FANGAI – o instalație creată de Martin Balint. De experimentat la RDW.

Acum aproape doi ani, vă povesteam despre o superinstalație semnată de Martin Balint – MEM-NON, găzduită de MNAC. Pe atunci 700 de perne redau, la atingere, 260 de sunete, iar fiecare vizitator devenea, prin simpla atingere a pernelor, compozitor.

Pentru că de vinerea trecută a început Romanian Design Week, o nouă instalație semnată Martin Balint, FANGAI – powered by glo iFuse, te așteaptă să o experimentezi în zona designului hibrid, din Piața Amzei, care găzduiește anul acesta festivalul dedicat designului românesc. Mai ai timp până pe 5 iunie! Îți povestim imediat de ce merită să interacționezi cu ciupercile extrasenzoriale, cum le-am denumit noi, create de Martin.

1FANGAI - Martin Balint - RDWDe ce e întuneric? Pentru că luminile se aprind odată ce calci pe senzorii din podea și tot atunci sunetele ce par să cadă din porii iluminați ai ciupercilor se intensifică. Ne-am simțit ca Alice în tunelul ce duce în Țara Minunilor. Numai că senzația de cădere a fost acum înlocuită de una de completă reverie – luminile se sting și se aprind ca-ntr-un vis, iar sunetele se intensifică. La un moment am alergat un pic prin instalație, curioși să vedem câte lumini aprindem deodată și ce sunete mai provocăm. 😉

Era aproape ireal că putem fi în mijlocul unei simfonii, sub ciuperci extrasenzoriale, la doi pași de lumina ce curge prin luminatorul clădirii pieței.

2FANGAI - Martin Balint - RDW

E mult mai întuneric înăuntru, dar, ca să vă arătăm cât de fain sunt lucrate ciupercile, am schimbat setările aparatului foto.

3FANGAI - Martin Balint - RDW

De ce vă îndemnăm să intrați? Nu se întâmplă des în oraș astfel de instalații interactive, iar conceptul de design hibrid este încă la început la noi. Chiar am fost plăcut impresionați să descoperim această nouă secțiune la Romanian Design Week. Veți regăsi proiectul lui Martin și sub semnătura Hippos Design, asta pentru că Martin este creative partner la agenția HIPPOS, specializată în livrarea de experiențe memorabile consumatorilor prin design multidisciplinar.

De ce vorbim despre design hibrid în cazul instalației de light&sound design?
Ne explică Martin imediat cum a creat acest nou “limbaj”:

Designist: Cum au fost create “ciupercile”? Vreo aluzie la The Magic Mushroom? 🙂

Martin Balint: FANGAI face parte dintr-o serie de lucrări în care explorez percepţia umană asupra naturii prin intermediul tehnologiei. Mă atrag foarte mult excepţiile în biologie. Aşa cum pentru instalaţia precedentă descoperisem un exemplar ginandromorf (jumătate mascul, jumătate femelă) dintr-o familie de fluturi, de această dată m-am oprit asupra unei caracteristici la ciuperci, şi anume faptul că sunt o tipologie de plante fără clorofilă, deci care nu au nevoie de lumină pentru a se hrăni.

Mi-a plăcut mult ideea de plantă fără fotosinteză şi de aici am început să dezvolt conceptul lucrării. Apoi m-a atras ideea de a interpeta sunetele pe care le produc sporii ciupercilor, sunete pe care în mod normal urechea umană nu este capabilă să le perceapă. Forma pentagonală a venit, în schimb, în urma nevoii de a face legătura între organic şi tehnic, între formele neregulate din natură şi geometrie. În timp ce făceam research pentru ce tehnologie aş putea folosi pentru a transmite acest concept, am descoperit un produs nou – becul cu difuzor încorporat Pulse de la Sengled, care a câştigat premiul pentru inovaţie la CES 2015 -, ce a funcţionat perfect pentru FANGAI.

Aşadar, îmi pare rău să va dezamăgesc, dar lucrarea nu are legătură cu nimic halucinogen, sau cel puţin nu aceasta a fost intenţia. 🙂 E mai mult ideea de a vedea cum poate funcţiona un corp de iluminat sonor, inspirat de paradoxul ciupercilor în relaţia lor cu lumina, şi de a-l folosi într-o experienţă perceptivă interactivă.

Din punct de vedere tehnic, FANGAI conţine becuri LED cu difuzor încorporat, senzori ultrasonici, Arduino, o placă de sunet, un computer, un sistem audio 4.1 pentru redarea sunetului din fundal şi softul Max MSP care controlează toate componentele interactive.

