea ce privește apartamentul Halcyon Days din Málaga, ferestrele largi și ușile vitrate sunt un adevărat covor roșu pentru lumina care inundă încăperile – oh, și cât sunt de frumoase! 🙂 Și ce coincidență simpatică: numele apartamentului (de 4 stele, așa cum îi spune site-ul), Halcyon Days, vine de la perioada cu vreme caldă și calmă din ziua solstițiului de iarnă. Deci exact primăvara venită mai devreme, așa cum spuneam și noi inițial 🙂 . Corpurile de mobilier, parchetul, ba chiar și mochetele și tâmplăria, totul confirmă efectul ăsta cald al luminii solare din întregul apartament – fără culori tari, totul lin și senin. Ne-a plăcut încâlceala de becuri din living – o găsești și în biroul nostru 🙂 . Ah, și multele plante din fiecare colț – lumina nu putea fi irosită. Dacă plănuiești o ședere la Halcyon – apropo, se află chiar în centrul orașului, pe Calle Puerta del Mar, ține minte că apartamentul are 8 camere, deci convoacă-ți toată gașca de prieteni 🙂 . Nomeolvides Málagaflat – Málaga industrială La doi pași de Plaza de la Merced și de restuarantele cu tapas, nu departe de Mediterană și de port, chiar în noua clădire Nomeolvides (care îi dă și numele), apartamentul la care am ajuns acum găsește loc pentru cărămida aparentă, ramele metalice și stilul industrial la care nu te-ai aștepta în mijlocul unei vacanțe continue, cum e Málaga. Ți-l recomandăm pentru un city break în cuplu pentru că suprafața apartamentului nu e foarte mare, dar găsește soluții ingenioase pentru compartimentări suplimentare. Iloftmalaga Premium Centro Histórico – plaja fresh din mijlocul orașului Lumina e unul dintre personajele principale și în ultimul apartament Airbnb pe care ți-l arătăm – explicabil: e împrejmuit de o multitudine de ferestre și e un spațiu deschis și foarte alb (cu niște tușe fresh de verde). Forma rotunjită a loftului, stâlpii de susținere din lemn și căpriorii care formează o umbrelă uriașă ne-au făcut să ne gândim la o casă adusă în oraș direct de pe plaja mediteraneană. Iar dacă nu plănuiești o pauză de la dietă, trebuie să știi că nu va fi atât de simplu: Iloftmalaga Premium Centro Histórico se află în zona Atarazanas, în apropiere de piața centrală a orașului, plină de brânzeturi, fructe de mare și tapas. Miaaam! 🙂 Hotel Palacete – vibe-ul spaniol Plimbarea noastră virtuală prin Málaga se încheie în patio-ul Hotelului Palacete – cât să simțim vibe-ul designist de clădire spaniolă. Un fel de teasing la ce o să tot vezi prin orașul lui Picasso: există astfel de clădiri la tot pasul în centrul vechi, numai bune pentru Instagram-at 🙂 . Vacanță frumoasă! Fotografii: Elis Popescu și prin apartamentele menționate |