Scurt curs de inspirație: apartament pe malul Mediteranei

Un lucru este clar: ca să trăim mai bine și mai frumos depinde până la urmă numai de noi. Însă la fel de clar este că arhitecții și designerii creează background-ul potrivit pentru asta. Te invităm la o scurtă lecție de stil, pe care ne-o dă un apartament din sudul Italiei, recent renovat by arh. Stefano Trapani.

Povestea amenajării m-a prins chiar de la început, de când am auzit motivul și ideea proiectului: transformarea unei locuințe de familie într-una destinată unui cuplu. El psiholog, ea manager, trecuți de prima tinerețe, au luat această hotărâre după ce copiii lor au plecat spre alte decoruri și au lăsat în urmă trei camere goale, care, traduse în termeni de design, înseamnă mult spațiu nevalorificat.

Aici a intervenit arh. Stefano Trapani, la recomandarea unor prieteni comuni ai familiei Zoccali, care le-a propus un apartament modern, confortabil, cu spații mari și deschise pentru destindere, întâlniri și petreceri cu prietenii. Așa că întâi și întâi au… picat niște pereți despărțitori, iar cele 3 dormitoare au fost transformate într-un salon lung, de 23 m.

Arhitectul a ales pentru conturarea noului interior un mix între vechi și nou, să dea acel rafinament matur și să personalizeze cu lucruri cool, artistice. Pereții și plafonul au fost vopsiți în alb, iar pardoselile sunt finisate cu marmură. Stefano a acordat o mare atenție proiectului de iluminat, format în mare parte din corpuri arhitecturale, cât mai discrete, dar de efect când vine vorba de calitatea și posibilitatea de orientare a fasciculelor de lumină.

Marea parte a mobilierului e compusă din piese mai vechi, pe care proprietarii le aveau deja și le îndrăgeau, fiind antichități din familie, ca setul clasic cu sofa și fotolii albe, masa de bucătărie, covoarele și câteva tablouri.

Printre obiectele vechi Stefano a strecurat atent și obiecte foarte moderne, contrastante, piese din metal sau sticlă, cum sunt măsuța din living, noptierele sau lustra cu pahare din bucătărie, toate achiziționate de la brandurile Cattelan, B&B Italia și Foscarini.

Bibliotecile albe, pufurile din piele împletită și tablourile moderne sunt și ele elemente noi.

În contrast cu placările din restul casei, podeaua bucătăriei a fost finisată cu plăci din cauciuc ciocolatiu.

Mi s-a părut foarte frumos și interesant felul în care arhitectul a integrat în designul casei pasiunea proprietarilor pentru lectură și a valorificat chiar și spațiile înguste de lângă fereastra dormitorului pentru a depozita cărți.

O altă superidee este decorul este băii matrimoniale, foarte simplu și aerisit, minimalist, aproape Zen. Cada finisată pe margine cu lemn masiv, iar la interior cu mozaic verde e de vis, nu-i așa?

Mie, trăind într-o astfel de casă, mi s-ar părea viața mai bună și mai frumoasă, de aceea zic că merită să luăm câteva noție din ideile arhitectului. Promit să revin cu mai multe exemple stylish semnate de Stefano Trapani.

Foto by Alessandro Azzara

One Comment

  1. Mika

    Da, e ceva spațiu aici…

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed