Dacă m-ai fi întrebat acum o lună care e primul cuvânt ce-mi vine în minte când aud Covasna, aș fi spus, pe nerăsuflate, “pâine de Covasna”. 🙂 Foarte sincer, alte repere de asociere nu aveam… În afara unei călătorii, de acum doi-trei ani, când într-un weekend am trecut munții, am ajuns în Sfântu Gheorghe, ne-am aventurat într-un sătuc din apropiere de Valea Crișului parcă (unde sătenii se uitau curioși la noi în timp ce era clar că habar nu avem ce căutăm și unde mergem), ne-am cazat până la urmă în Tușnad, deja în celălalt județ, iar a doua zi ne-am petrecut-o la lacul Sfânta Ana. Și, da, a fost frumos, așa cum sunt toate călătoriile neplanificate, în care totul e o nouă surpriză de absorbit.

Panorame de Covasna

Nu-mi imaginam pe atunci că după aproape trei ani voi reface traseul, de data asta cu scop și ghidat, iar că pe unde hoinăream fără direcție, aveam să descopăr câteva minunății pentru care alții bat mări și țări. Iar dacă m-ai întreba acum, după trei zile pline petrecute în Covasna la sfârșit de octombrie, ce-mi vine instant în minte când aud numele acestei zone, aș răspunde simplu: autentic, firesc.

Casele Prințului Charles din Valea Zălanului

Poate părea puțin prea “simplu” să descrii prin doar două cuvinte, adesea “vândute” prea ușor, un loc cu care ai rezonat destul de profund. Pentru turismul din România, autentic și firesc înseamnă însă foarte mult. Poți începe cu o vizită pe acest nou site – ViziteazaCovasna.ro, ca să-ți dai seama că nu vorbim de acel turism “românesc tradițional” și acel tip de promovare “so last decades”, care pe cei mai mulți dintre noi ne-a făcut în mod repetat s-o luăm spre alte țări în vacanțe.

Dacă te încăpățânezi, cu siguranță poți experimenta și jumătatea seacă a paharului. Dar nu ai de ce, nu în Covasna. Iar apropo de sfaturile prietenilor – “dacă e atât de fain și atât de aproape, și totuși accesibil, mai bine țineți doar pentru voi” 🙂 -, nu ne facem griji: știm că locurile cu adevărat speciale își aleg oamenii pe măsură. Nu te-ai caza în casele Prințului Charles, din Valea Zălanului, sau în casele Contelui Kalnoky, din Micloșoara, dacă nu ai rezona cu valorile autentice a ceea ce au construit aici. Nu ai avea cum.

Intrarea în casele din Valea Zălanului

Am călătorit împreună cu Răzvan Pascu, la invitația Asociației Travel Focus și a Asociației de Promovare a Turismului din județul Covasna. În primele cinci minute ale călătoriei, într-un scurt “Știați că…” prietenos despre unde o să ajungem, ne-a lovit cuvântul “mofetă”. Deși sună a animăluț sau a instrument medical, după cum ne-am dat cu părerea, nu e nici una, nici alta. Covasna e plină de mofete, emanaţii de bioxid de carbon, provenite din activităţi postvulcanice – mană cerească și la îndemână, în natură, pentru toți cei cu circulație periferică proastă, de exemplu. Datorită proprietăților de revigorare e înpământenită local ca fiind și cel mai bun afrodiziac natural. 🙂 Iar curiozitățile călătoriei nu se opresc aici. Continuă… firesc.

De ce să bați un drum, cu zgâlțâituri, prin pădure ca să ajungi în sătucul din Valea Zălanului, unde semnalul la mobil se pierde, ca și internetul? Pentru a experimenta, măcar pentru câteva zile, viața de care nu mai ai timp în oraș. Viața aceea în care toate luminile din sat se sting de pe la 8-9 seara, în care auzi cum se mișcă frunzele în copac, în care ai tot timpul să te uiți la bârnele de deasupra capului, cu toate crestăturile lor peste care au trecut atâtea mâini și atâția ani. Viața în care dimineața începe cu o plimbare pe deal, în care orice frunză strânsă în mână are cu totul alt miros. Viața în care oamenii spun exact ceea ce vor să spună. Și nu pentru că ești invitatul lor. Ci pentru că așa-și vorbesc. Se cunosc cu toții, nu prea au ce să-și ascundă.

În presa de la noi și nu numai, Valea Zălanului a fost (uneori parcă prea zgomotos) asociată cu Prințul Charles și toate întrebările: “ce face, ce-i place, unde merge etc.?”. Cu siguranță, fără aportul Contelui Kalnoky, prietenul Prințului, pe care am avut și onoarea să-l cunoaștem, Micloșoara și Valea Zălanului nu ar fi arătat la fel. Pe scurt, nu am putea povesti acum astfel despre ele.

În casa unde iei masa, în Valea Zălanului

Exemplul comunitar pe care îl oferă Contele Kalnoky restaurând impecabil casele vechi ale familiei sale și nu numai, din Micloșoara, transformându-le practic într-un câștig pentru comunitate (căci localnicii sunt angajați aici, produsele lor sunt cumpărate, iar cele create de meșteșugari promovate într-un mic boutique pentru turiști) va fi unul cu bătaie lungă și  sănătoasă pentru zonă. Iar impactul lui s-a făcut deja simțit și a conturat o aură (acel altfel) de care alte zone ale țării nu se pot bucura la fel de autentic.

În camera Prințului The Royal Bath

Când te vei caza la casele Prințului Charles din Valea Zălanului sau la casele Contelui Kalnoky, din Micloșoara, cel mai probabil nu-i vei întâlni pe cei doi moștenitori cu sânge albastru – dacă asta urmăreai :). Dar vei cunoaște oamenii fără de care investiția lor aici nu ar fi fost posibilă – nu s-ar fi susținut firesc. În cele câteva zile am cunoscut o familie și alți câțiva oameni din Valea Zălanului. Ei ne-au gătit, cu ei am frământat pâinea, ei ne-au dus sus pe deal și cu ei am făcut grătar, ei ne-au servit, ei ne-au cântat și dansat așa cum fac pentru toți sătenii (cu toții un pic peste 100 de locuitori) duminica, la Căminul Cultural (!). Da, pentru că totul se întâmplă în comunitate: nu la televizor și nu pe internet. Antena de telefonie nu le-a plăcut cum dă în mijlocul satului și au cerut să fie mutată spre intrare.

Préda Barna (jos) și tatăl său (sus). Alături de câinele lor și poneii Prințului. Una dintre casele de oaspeți din Valea Zălanului, cumpărate de Prinț, a aparținut familiei lor.

Firescul, sinceritatea și bucuria nu pot fi mimate. Credeau în ceea ce făceau, în ceea ce erau, cu siguranță nu-și puneau astfel de întrebări și-ți umpleau ție, uneori stresat de atâtea gânduri contradictorii, starea cu acele valori esențiale (singurele care contează), la care ajungi după ce te-ai eliberat de toate nimicurile, prejudecățile și complicațiile inutile.

Nu voi avea cum să uit familia lui Préda Barna, tânărul care a ales să creeze un Muzeu în casa bunicilor săi. Asta în condițiile în care abia dacă mai sunt tineri rămași în Valea Zălanului. Barna (sau Barni, cum pronunțam noi diminutivul) a creat totul de la zero, adunând de la săteni obiectele de care nu mai aveau nevoie. Le-a scris poveștile, iar când am vizitat Muzeul, bunicul lui a venit și ne-a povestit despre casă, o altă rudă ne-a cântat la vioară, familia, pe care urma să o revedem și în următoarele zile în diverse roluri, ni s-a alăturat.

I-aș recunoaște pe fiecare dintre ei, oriunde i-aș vedea.

Préda Barna, tânărul care a ales să creeze un Muzeu în casa bunicilor săi.

Și bunicul său

Experiența din Valea Zălanului și Micloșoara a fost în primul rând despre tot ce ar trebui să prețuim și să păstrăm uman și natural. Sau firesc și autentic.

Iar povestea va continua cu traseele care adaugă alte și alte nuanțe ținutului conacelor, al pădurilor și al oamenilor care ne amintesc ce înseamnă o comunitate.

Contele Tibor Kalnoky care ne-a introdus în casele familiei sale, din Micloșoara, restaurate și transformate în case de oaspeți:

În final, încă trei imagini din plimbarea plin Micloșoara, ca să fie tabloul trecut-prezent complet:

Fotografii: Alex Boghian