4FANGAI - Martin Balint - RDW 6FANGAI - Martin Balint - RDW

Unde au fost produse lămpile? Foarte fain finisat abajurul metalic!

Am trecut prin mai multe etape de prototipare, de la carton, la plastic până la metal. A trebuit să încerc mai multe materiale pentru a obţine un anumit tip de amplificare sonoră. Plus că forma de trunchi de piramidă pentagonală, deşi pare o formă foarte uşor de produs, prezintă foarte multe impedimente tehnice care cumva m-au constrâns să experimentez cu mai multe tipuri de materiale şi finisaje. Într-un final, lămpile au fost produse din metal şi satin poliester printat, într-un atelier autohton specializat în producţia de obiecte în serie limitată.

8FANGAI - Martin Balint - RDW

Cât timp ți-a luat să creezi sunetul, care intervine mereu diferit în cadrul instalației? Cu ce alți designeri/artiști ai colaborat pentru implementarea conceptului?

Sound designul a plecat de la ideea de a găsi obiecte uzuale care pot produce sunete repetate, precum cărţile răsfoite, grătarul unui ventilator, tăvi zimţate de tartă, strecurători, elemenţii de la calorifer, coji de alune fărâmiţate etc. Era important să folosesc sunete acustice care ulterior să fie procesate astfel încât să obţin o atmosferă cât mai organică şi cavernoasă. Toate sunetele din instalaţie au fost înregistrate cu Dan Ştefan Rucăreanu şi Ştefan Damian la Smart Sound Studios.

Într-o noapte am târât până la studio o valiză plină de tot felul de cărţi, de la Metamorfoza lui Kafka până la poemele lui Beaudelaire, tăvi, grătare şi alte astfel de obiecte şi am început să experimentăm în spiritul muzicii concrete, fără intenţia de a obţine o partitură concretă, ci aranjamente sonore care să poată transmite prin analogie ideea de spori de ciupercă. Apoi, împreună cu Dan şi Ştefan am dezvoltat conceptul sonor şi tehnic pe structura instalaţiei, folosind tot felul de scheme auditive care ar fi putut funcţiona în spaţiul expozitiv. Colaborarea cu Dan şi Ştefan m-a ajutat mult să obţin o dinamică organică, care se schimbă de fiecare dată în funcţie de cum te mişti în spaţiul instalaţiei.

Pe partea de implementare, ca de obicei, am avut suportul echipei de la HIPPOS DESIGN, deja obişnuită cu iniţiativele mele artistice: Emanuel Clonda – coordonator proiect, Tania Ignat – design project manager, Andreea Gurban – 3D/video artist, Alexandru Manea – dtp, Bogdan Domnescu – logistics. Partea de programare şi electronică a fost asigurată de Alin Jderu.

5FANGAI - Martin Balint - RDW

Cât a durat montarea instalației în cadrul Romanian Design Week?

Montarea a durat câteva zile. A fost nevoie de ceva timp să calibrăm în spatiul expozitiv atât lumina si sunetul, cât si senzorii, astfel încât să putem obține atmosfera dorită inițial.

3Instalatie-interactiva-Martin-Balint---RDWInstalația a fost pusă “în scenă” cu sprijinul glo iFuse. Și, dacă tot suntem la capitolul inovație și design hibrid, e cazul să vă povestim despre noul produs lansat în premieră în România de British American Tobacco. Așa am aflat că țara noastră a fost prima din lume aleasă de BAT pentru lansarea glo iFUSE, un produs hibrid, cu design futurist, care combină tutunul cu tehnologia electronică de ultimă generație.

Noul produs hibrid Kent glo iFUSE, cu tutun și lichid cu nicotină, nu arde, astfel atât consumatorii, cât și cei din jurul lor se pot bucura de o altfel de experiență, fără fumul, scrumul și mirosurile asociate fumatului.

Dispozitivul glo iFUSE și capsulele Kent Neopods sunt deja disponibile pe piață, din aprilie, prin intermediul platformei www.exploreglo.com și magazine selectate din București. Nu că încurajăm fumatul, dar chiar arată futurist!

box_s hostess_1_s kent_1_s

Pentru că de la instalația lui Martin am plecat, încheiem cu un teaser. Și cu recomandarea de a merge să o experimentați live în Piața Amzei, până pe 5 iunie.

Fotografii: prin Martin Balint și BAT

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed