Ne-am surprins deserturile preferate în fotografii designist, cu lumina tihnită a după-amiezii pe fundal

Impresia multora despre noi este că “bloggărim” de prin tot felul de locuri frumoase, fără stres & deadlines – legendă urbană care nu ne prea prinde deloc. 😉 Singurul punct în care nu greșesc este că, da, ne plac locurile fine din oraș, doar că nu avem deloc mult timp să zăbovim la cafea prin ele. 🙂 Dar, și când o facem, avem grijă ca ora să fie una “de aur”, de la lumină la toate detaliile pauzei. Unii spun că ora de aur se referă la crepuscul, însă pentru noi e o experiență care învăluie totul în jur și o legăm de după-amiezile în care to do-urile se termină mai repede și ne răsfățăm cât zarva orașului este încă în stand by.

6La Folie - foto ambianta - Designist

Despre cafeneaua La Folie, de pe strada Franceză numărul (cu noroc) 13, v-am mai povestit. În agitația Centrului Vechi, unde se intersectează multe dintre drumurile noastre, știm că vom găsi mereu aici o masă liberă, sub norișorul vesel din fundal. Și mai știm exact ce vom comanda. 🙂

În câteva cuvinte și mai multe imagini vă desfătăm cu ora noastră de aur, surprinsă într-o după-amiază ca aceasta, nu cu mult soare, dar cu aromele și vibe-ul ce îmbracă altfel ziua.

5La Folie - foto ambianta - Designist Nu există vizită fără Pavlova cu fructe. Atenție, poate da dependență. 🙂9La Folie - foto ambianta - Designist

Ai ajuns, te-ai așezat cu fața la vitrină, peretele din dreapta îți amintește să zâmbești, și faci asta după prima gură de limonadă, vine și cafeaua, vine și Pavlova cu fructe. Te uiți cu coada ochiului la Pavlova cu ciocolată a prietenei, râdeți și împărțiți, lumina e parcă mai caldă și minutele care alergau ca acele cântarului pe ecranul monitorului par acum diluate ca mierea în limonadă. 🙂

3La Folie - foto ambianta - Designist 4La Folie - foto ambianta - Designist 7La Folie - foto ambianta - Designist

Ați mâncat fiecare câte o prăjitură și, pe măsură ce strada Franceză devine din ce în ce mai animată, vă promiteți că data viitoare veți încerca ceva nou din meniu, ar fi a treia oară când Pavlova câștigă concursul ocheadelor în lista de noutăți și în vitrină…  Dar știind că, conform tradiției cam prea precise a orelor de aur, poate nu se va întâmpla, hotărâți din priviri că… acum e momentul, ceasul n-a bătut ora 18:00, degetul ia direcția vitrină și de acolo pe masă răsare o… verină. O Verine La Folie, de fapt.

10La Folie - foto ambianta - Designist

1La Folie - foto ambianta - Designist

Luminile sunt de-acum bine aprinse. Deși în spatele lor scrie “mai stai”, te ridici cu haina aproape pe tine, dar din spate mai auzi ceva. Că tot meniul La Folie poate ajunge la tine, oriunde ai fi în București. Adică nu trebuie să te întorci ca să iei ceva și pentru acasă, unde vei povesti cum iar te-ai răsfățat în ora ta. 🙂 Poți comanda atât preparatele dulci, cât și pe cele sărate și de pe site-ul cafenelei, și, mai nou, de la Foodpanda.ro și Oliviera.ro. Mai multe surse, mai multe șanse de… let go & enjoy. 🙂

Seară bună de-acum și la cât mai multe ore de aur… indiferent de oră!

Fotografii: prin La Folie

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed