Situația e roz: suntem într-o mansardă bucureșteană gândită ca loc de relaxare și visare.

Cât de roz? Cât pentru 70 mp! Ceea ce dă spațiului, încă de la prima vedere, impresia unui cocon catifelat, confortabil și luminos, cu rotunjimi pastelate și piese-accent care răsucesc termometrul cromatic. Suntem într-o mansardă dintr-un cartier rezidențial aflat în preajma Lacului Străulești, unde echipa Jooca Studio a rezolvat neajunsurile unui pod separat de viața de zi cu zi a casei, pe care l-a transformat apoi într-un spațiu destinat pauzelor.

“Mansarda este cea mai nouă parte a unei case cu parter și etaj. În proiectul inițial, mansarda nu era gândită ca spațiu de locuit, nu exista acces către aceasta și nu era izolată. În primă instanță, clienții au improvizat o scară metalică pentru acces, apoi au intervenit cu o izolație corespunzătoare și cu sistemul pentru încălzire prin pardoseală. Din acel punct a început și proiectul nostru”, ne-au povestit arhitectele.

Structura mansardei a fost prima supusă transformărilor: echipa a placat pereții cu gips carton și tencuială, iar grinzile existente au fost îmbrăcate cu lemn stratificat, așa încât mansarda să își păstreze înălțimea, dar să-și crească rezistența.

Scara, balustrada și grinzile din lemn stratificat au fost produse și montate de echipa MBG.

Spuneam că podul inițial fusese desprins de viața cotidiană a casei, așa că avea nevoie de o cale de acces clară și sigură. Scara metalică improvizată de proprietarii casei în primă fază a fost următoarea pe lista transformărilor: arhitectele au refăcut-o din același lemn stratificat în care au îmbrăcat grinzile mansardei. De aici a rezultat și mâna curentă: o compoziție din lamele de lemn stratificat, cu o lungime de 8 m, care securizează scările și urcă de la parter până la mansardă.

Cei 70 mp ai mansardei și-au asumat rolul de spațiu de relaxare bifând funcțiuni diverse, dar introduse în același cadru. Asta pentru că arhitectele au optat pentru o suprafață fluidă, aerisită, fără niciun perete de compartimentare.

Canapeaua și ottomanul vin de la Super Sofa. Corpurile de iluminat au fost furnizate de Luminna. 

Canapeaua roz este gazda principală a amenajării, cea care te întâmpină după ce urci treptele și îți dă de înțeles din prima că aici e rost de lăsat grijile deoparte. În plus, nu-i așa că, pentru că e retrasă într-un capăt al mansardei, zona îți dă senzația de refugiu? Paleta cromatică se lărgește prin intermediul fotoliului și covorului, iar tablourile sunt semnate de artista Iuliana Florea Lucan.

Dar cine spune că relaxarea e echivalentă doar cu leneveala? În mansardă găsim și un colț dedicat biroului extins și bibliotecii, integrate în tabloul supradimensionat al tapetului de la Wall&Deco*. Este colțul în care materialele, cromatica și texturile sunt într-un ping pong permanent: de la rozul cald al scaunului catifelat – recunoaștem, ar putea intra pe lista noastră de cumpărături 🙂 – la polițele foarte grafice, cu un aer industrial.

“Am ales să folosim un material puțin mai neobișnuit în proiectele de amenajare rezidențială: tabla. Deși este un material pe care mulți dintre noi îl pot considera rece și industrial, am ales această variantă pentru a da un aer mult mai aerisit amenajării. Polițele au o grosime de 2mm, însă sunt suficient de rezistente cât să suporte greutatea cărților. Pentru a rigidiza ansamblul, am introdus niște cadre metalice vopsite în nuanța de cupru, care îmbracă toată compoziția”, au explicat arhitectele.

*fâșiile în plus au fost înrămate și folosite pe casa scării:

Capătul opus canapelei are un rol clar: zonă de depozitare pentru colecția de genți și pantofi a proprietarei casei. În plus, reia întreaga amenajare și lărgește vizual spațiul – dulapul custom made are fronturile placate cu oglinzi.

Lucrările la mansarda roz și proiectul de amenajare au durat ceva mai mult decât plănuiseră arhitectele, ceea ce nu a fost foarte confortabil pentru locatarii casei. Dar poți să iei asta ca pe o lecție de reținut în cazul în care poți face rost de o alternativă:

“Clienții s-au implicat în proiect încă de la început. Au spus “da” din prima la proiectul 3D, iar implementarea a început foarte repede. Totuși, au decis să locuiască în continuare în casă, ceva ce nu recomandăm nimănui: se creează foarte mult praf și murdărie și să nu uităm de zgomot și de perindarea continuă a oamenilor pe șantier. Pe de altă parte, clienții au ținut ca rezultatul să fie conform randărilor, așa că au ascultat toate sfaturile și nu au luat nicio decizie fără să se sfătuiască cu noi”, ne-a povestit echipa Jooca Studio. 

V-am spus noi de la început că situația poate să fie/e roz! 🙂

Fotografii: Alexandru Prodan

2 Comments

  1. Margarit Codruta

    Buna ziua !
    Îmi place foarte mult fotoliul. Si cromatic si ca formă. De unde este se poate achiziționa ?

  2. Designist

    Bună ziua! Vă mulțumim pentru aprecieri. Piesele de moblier ready made, printre care se numără și fotoliul, vin de la Somproduct, The home, Zara Home. Mult succes!

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed