Cine spune că e greu să cumperi cadouri pentru bărbații din viața ta?

Suntem o echipă compusă exclusiv din femei, cu excepția fotografilor cu care lucrăm, așa că – trebuie să recunoaștem – ne bucură întotdeauna gândul că există atâââââtea variante de cadouri special create ca să ne fie pe plac. Totuși, poate cunoști și tu sentimentul de la cealaltă extremă: strângerea de inimă pe care o ai atunci când știi că trebuie să cumperi cadouri pentru un domn din viața ta și ai așa de puține variante la dispoziție. Mai ales că nu-ți dorești orice cadou: trebuie să fie și practic, și personal, și special. Prin urmare, dacă nici tu nu ți-ai terminat cumpărăturile de Crăciun pentru bărbații din viața ta, avem noi câteva idei. Le găsești pe toate pe My-man.ro, un magazin online care își propune să arate că nu trebuie să fie atât de dificil să găsești cadouri manly :).

Pentru cel cu multe planuri

My-man.roNu e obligatoriu să îl folosească pe post de jurnal, chiar dacă acesta îi e numele – mai precis, jurnal medieval. Dar celor obișnuiți să-și organizeze gândurile și programul în fața unei foi albe, jurnalul lucrat și cusut manual, îmbrăcat în piele naturală, s-ar putea să le provoace un zâmbet încântat 🙂 . Piesa are 200 de pagini cu margini neregulate, hârtia este marmorată, iar cusăturile sunt “longstitch”, pentru un plus de autenticitate.

Pentru cel cu…condei 🙂

My-man.ro…dar fără unul elegant momentan 🙂 . Setul de stilou și cerneală pe care l-am găsit pe My-man.ro poate fi completarea cadoului de mai sus, dar nu neapărat. Este fabricat în Italia, are finisaje de metal și carbon, iar vârful peniței este fabricat din iridium, pentru mai multă rezistență.

Pentru cel cu îndemânare

My-man.roRecent am revăzut serialul “Mad Men”, un omagiu cinematografic adus anilor 1960, așa că s-ar putea să fi fost influențați de imaginea lui Don Draper când am ales acest cadou din portofoliul My-men.ro. Dar dincolo de asta, port-tutunul din piele este un accesoriu perfect pentru cei care sunt suficient de îndemânatici și dedicați ca să își ruleze singuri țigările. Unde mai pui că este făcut din piele întoarsă moale și are spații special create pentru filtre și tutun.

Pentru cel care plănuiește o nouă călătorie

My-man.roProbabil că nici tu nu ai mai rotit un glob pământesc din școala generală, dar nu-i așa că arată fermecător? 🙂 Globul are suport de lemn și picior de metal, iar harta este creionată în nuanțe de gri, ca să nu “bruscheze” gama cromatică a biroului, oricare ar fi aceasta.

Pentru cel care visează să zboare

My-man.roDar nu într-un avion de linie, ci într-unul de erou național (francez). Este vorba despre replica avionului unuia dintre primii piloți francezi din Primul Război Mondial, Georges Guynemer. Piesa poartă supranumele de “Vieux Charles” (“Bătrânul Charles”), iar originalul este conservat la Muzeul Aero-spațial de la marginea Aeroportului Le Bourget, la nord de Paris. 

Găsești toate aceste cadouri pe My-man.ro.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed