Benvenuti a Casa Di Peroni: descoperim cele 9 proiecte de design românesc care exprimă eleganța stilului italian
La începutul lui octombrie, Peroni Nastro Azzurro, împreună cu Dizainăr anunțau un concurs de design ai cărui finaliști urmau să semneze piesele de design ce vor da măsura eleganței și rafinamentului italian în Casa din Peroni. Inaugurarea Casei di Peroni, spațiul creativ dedicat iniţiativelor artistice inspirate de arta de a fi o gazdă desăvârşită, are loc miercurea aceasta, pe 25 noiembrie. Ingredientele stilului italian pe care le vom explora timp de trei săptămâni vor fi, pe lângă design, cucina italiana și cinematografia. Dar să le luăm pe rând, cu designul înainte. 🙂 Prima săptămână în Casa di Peroni este dedicată designului, iar noi abia așteptăm să vedem cele 9 proiecte materializate și să descoperim spațiul care le găzduiește. Finaliștii concursului de design lansat toamna aceasta, aleși în urma evaluării realizate de juriu şi a votului publicului, sunt Sorina Răsteanu (Ama 3D Printed Lamp), Maria Decu şi Mihai Dumitrache (Ghiaccio Table), Mircea Ilaș (Fotoliu Acustic), Mihai George Eugen (Ponte), Andreea Panait şi Alina Frunte-Lată (Layered Table), Mihai Țigleanu (Dinner Kit), Anca Manuela Fetcu Lupu (Uşa Benvenuti), Ștefania Țiplea (Solis 3D Printed Lamp), Ovidiu Subțire (Galleggiante Coffee Table). Sorina Răsteanu – Amma 3D printed lampMihai Țigleanu – Dinner KitAndreea Panait şi Alina Frunte-Lată – Layered Table. Un design versatil, ce vorbește despre ospitalitate și momente alături de prieteni.Ușa Benvenuti, un design Anca Fetcu, care îți dă senzația că ușa e mereu deschisă pentru cei dragi. De fapt, ea e închisă, însă recurge la un truc vizual de efect. Piesele de design au fost create în atelierul NOD Makerspace, sub supravegherea curatorului proiectului, Mihnea Ghilduş, iar designerii câștigători au avut ocazia să coordoneze şi să se implice activ în întregul demers, de la schiţă la obiectele finale de design, care ne așteaptă de miercuri în Casa di Peroni. Juriul care a evaluat lucrările înscrise în competiţie a fost alcătuit din Tamina Lolev (arhitect la Wolfhouse Productions și unul dintre coordonatorii proiectului NOD makerspace), Magda Sficlea (Șeful Departamentului de Design, Universitatea de Arte G. Enescu, Iași), Radu Baiaş-Wirth (absolvent UNArte, designer de produs), Ştefan Barutcief (Director de Creație la Pilotfish, Munchen), Dinu Dumbrăvicean (Șeful Departamentului de Design, UNArte București), Mihnea Ghilduş (fondator Dizainăr, lector UNArte București), Dragoş Motica (designer de produs) şi Marcel Klamer (freelancer). Mircea Ilaș – Fotoliu AcusticOvidiu Subțire – Galleggiante Coffee TableMaria Decu şi Mihai Dumitrache – Ghiaccio TableGeorge Eugen – Ponte Casa Di Peroni va putea fi vizitată zilnic în perioada 25 noiembrie – 17 decembrie, de la ora 12:00. Săptămâna dedicată designului va fi urmată, așa cum v-am zis, de cea dedicată cucinei italiana – Marco Magri va fi chef-ul restaurantului italian din incinta Casei di Peroni și curatorul acestei săptămânii; iar săptămâna cinematografiei îl va avea curator pe Tudor Giurgiu. Ceea ce înseamnă că în Casa di Peroni ți se pregătește un voiaj culinar sub forma celui mai special restaurant italian din București, la care îți poți face rezervare și desgusta preparatele din cele mai fine ingrediente asezonate de Marco Magri, chef-ul bucătăriei de la restaurantul Roberto’s din hotelul Athénée Palace Hilton. Guest star-ul Casei di Peroni este Federico Riezzo, mixologul oficial al Peroni Nastro Azzurro din Londra. Iar dacă nu ai gustat până acum un cocktail cu bere, în Casa di Peroni ți se pregătesc câteva mixuri care, și dacă nu ești neapărat fan cocktail-uri, te vor face atât de curios încât să vrei să le încerci. Îți dăm câteva exemple: Peroni Nastro Azzurro cu un amestesc de chilli si fructul pasiunii; bere Peroni cu cătină albă și suc de lămâie; Peroni Nastro Azzuro cu arome de portocale, grapefruit și Prosecco. Peroni La Piazza, cu gustul amar de Angostura, echilibrată de sucul de lămâie și condimentată de aroma de ghimbir. Dar experiențele abia încep: Răzvan Alexandru, maestru în bucătăria moleculară, va crea în premieră mondială un mousse de bere Peroni. Laura Lupu ne va iniţia în taina ingredientelor italiene de cea mai bună calitate, iar alături de Dan Adrian Ionescu vei crea primul tău spectacol interactiv de video mapping. Ștefania Țiplea – Solis 3D Printed Lamp Cum vă spuneam, abia așteptăm să vedem materializate proiectele de design câștigâtoare, să descoperim spațiul alternativ Casa di Peroni și să savurăm pe îndelete, timp de trei săptămâni, ingredientele care au făcut celebru stilul italian și care te vor inspira să fii o gazdă desăvârșită. Imagini proiecte: prin Peroni Italy |