Ubikubi – un brand românesc cu smart design inclus

Dacă în ultima vreme, marea majoritate a pieselor de design românesc sunt produse mai degrabă contextual, doar cu ocazia unui eveniment, iar noutățile parcă întârzie să apară, brandul Ubikubi își propune în primul rând o constanță în abordarea pieței: o colecție de piese smart, versatile, nu doar pentru un public specializat, ce va fi îmbogățită în fiecare sezon.

Ubikubi - brand romanesc - Designist (3)

Cine se află în spatele Ubikubi? Dragoș Motica, designer de produs (un interviu pe larg cu el găsești aici), și Robert Savu, owner Ekero Concept. Joint venture-ul lor a fost oficial lansat în cadrul Romanian Design Week: noile lămpi Slash, preferatele noastre, au participat la expoziția centrală, iar farfuriile zburătoare și masa My Way, la Made in RO -Târg de design românesc.

Despre Farfuriile zburătoare, din ceramică, produse la fabrica Faimar, din Baia Mare, ți-am povestit deja aici.

Ubikubi - brand romanesc - Designist (5)

Lămpile Slash vin cu posibilitatea unei alegeri: spart / nespart, intervenție / nonintervenție, și creează astfel o relație personală cu obiectul. Pe scurt, odată ce primești lampa, poți sparge betonul de pe structura metalică atât cât îți place! Piatra este inclusă în kit-ul lămpii și îți stă la îndemână pentru a definitiva designul interactiv. 🙂

De aici și numele lor Slash, inspirat de tastatura calculatorului: Slash implică un “sau”, un “ori”. Tu decizi dacă păstrezi lampa intactă / spartă.

Ubikubi - brand romanesc - Designist (7) Materialele folosite sunt insiprate din zona industrialului, a construcțiilor: betonul, sârma de armare, frânghia de alpinism, mosorul pentru firele de înaltă tensiune. Splendid mixul cu capacul de plută! Vei câștiga o experiență (tactilă) cu aceste lămpi. Dimensiuni: 19 x 11 cm.  

Ubikubi - brand romanesc - Designist (9)

Ubikubi - brand romanesc - Designist (8)

Iată și un filmuleț de prezentare foarte fain realizat al lămpilor Slash (în paranteză fie spus, felul în care arată site-ul Ubikubi este un must pentru orice proiect de design asumat profesionist):

În condițiile unei piețe destul de fluctuante a designului românesc, confruntată în continuare cu dificultăți de producție și lipsa unei strategii pe termen lung, asocierea designerului Dragoș Motica cu Robert Savu, un manager cu experiența producției, pare cea mai fericită ecuație pentru consistența și constanța proiectului. De altfel, colaborarea lor are ștate mai vechi: multe dintre piesele create în trecut de Dragoș Motica au fost realizate în “curtea” Ekero.

Ubikubi - brand romanesc - Designist (1)

Proiectul My Way Table & Bench a pornit de la ideea de camping într-un spaţiu interior, spune Dragoş. Zonele de luat masa din camping sunt asociate cu voia bună, dialogul, interacţiunea între prieteni. Mesei îi pot fi ataşate şi scaune, însă ea a fost gândită cu băncuţe tocmai pentru a-i apropia şi mai mult pe cei care stau în jurul ei.

“Lemnul masiv este asociat de cele mai multe ori cu obiecte grele, cu o estetică mai puţin îndrăzneaţă. Prin asocierea acestor blaturi din lemn masiv cu o structură zveltă, demontabilă şi cu o cromatică îndrăzneaţă am dorit să întineresc percepţia asupra acestui material – lemnul masiv”, povestește designerul.

Ubikubi - brand romanesc - Designist (4)

Dimensiuni masă: 180 x 82 x 75 cm. Dimensiuni băncuțe: 154 x 30 x 43 cm.

Ubikubi - brand romanesc - Designist (6)

 

Seria Marco, despre care ți-am mai povestit pe DESIGNIST, vine acum în culori noi și cu un nou personaj: o băncuță care ne place foarte mult!

Ubikubi - brand romanesc - Designist (12)

Forma şezutului e inspirată de forma  gadget-urilor Apple. De fapt, de aici îi vine şi numele, printr-un joc de cuvinte multicultural. Marco înseamnă în portugheză  ”măr” – “março”. IarDragoş a ales corespondentul portughez  pentru că Portugalia  deţine  circa 50% din producţia mondială de  plută. 

Realizate din plută, placaj de fag şi  lemn de fag, piesele Marco sunt 100% reciclabile şi eco-friendly.

Ubikubi - brand romanesc - Designist (10) Ubikubi - brand romanesc - Designist (11)

“Ubikubi are ca miză crearea de obiecte care să depăşească linia de expunere a vitrinelor temporare oferite de evenimentele dedicate designului de produs, frecventate preponderent de un public specializat. Sub umbrela Ubikubi stau accesorii şi produse de mobilier contemporan viabile şi vandabile, testate şi certificate, cu expunere directă către publicul larg.”, spun Dragoș Motica și Robert Savu.

Ubikubi - brand romanesc nou - Designist (1)

“Farduriile zburătoare sunt inspirate de o experienţă din copilărie, tradusă într-o fobie transmisă de mama mea – aceea de a avea grijă să nu pun farfuria caldă direct pe furnirul lăcuit al mesei, pentru a nu-l deteriora.

Astfel, cu un mic efort tehnologic, am reuşit, împreună cu ceramista Raluca Buzura,  să punem în practică acest set de farfurii care se sprijină doar în trei puncte, baza fierbine a farfuriei neavând contact direct cu blatul. Am rezolvat astfel problema şi am salvat furnirul odios. 🙂 De aici şi numele Farfuriile zburătoare”. 

Ubikubi - brand romanesc nou - Designist (2)

Colecția acum disponibilă pe ubikubi.ro este doar un preview pentru ce va urma. În toamnă, e pregătită lansarea mai multor obiecte, deja în faza de testare & fine tuning, iar fiecare sezon va îmbogăți portofoliul brandului.

Poți comanda produsele de pe ubikubi.ro.

One Comment

  1. Adrian S

    Hello, We are a kitchen appliance supplier based in Romania and are planning to sell our products on Amazon Germany. To support this, we are looking for a professional agency specializing in photo and video editing.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed